Shuttle-ul electric Moia va fi primul vehicul Volkswagen care va primi sisteme autonome avansate

de Daniel Popescu
Miercuri, 10.01.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen a anunțat că Moia, un shuttle electric prezentat în stadiu de concept, va deveni primul vehicul al Grupului care va beneficia de sisteme autonome avansate.

Cu numai o lună în urmă, Grupul Volkswagen a prezentat oficial conceptul Moia, un shuttle electric dezvoltat ca o alternativă la transportul în comun în marile orașe. Într-o viitoare versiune de serie, acesta urmează să fie complet autonom și să transporte maxim 6 pasageri la destinație.

Germanii au confirmat acum că Moia va deveni primul model de serie din cadrul Grupului care va beneficia de sisteme autonome avansate, iar acestea vor fi dezvoltate în parteneriat cu compania specializată Aurora. Parteneriatul prevede dezvoltarea componentelor hardware, dar și a celor software pentru sistemele autonome, iar planurile anterioare prevăd o lansare comercială în preajma anului 2021.

"Primele prototipuri autonome vor fi lansate în 2019, iar în 2021 vor exista în mod sigur unele orașe la nivel mondial în care vom opera cu ajutorul unei flote de mașini 100% autonome", spune Ole Harms, CEO-ul brandului Moia.

Shuttle-ul electric Moia este dezvoltat de compania cu aceeași nume lansată în cadrul Grupului Volkswagen, iar oficialii companiei afirmă că își propun ca acesta să înlocuiască un milion de mașini în Europa și Statele Unite prin furnizarea acestui serviciu.

Printre datele tehnice deja cunoscute se numără o autonomie de peste 300 de kilometri, internet rapid pentru toți pasagerii sau porturi USB pentru încărcarea telefoanelor sau a tabletelor.

Bateriile electrice pentru acest shuttle se încarcă în 30 de minute până la un nivel de 80%.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru