La începutul anului, Autoritatea de Supravegere Financiară (ASF) și Registrul Auto Român (RAR) au anunțat că vor implementa un serviciu pentru o informare rapidă, corectă și transparentă a cumpărătorilor de autovehicule second-hand înmatriculate în România.
Conform unor declarații făcute de Roxana Dima, purtătorul de cuvând RAR, în prezent cele două instituții lucrează la bazele de date, iar în cel mult două luni serviciul va deveni activ. Totodată, oficialul RAR spune că prețul unei interogări va fi cuprins între 3 și 5 euro.
"Acum încă se lucrează la baza de date disponibilă la nivel național care cuprinde toate mașinile înregistrate în România. Pentru mașinile înmatriculate în străinătate se lucrează deja pentru a putea fi făcută extinderea bazei de date", a declarat Roxana Dima pentru Economica.
În aceste condiții, cei interesați de o mașină second-hand înmatriculată în România vor trimite un SMS către RAR și vor primi informații generale despre daunele înregistrate, numărul de kilometri și eventualele probleme tehnice.
Pe piața din România există și alte website-uri care furnizează astfel de servicii atât pentru vehiculele înmatriculate în țară, însă prețurile practicate sunt mai mari decât cele anunțate de RAR.
Via | Economica
Marele avantaj al acestui serviciu va fi (sper sa fie) faptul ca acceseaza baza de date a ITP-urilor si inregistrarile bianuale ale kilometrajelor.