Senatul României vrea să cumpere 17 mașini hibride cu încărcare la priză

de Paul Cosma
Joi, 19.08.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Senatul României a lansat o licitație pentru achiziția a 17 autoturisme plug-in hybrid și a două autoutilitare, valoarea estimată a procedurii fiind de 2,4 milioane de lei.

Parlamentarii români se arată interesați de tehnologia mașinilor electrificate, care i-ar putea ajuta să circule în regim electric în mediul urban. 

Senatul a scos la licitație un contract pentru a cumpăra 17 mașini hibride cu încărcare la priză, cu o valoarea totală estimată la 2.21 milioane de lei, adică 130.000 de lei sau circa 26.000 de euro pe bucată, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. 

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie 2021. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanților respectivi o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut. 

Pentru autoturismele plug-in hybrid, prețul ofertat nu va conține contravaloarea ecotichetului din cadrul “Programului Rabla Plus”, în cuantum de 20.000 lei pentru fiecare unitate.

Contractele de furnizare vor fi încheiate în lei.

Plata produselor se va face în termen de maximum 30 de zile de la primirea facturii fiscale și a procesului verbal de predare-primire, prin virament, numai în contul furnizorului deschis la Trezorerie, se mai arată în anunțul publicat în SEAP. 

Via economica.net

Comentarii (8)

  • Doi si un sfert
    O sa cumpere numai Loganuri, ca doar apreciaza si respecta banii contribuabililor.
    11 1
  • LUCCI LUCIANO
    .....si vreo 500 de bucati cu motoare de 3000 cmc....
    6 3
  • Catalin
    N-a trecut anul si draga de ea vrea sa schimbe masinile. Vai, banul public, ce risipa, lacrimi de crocodil. Sustin!
    3 1
  • Și poza cu Skoda, ce caută aici? Sau e numai un mesaj subliminal?
    9 0
  • Deci contracte în lei, doar pentru legiuitori. Interesant. Dar o lege pentru toți cetățenii și firmele acestei țări, să fie totul în lei (sau în Euro, inclusiv salariile și pensiile), pe când, Draga mea?
    8 0
  • Crystyann
    @mana rece : daca te uiti pe aripa dreapta fata vei vedea o usita, exact ca in Alice in tara minuilor. Pe acolo se incarca Octavia Plug-IN.
    Deci poza este ilustrativa, cu atingere la subiectul textului.
    ca vor lua Octavia sau nu, aici e alta poveste :)
    2 0
  • Crystyann
    Stanga fata, scuze :)
    1 0
  • @08:34... nicio șansa cu isarescu... ca el e pionul principal
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru