Soarele este tot mai prezent pe cer, temperaturile din termometre sunt în mare parte pozitive, iar natura a început să prindă viață. Toate sunt semne că primăvara a început să-și intre în drepturi și iarna, cu tot cu capriciile sale, a ieșit din scenă.
Dacă în casă este momentul să faci curățenia de primăvară, să știi că și mașina ta are nevoie de puțină atenție. Atât la exterior, cât și la interior. Numai așa vei ști că este cât se poate de pregătită pentru acele drumuri lungi pe care urmează să le faci.
ANVELOPELE
Dacă temperatura medie depășește 7 grade Celsius câteva zile la rând și ești sigur că nu mai ai de-a face cu drumuri înzăpezite, schimbă anvelopele de iarnă cu cele de vară. Dar nu înainte de a le curăța pe cele dintâi și de a le depozita corespunzător. De asemenea, nu uita să arunci o privire rapidă pentru a observa eventualele defecte apărute pe timpul iernii și pentru a vedea cât de mult mai poți folosi anvelopele actuale. Spre exemplu, unele anvelope moderne oferă unele indicative privind uzura pe suprafața de rulare. Când aceasta scade sub un nivel care crește riscul acvaplanării, anvelopa trebuie înlocuită.
De asemenea, nu știi niciodată când descoperi tot felul de protuberanțe la nivelul flancurilor sau chiar zone unde structura cauciucului a fost avariată. De asemenea, e foarte important să observăm și uzura anvelopelor. Fie pentru a ne decide dacă schimbăm setul actual, fie pentru a vedea dacă rularea se desfășoară în parametri. Uzura neuniformă ne poate sugera nevoia unei geometrii.
Dacă roata prezintă zgomote neobișnuite în timpul mersului, ar putea fi vorba despre o echilibrare defectuoasă, pierderea unui plumb de pe jantă sau producerea unor "gâlme" pe fondul imperfecţiunilor de pe drum. În multe dintre aceste cazuri, anvelopele respective sunt atât un pericol pentru cel care le foloseşte, cât şi pentru cei din jur.
Înainte de a monta anvelopele de vară, ar fi bine să le schimbi între ele (cele de pe spate să le montezi pe față și invers). Greutatea mașinii nu este distribuită în mod egal pe suprafața anvelopelor, astfel că acestea nu se uzează la fel.
Acum că mașina este încălțată cu anvelopele potrivite, nu uita să verifici presiunea din roți și să te asiguri că prezoanele sunt strânse.
GEOMETRIA ROȚILOR
Totodată, geometria roților este foarte importantă, așa că programează-te cât poți de repede la un atelier specializat.
De preferat unul care oferă și geometrie 3D, care măsoară mult mai precis eventualele abateri. Dacă geometria este deviată chiar și cu un grad, acest lucru afectează manevrabilitatea, stabilitatea și consumul de combustibil. Să nu mai pomenim de uzura anvelopelor.Dacă anvelopa este uzată la partea dinspre şasiul vehiculului, vorbim despre o potenţială problemă de aliniere a roţii. Problema poate fi rezolvată doar printr-o vizită la service pentru verificarea suspensiei, a bieletelor de direcţie şi a unghiului de cădere a roţilor. În cazuri extreme, problema poate duce la derapaje necontrolate în momente dificile sau pe suprafeţe umede, ca să nu mai vorbim despre pană şi alte riscuri.
CAROSERIA
Pe timpul iernii (când foarte puțini șoferi vizitează spălătoria auto), zăpada, gheața și mai ales materialele antiderapante sunt cei mai mari inamici ai caroseriei și ai șasiului mașinii tale.
Dacă tot a venit primăvara, fă o vizită spălătoriei și ai grijă să fie răsfățată, inclusiv cu o spălare de șasiu. Ai putea să optezi și pentru o lustruire cu produse profesionale a caroseriei și a farurilor. Acestea din urmă se mătuiesc mai tare iarna, tot din cauza materialelor antiderapante și a zăpezii.
INTERIORUL
Nu numai exteriorul trebuie curățat, ci și habitaclul. Acum că nu mai ai nevoie de ele, depozitează în portbagaj sau oriunde altundeva preșurile de iarnă (curățate, desigur), lopata sau racleta pentru gheață. Nici tapițeriei nu i-ar strica o curățare pentru a reîmprospăta aerul din interior.
FILTRUL DE POLEN ȘI CEL DE AER
Că tot am pomenit de împrospătarea aerului din habitaclu, nu uita să verifici filtrul de polen și să îl înlocuiești dacă este nevoie. La fel trebuie să procedezi și cu filtrul de aer, pentru că și motorul are nevoie să "respire".
De asemenea, au apărut tot mai multe instalații de ozonificare în stațiile de carburanți sau de înlocuire a pneurilor. Acestea pot igieniza climatizarea și traseele sale, vulnerabile la umiditate și bacterii.
FLUIDELE
Așa cum bine știi, este bine să verifici nivelul uleiului cât de des poți. Cu atât mai mult la sfârșit de iarnă, pentru că temperaturile scăzute pot afecta garniturile și astfel pot apărea scurgeri de ulei.
Dacă totul este în ordine, treci la verificarea antigelului, a lichidului de frână și a celui pentru direcție.
Totodată, dacă mașina ta este echipată cu transmisie automată, nu ar strica să verifici și nivelul uleiului din cutia de viteze.FRÂNELE
Și frânele pot ieși destul de șifonate din iarnă. Roagă un mecanic auto să verifice discurile, etrierele și plăcuțele, pentru a se asigura că totul funcționează corespunzător. Orice defecțiune, oricât de mică ar fi, poate afecta siguranța ta și a celorlalți participanți la trafic.
Schimbarea navelopelor de iarnă este un moment bun pentru această inspecție. Chiar dacă majoritatea mașinilor actuale sunt echipate cu senzori de uzură a plăcuțelor de frână, o verificare prealabilă îți poate oferi informații despre un orizont de timp până la schimbarea lor, precum și starea discurilor de frână.
ȘTERGĂTOARELE DE PARBRIZ
Ștergătoarele de parbriz sunt printre victimele preferate ale vremii reci și ale materialelor antiderapante. Dacă observi urme pe parbriz sau auzi zgomote atunci când le folosești, ar fi o idee bună să le înlocuiești.
BATERIA
Bateria mașinii are de suferit, mai ales dacă locuiești în zone unde temperaturile sunt negative pe tot parcursul iernii. Utilizarea pe distanțe reduse, urbane, când bateria nu apucă să se încarce suficient poate dăuna și ea. Prin urmare, sunt mulți factori de care trebuie să ții cont și în acest caz. Odată cu venirea primăverii, nu uita să o verifici și, dacă trebuie, să o schimbi cu una nouă.
CUREAUA DE TRANSMISIE
Fiind confecționată din cauciuc, cureaua de transmisie (transmite forța de la motor către piese auxiliare cum ar fi alternatorul, sistemul de aer condiționat, pompa de apă sau către alte piese) suferă și ea pe timpul iernii.
Dacă suprafața curelei prezintă crăpături (sau cureaua produce un scârțâit atunci când funcționează motorul) nu ar strica să o înlocuiești.
AERUL CONDIȚIONAT
Majoritatea șoferilor nu folosesc aerul condiționat pe timp de iarnă. Nimic mai greșit. Chiar și atunci când temperaturile sunt negative, este de preferat ca sistemul de aer condiționat să funcționeze cel puțin 15 minute în fiecare lună.
În acest fel, întregul sistem este menținut în parametri și va funcționa așa cum trebuie în timpul sezonului cald.
una peste alta, eu recomand si schimbarea anvelopelor mai vechi de 5 ani, pentru ca imbatranesc, crapa si nu mai au aceeasi aderenta ca cele noi. de ce credeti ca sunt aduse din germania anvelope fix de 5 ani? bine, ma repet, daca aveti bani. daca nu, aveti multiple alte variante de transport...