Inspiraţi de succesul unor modele premium de top, venit din partea unor rivali ca Land Rover şi Mercedes, americanii de la Jeep intenţionează să lanseze un SUV de lux în viitorul apropiat.
Sergio Marchionne, şeful Alianţei Fiat-Chrysler, din care face parte şi Jeep, a confirmat deja că SUV-ul care va căuta să rivalizeze cu Range Rover şi Mercedes GL este deja în stadiu de dezvoltare. Tot el a afirmat că Jeep trebuie să lanseze rapid un astfel de produs pentru că pierde oportunităţi importante în acest segment, aflat într-o continuă creştere.
”Când văd un Range Rover pe stradă simt cum îmi fierbe sângele în vene pentru că ar trebui să fim capabili să producem aşa ceva. Şi o vom face”, a declarat Marchionne.
În prezent, cel mai mare model Jeep este Grand Cherokee, însă preţul său nu este unul apropiat de cel al lui Range Rover, ca de altfel nici trăsăturile premium. Constructorul american a recunoscut că va readuce pe piaţă modelul Jeep Wagoneer, însă acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de anul 2018. Wagoneer ar putea fi primul răspuns Jeep la nume sonore cum sunt Range Rover şi Mercedes GL.Marchionne susţine că nu a vorbit despre un asemenea model în planurile Alianţei pe următorii cinci ani pentru că nu a vrut să nască speculaţii fără o bază solidă. Însă, în cea mai recentă declaraţie a sa, el a recunoscut că Jeep lucrează la un rival pentru Range Rover.
via bloomberg
V-ati intrebat cum este sa fi in pielea unui astfel de om ? Sa mergi pe strada, sa vezi o masina si sa te gandesti ca ai putea sa creezi si tu asa ceva ? PFFFF ce viata superba au unii :(
Si eu traiesc senzatiile lui cand vad un Range ultimul model pe strada, insa din cauza ca fluiera vantul prin buzunare ca n-am 200.000euroi...
Toată ziulica stă pe gard şi se uită cu jind la realizările altor companii, visând fuziuni de fel şi chip, de pe urma cărora vrea să-şi umple conturile personale, în timp ce fabuloasa Lancia îşi dă duhul în propria-i ogradă…Să fim serioşi: chichineaţa aceea de Ypsilon n-are nimic din spiritul Lanciei (de fapt, nici nu mai este produsă în Italia).
@mowgli, Alfa Romeo cunoaşte o situaţie mai bună, iar noua Giulia se anunţă ca un sedan atractiv şi dotat cu motor puternic, dar pare prea puţin pentru a-l scuza pe acest imbecil (fizionomie expresivă…).
În concluzie: zic "Marchionne" şi trag apa!
Pe 24 iunie ar trebui sa se lanseze noua Giulia, sper sa nu se mai amane pentru a nu stiu cata oara, ca se va face de ras cu adevarat.
Si poate domn' Marchionne nu ar fi rau sa urmeze exemplul lui Citroen cu gama DS: lux, prestanta si un design care iti intra la suflet din prima secunda. P
Apropo, am condus acum o jumatate de an un Mito. Nu avea cine stie ce motor senzational. Dar zau ca parca masina asta te facea sa o iubesti. Un design unic, deosebit, cu tenta sportiva, o pozitie la volan sport, un volan cu priza buna, lumini de bord rosii si acele indicatoarelor care pornesc din pozitie verticala... sunt niste lucruri care adunate parca te fac sa zambesti cand conduci un Mito. (PS: materiale din interior mai slabe ca la Mini - sa nu ii credeti pe cei de la Alfa cand se jura ca sunt comparative - pana si la Beetle unele materiale sunt mai ok).
Mmm, ce "cool" ! Sunt atât de obişnuit cu "fanii" mei de pe AM încât n-aş concepe viaţa fără flegmele lor parfumate.
@Mafia, aşa, de curiozitate, te-ai uitat vreodată în dicţionar la cuvântul ăsta atât de tocit: fiabilitate? Hai să ne lămurim cum vine treaba cu rezistenţa în sensul de proba timpului...
De pildă, să căutăm Toyote pe mobile.ro. Cea mai veche disponibilă pentru vânzare datează din 1966. Să cercetăm acum şi Lancia. Cronologic, prima este de producţie 1928...Iar anii '50 propun o grămadă de exemplare. Ia să-mi zici cum recepţionezi descrierea unui model Aurelia din '54: "Carrozzeria perfetta, no ruggine, no incidenti, verniciatura priva di difetti; cromatica 100% conforme all' originale. Interni in pelle originali, volutamente conservati, con il fascino ed il profumo del vissuto. Meccanica e motore (B20) totalmente originali di primo equipaggiamento (full matching numbers) in eccellente stato di funzionamento". În plus, motorul 2.5 V6 livra aproape 120 CP, ceea ce este impresionant, după 60 de ani...Ce făceau pe atunci trotinetele tale japoneze? Toyota şi-a început periplul prin istorie copiind la greu "americane", şi la caroserii, şi la motoare, mai ales de la GM.
Pe Mafia nu l-ai luat în colimator, TOYO. De ce oare? Nu cumva nick-ul tău grăieşte de la sine?...
Asta e: ce semeni, aceea culegi (adică ură).
http://www.autovit.ro/toyota-rav-4-C36805215.html
PS: Cred ca se intelege gresit: Nu eu sunt userul @TOYO, in primul rand nici nu sunt fanul grupului Italian ( din partea mea iti poti exprima acelasi sentiment de insatisfactie fata de acest grup ). In al doilea rand, eu nu jignesc omul fara motiv, nu pe tine. O seara frumoasa !
Cu scuzele de rigoare pentru @Sam93 şi alţi "americani" devotaţi, eu voi reveni ferm la patima de altădată, prima a vieţii mele: Lancia...GM-ul din măreţul sec. XX va rămâne mereu în inima mea, dar nu va ocupa acelaşi "spaţiu" vast. Am ales acest "transfer" sentimental deoarece traseul martiric al Lanciei mi se pare cel mai deprimant comparativ cu cele ale altor mărci.
Adevărul pur obiectiv este că primii 25 de ani sub tutelă Fiat au fost foarte buni pentru Lancia, ba chiar excelenţi...10 titluri la constructori în WRC constituie un record greu de egalat. Pe urmă...nu neapărat Grupul Fiat şi clanul Agnelli trebuie incriminaţi pentru diminuarea interesului publicului faţă de acest mit pe patru roţi, ci singur numai fenomenul social cel mai nefiresc din istorie, căruia i-au căzut victime, de-a valma, toate corporaţiile auto: globalizarea...Dar, chiar şi aşa, mai mult sau mai puţin "corporativă", Lancia post-Delta1 tot a arătat "într-un anume (mare) fel", adică inconfundabil. Amintesc de modelele Dedra, Kappa (prima pe platforma respectivă!), Lybra, Delta2, Delta3 şi mai ales de...Thesis (care i-a conferit Lanciei, prin motoarele pe benzină inline-5 de 2,0L şi 2,4L, aureola neaşteptată de originalitate 100 % în plin proces de destrămare a identităţii de marcă!!). Thesis = o limuzină unică. Superbă interior-exterior, fără cusur. Ultima răbufnire de orgoliu a unui nume nemuritor...
Uite pentru ce îmi fierbe mie sângele în artere (nu în vene), măi Sergiulică. În privinţa lui GM, am zis de curând aici că sunt "iubitor lucid". Dar, în privinţa Lanciei, mereu am suferit în tăcere. Acum însă am trecut Oceanul, domnule CEO, şi n-o să-ţi iert nicio ezitare sau desconsiderare la adresa celui mai valoros brand auto italian! Voi lupta cu cuvântul (în curând, va apărea la avatarul meu, pentru totdeauna, emblema consacrată a Lanciei - nu cea actuală - dar şi un alt clasament la profil), chiar dacă înţeleg (nu mă amăgesc singur) că nu se va schimba niciodată nimic, aşa cum protestele de stradă nu reuşesc decât să-i amuze pe politicieni...
Şi nu, Alfa Romeo nu înseamnă "alternativa" pentru un fan Lancia adevărat. Reprezintă, ce-i drept, un alt colos încărcat de tradiţie şi glorie, dar una-i una şi alta-i alta. Îmi doresc o 4C, de exemplu, de dragul unei performanţe sportive decente şi al unei arhitecturi măgulitoare pentru ochii minţii, dar n-o pun înaintea niciunei Lancii mai sus pomenite.
Oricum, Lancia trebuie să renască. Ajunge ce s-a întâmplat cu Oldsmobile, Pontiac, Plymouth, Mercury, Talbot, Saab, Volga etc. Aşa cum Alfa supravieţuieşte fără să fie vreo campioană a profitului, aşa se cuvine să fie tratată şi Lancia. Poate se dumireşte şi SM în direcţia acestui truism, în ciuda superiorităţii lui profesionale, după opinia avizată a psihologului TOYO. Mă rog, nu cred că se va dumiri vreodată, dar vorbesc şi eu să n-adorm la ora 3 noaptea.
Lancia Ypsilon din cate stiu e produsa in Polonia
Lancia Thema e un Chrysler pt europa
Lancia Delta a fost produsa in Italia dar e scoasa din productie
singurele Fiaturi produse in Italia: Panda, Bravo, Punto si 500x in rest: 500 in Polonia, 500L in Serbia, noul Aegea va fi in Turcia, Freemont e in Mexic un fel de dodge pt europa
Alfa romeo mai pastreaza MiTO si Giulietta italiene 100% dar ce e marca fara 156 si Brera scoase de 4 ani?
in schimb, italienii fac Jeep Renegade.....''mare'' afacere nepatrotica