Sibiul introduce, în premieră, transportul public cu vehicule electrice în centrul istoric

de Paul Cosma
Vineri, 13.08.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Transportul public în centrul istoric al Sibiului va fi făcut, în premieră, începând de luni, cu minibuze electrice, a anunțat primăria orașului.

Autoritățile locale încep să devină tot mai conștiente de necesitatea introducerii vehiculelor electrice în flotele de transport public, în beneficiul cetățenilor și al mediului. 

Pe această listă s-a înscris și primăria din Sibiu, care a transmis că, începând de luni, va înființa o linie de transport public electric în centrul istoric. 

“Am conceput această linie de transport public electric pentru a încuraja deplasarea cu mijloace de transport ecologice, în centrul istoric. Oferim o alternativă nepoluantă, convenabilă ca preţ şi la îndemână. Sper ca sibienii şi turiştii să decidă să îşi lase maşina în una dintre parcările zonale din centru - Piaţa Teatrului, Cazarma 90 sau Gară - şi să folosească acest mijloc de deplasare. În plus, nu vor mai avea nici grija găsirii unui loc de parcare," a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Şase dintre staţii sunt dotate cu afişaje electronice care vor arăta în timp real ora de sosire a autobuzelor în staţie.

Practic, pe afişaj se poate citi care sunt următoarele 3 autobuze care sosesc în staţie şi în câte minute. În şase dintre staţii, cele nou create pentru Linia Verde, au fost montate automate pentru cumpărarea biletelor.

O dată la fiecare 8 minute va sosi în staţie un minibuz al Liniei Verzi, la orele de vârf, adică dimineaţa şi la prânz. În restul zilei, nu se va aştepta în staţie mai mult de 10-14 minute. Prima cursă va pleca în fiecare zi de la Gară la ora 7.00. Ultima cursă va pleca din aceeaşi staţie la ora 22.36 de luni până vineri şi la ora 23.32 sâmbăta şi duminica.

Costul unei călătorii este de doar 2 lei, ca orice călătorie pe un alt traseu. Călătorii pot cumpăra un bilet de la automatele din staţiile Liniei Verzi. Momentan, se pot cumpăra bilete de la aceste automate doar cu bancnote, dar în scurt timp vor fi puse la dispoziţie şi funcţiile de achiziţie cu cardul bancar şi achiziţia de abonamente Tursib, acestea urmând să se implementeze odată cu proiectul de modernizare a sistemului de transport public, aflat în derulare. 

Via Agerpres

Comentarii (7)

  • La Baia Mare se fabrica autobuze electrice. In imagine vad autobuze marca Karsan construite in Turcia la Bursa. Turcia nu e nici macar in EU...

    Cu siguranta deci ca nu au fost folosite fonduri Europene.
    24 3
  • Deci, cele care iau foc?
    12 4
  • Exceptand faptul ca s-ar putea cumpara de la noi sau stimula producerea lor in Romania ( aici electricele au un avantaj imens prin simplitate si usurinta de productie), ideea per ansamblu este foarte buna. Fara poluare, fara zgomot, foarte confortabile. Sper ca si alte mari orase sa urmeze.
    6 7
  • andrei
    De la gara pana in centru se fac mai putin de 5 minute, pe jos. De la parcarea de langa teatru se fac 2 minute. Nu vad niciun sens pentru aceste cutii verzi.
    9 3
  • @Andrei
    Se pot face multe pe jos, dar uiti ca sunt posesori de X5, X6 dizal care nu se pot deplasa fara masina nici 2 metri.
    6 1
  • S-o fi organizat licitatie?
    2 1
  • https://www.zf.ro/business-international/carbunele-cel-murdar-combustibil-mort-nici-macar-muribund-germania-20232906
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru