Șeful Volkswagen recunoaște că "marca nu mai este competitivă"

de Alexandru Monenciu
Marti, 28.11.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit presei internaționale, șeful Volkswagen, Thomas Schafer, recunoaște că marca germană nu mai este competitivă. În acest context, este planificată o reducere de costuri de 10 miliarde de euro.

Concurența tot mai acerbă din industria auto, dar și toate evenimentele care s-au petrecut în ultimii ani (pandemie de Covid, războiul din Ucraina etc.) au afectat gigantul german Volkswagen.

Potrivit presei internaționale, constructorul din Wolfsburg plănuiește o reducere de costuri de 10 miliarde de euro, în contextul în care chiar șeful companiei, Thomas Schafer, recunoaște că marca nu mai este competitivă.

"Cu multe dintre structurile și procesele noastre preexistente și costurile ridicate, nu mai suntem competitivi ca marcă Volkswagen," ar fi declarat Schafer în cadrul unei ședințe cu personalul.

Planul de reducere a costurilor ar trebui finalizat până la sfârșitul anului. Din câte se pare, acest plan include și reduceri de personal, dar încă nu s-a stabilit un număr exact.

via Reuters

Comentarii (27)

  • Seriff
    Pai daca ati mizat pe electrice, teapa, lumea nu le vrea.
    17 9
  • Dizăl Rulz Forevăr
    Pai cum, nu salivau dizelistii la noul Polo Dulap, sau cum ii zice, Tiguan?
    7 9
  • @Seriff
    Pai cumpărați voi Tiguan 40-50k, la prețul ăla le rezolvați toate problemele financiare.
    8 5
  • După părerea mea si-a pierdut competivitatea pentru ca s-au grabit cu electricele, ca o compensare pentru Dieselgate, anume au ars multe miliarde pentru gama ID, făcute în grabă, soft deficitar, plastice ieftine, iar acele miliarde le-au obținut din economii făcute de la celelalte modele, primul a fost Golf 8, gen tija de metal, în loc de amortizor la capotă, jenant, nu poți sa dai cu piciorul așa la niște standarde dobândite în decenii.

    Apoi prețurile electricelor sunt foarte mari, spuneam acum câteva luni, un ID 7 nu poate ajunge la 60.000 euro, este un Passat electric, a intrat în zona premium la preț, acolo este Audi, nu merge așa .
    15 2
  • Seriff
    @14:09, nu Tiguan e problema, adevarata problema e ca la 40-50 de mii, pret de Tiguan se vand panaramele alea de Id pe care nu le vrea nici Papa de la Roma.
    8 6
  • Banditos
    "tija de metal, în loc de amortizor la capotă"

    FIX de asta au pierdut competitivitatea...ii cad oo-le proprietarului cand si-o ridica.

    VW a intrat la apa pentru ca CEILALTI au inceput sa ofere masini cel putin la fel de ok ca VW. + DESIGN. Poporului i s-au deschis ochii iar branciul a fost SI scandalul Dieselgate.

    VW a schimbat macazul cu electricele incercand sa-si spele pacatele dar oferind aceleasi cutii de pantofi crezand in clientela fidela, captiva, incapabila sa vada dincolo de curtea VAG. Ghinion, generatiile se schimba. Skoda a mizat pe masini interesante, face vanzari, lui SEAT i s-a gasit o solutie (de compromis) prin Cupra. Apoi nici concurenta nu sta degeaba, ofera multa masina la aceeasi bani. Coreenii sunt un exemplu ca se poate si in zona electricelor.

    O sumedenie de trompete spuneau ca scandalul Diesel va fi digerat ca pe o maslina iar cei de la VAG nici nu vor simti urmarile.
    12 6
  • Nu a fost competitiva de vreo 30 de ani, a avut noroc cu prostii care au pus botul la renumele din anii 80 si early 90
    7 6
  • @Banditos

    Mie mi se pare ca a facut fix invers fata de ce zici tu, s-au abatut prea mult de la ceea ce i-a facut numarul 1 mondial la un momet dat: masini cu design sobru, destul de patratoase, interior ergonomic cu accente si senzatie premium, sunt mai degraba de acord cu Dan GRC.

    ID3 arata ca un nou, Golf 8 este urat fata de Octavia, prea incarcat si prea mult brizbrizuri, noul Tiguan la fel, Passat ce pare mai discret. Au scazut si calitatea interioarelor iar ergonomia este horror acum, nu iti poti ignora clientela conservatoare si valorile la nesfarsit si sa te astepti sa iti si iasa.
    9 1
  • Andrei
    "un ID 7 nu poate ajunge la 60.000 euro, este un Passat electric, a intrat în zona premium la preț"

    In schimb in Tiguan diesel, echipat, poate :))
    4 6
  • Piata: Golf 8 e urat, vrem butoane fizice, interior ergonomic.
    VW: Golf 8 facelift va avea un display central mai mare si cam atat!
    7 1
  • Cauzele sunt multiple. Intr-adevar, competitia in china pe partea de electrice se pare ca le pune cruce celor de la VW. Si aici, din nou, din cauze multiple: au incercat sa faca o pirueta periculoasa ca sa prinda din urma competitia. Cu chinezii nu poti sa te pui la electrice din mai multe motive: am inteles ca platesti taxe masive daca vrei o masina clasica in China. Deci statul comunist a incurajat masiv masinile electrice si in plus a subventionat productia. Sunt 90 de producatori de electrice in China. Mjoritatea produc putin si vand si mai putin. Dar sunt cativa cum e BYD care a ajuns sa se inghionteasca cu Tesla. Fac masini bune si la preturi foarte bune. De asemenea as aminti de Zeekr, care aia au scos acum o electrica cu aceleasi performante ca si Model S Plaid, DAR la un pret mult mai mic.

    Revenind: in fata noii realitati din China, VW trebuia sa faca scale down si nu sa arda miliarde in electrice proaste si scumpe. Nu ambitii tampite. VW a ajuns sa fie cea mai indatorata companie de pe planeta la ora actuala. Nu e nicio rusine sa reduci productia, sa inchizi niste fabrici intr-o tara unde piata nu-ti mai da voie sa cresti/supravietuiesti. Reduci productia, profitul, dar iti salvezi pielea. Cand vezi ca dai cu capu', nu dai si mai tare in speranta ca o sa spargi zidul, pt ca iti spargi bostanu'.

    Unii tot spun ca au gresit ca nu l-au ascultat pe Diess, cel care a fost promotorul acestei strategii. Eu cred ca au gresit ca nu l-au dat la o parte mai devreme. Omul a pus practic VW pe butuci. Daca aveau viziune, daca intelegeau ca nu au cum sa se puna cu banii statului chinez si nu incercau sa se transforme peste noapte in brand electric, daca isi pastrau masinile traditionale si nu le pedepseau cu calitate redusa si preturi absurde, chiar daca ar fi venit inevitabil o contractie, pentru ca piata chinezeasca le asigura 50% din vanzari, lucrurile acum nu erau asa dramatice. Dar acum sunt voci care spun ca VW e pe janta, ca nu se stie daca supravietuiesc.

    Daca as fi avut putere de decizie, pastram si imbunatateam retetele de succes si dezvoltam in paralel un brand electric distinct, sau o divizie electrica distincta, de ex Cupra sau Skoda, si mergeam inainte cu "good old Golf & Passat" care erau pana in urma cu 4 ani extrem de apreciate, cu o clientela traditionala care nu i-ar fi lasat balta. Golf 7 facelift a fost cel mai bun Golf produs vreodata. Apoi au pedepsit Golf 8 (am vrut sa-mi iau unu si pur si simplu nu am putut, nu m-am putut convinge sa il iau), Passatul berlina l-au retras, au introdus tot felul de SUVulete care nu au pastrat aceleasi standarde de calitate. Toate astea in timp ce au crescut preturile. Practic si-au batut joc de clientela traditionala si de produsele care i-au facut brandul de volum nr 1. (va amintiti cum zicea Diess ca "va fi nevoie sa sacrificam niste vaci sacre?" :)) In rastimp, au incercat sa prinda din urma producatori ca Tesla si sa vina cu variante electrice care s-au dovedit proaste, scumpe si urate. Cu soft catastrofal, cu probleme de autonomie si rechemari in service samd. O asemenea reteta nu poate aduce decat dezastrul. Mai ales cand ai o competitie atat de salbatica.
    Dintre toate electricele lor mie imi place Born. E singura care e interesanta, dar nu place oricui nici aia. Si pretul e obscen.
    In fine, vor vedea domniile lor, marii manageri platiti cu zeci de milioane, cum o sa-si scoata pielea si mai ales cum o sa negocieze cu sindicatele, care sunt extrem de puternice la germani.
    14 5
  • Iar au răsărit experții ca ciupercile după ploaie :)).

    @PMC: trimite-le CV-ul, poate au nevoie de un taximetrist cu afinități în strategii de brand.
    5 16
  • Incredibil (nu?)… nu a trecut nici o luna de cand am spus ca unii au “au ars” miliarde cu electrificarea degeaba și o să iasă mizeria, ce să vezi?
    Electricele de astăzi nu sunt viitorul, chiar din contră, pentru majoritatea înseamnă limitări, iar pentru producători găuri negre. Cine și-a luat electrică și știe ce și-a luat nu se simte atacat de ce spun, și-a “luat” un hobby ajutat de subvenții, tare, nu?
    Dar una peste alta, mașinile s-au scumpit cu minim 20% (și cele clasice) din cauza introducerii forțate a electricelor. Totul este impactat de diversificarea portofoliului, totul este mai complex in consecință costurile cresc… viitorul sună bine!!!
    9 6
  • Vai vai
    Saracutii de ei, covid si ucraina sunt pentru toti constructorii, vag e penibil sa se vaite atat!
    11 2
  • Andrei
    Unii s-au ars pentru că au făcut niște chestii de calitate îndoielnică. ID3 e mai rău decât Dacia Sandero la interior, iar la exterior arată la o săpunieră. Cred și eu că nu se vinde când exista Tesla 3/Y și Ioniq 5, doar două exemple de mașini net superioare. Pana și Renault Megane E-Tech e preferabil unui ID3.

    In schimb majoritatea nu s-au ars că știu ce fac.

    Viitorul sună bine, da. Din 2035 toate mașinile noi vor fi electrice, în Europa. Cine se adaptează, vinde, cine nu... O să le vizitam muzeul.
    8 7
  • Andrei
    În plus, VW face, încă, majoritar vehicule ICE. Lipsa de competivitate se simte și acolo. Ultimul Golf e un eșec, Polo e catastrofa, Passat sedan nu se mai vindea decât prin lumea a doua. În schimb au 23 de SUV-uri dacă iei toate brandurile împreună. Cantitate, ca să suplinească lipsa calității.
    7 1
  • Din pacate pt vw, lumea a inceput sa aprecieze produsul, nu se mai incanta doar de sigla.
    Si, dragii mosului, masini scumpe aveti destule, id7 va trebuia acum? Ia incercati cu id2-ul promis la 25.000 euro, s-ar putea sa infloriti dupa reteta broscutei din anii '60. Nu zic sa va insusiti sfatul meu, spuneti ca a fost ideea voastra, hai, gata cu bocitul, fetelor, la treaba!
    5 4
  • Nu-i mai plângeți atât ! Vând foarte bine în continuare tot ce e termic. Inclusiv mult hulitul Golf 8. E out of stock prin toată Europa, la noi nu ai nici-o șansă să găsești vreunul pe stoc , deși sare bine de 30 k în orice configurație mai de Doamne ajută. La Passat e lichidat demult orice urmă de stoc. De aia nu mai poate lumea, de amortizorul de la capota lui Golf ! E in continuare aceeași mașină bine făcută, doar ca acum au început și alții sa facă mașini bune , ca de urat era urat și înainte. Ca și tehnologie, platforma, motorizări , calitate construcție , rămâne in continuare acolo în top . Tocmai ce am făcut un tur de forță de ceva vreme în căutarea unei compacte mai dotate și dacă excluzi Civic ( din păcate foarte nedezirabila de companii / flote din motive care îmi scapă în totalitate) și sora de platformă din Cehia = Octavia ( dar de care mi-e lehamite deja , am condus toate Skodele posibile în ultimii 10 ani, plus ca au luat-o rău pe câmpii cu prețurile) , atunci nu prea ai ce să iei mai bun ca Golf , cu tot cu aspectul neinspirat al părții frontale. Mulți suferă tare la capitolul motorizare, normele impuse i-au pus în cap, nici vag nu știu cât o să mai poată ține 1,5 tsi în viața , chiar dacă e cea mai căutată motorizare. Dacă vor fi nevoiți să renunțe la această motorizare, abia atunci o să aibă o reală problemă de competitivitate. Poate știe ‘nea asta ceva….!
    7 0
  • @Andreea, vorbesti "prostiutze", ca de obicei. ID3 nu e mai proasta decat Sandero. Dar nu merita banii aia, e mica si deloc reusita ca design. Daca era 15000 de eur era alta discutie. Dar au mai avut ei designuri care erau discutabile, celebra "cutie de pantofi" cum era numit Passatul. Dar chiar si asa, convingea si vindea prin calitate, prin ergonomie imbatabila, vestitele butoane care erau "acolo unde trebuie", functionalitati exceptionale, materiale placute la atingere, imbinari aproape perfecte, motoare fiabile si economice care mergeau forever, si, cel mai important, tot acest pachet la un pret competitiv. Cu asta au castigat ei piata mondiala. Luai un Golf nu pentru ca era neaparat cea mai frumoasa compacta, ci pentru ca absolut oricine in Europa stia ca e o masina buna, fiabila, cu loc destul, "buna la toate", cu care nu poti sa dai gres si de care cand te saturi o vinzi la un pret excelent.

    Acum ganditi-va la o electrica VW. Ce a ramas din tot ce am descris mai sus? Si ce a ramas cand e vb de un Golf 8? Cum mama dracului sa nu iti pierzi clientii?

    @Matei: vezi ca id2 se zvoneste ca nu-l vor (mai) putea produce in 2026. Eventual, mai tarziu. Si oricum, 2026 e mult prea tarziu. Ar trebui sa apara in primavara viitoare ca sa aiba ceva sanse sa se redreseze.
    4 3
  • @PMC taximetrist ghiolban
    Povesti urbane de tot rasul :))

    Golf a fost odata, demult, ca-n povesti, o mașină cum descrii tu. De decenii nu mai e. De la Golf 5 încoace, cu fiecare model nou, și-au pierdut din avantaj și, eventual, au fost depășiți de alții.

    Dar s-a vândut bine pentru ca e plina lumea de fraieri care salivează la mașina germana și n-au bani de Mercedes, așa că se umfla pipota în ei când merg cu mașina poporului.
    Si pentru ca au pompat miliarde în "sponsorizări" la reviste și emisiuni de profil.
    Și desigur, au ajuns să trișeze ca să treacă niște teste pe care alții le treceau pe bune.
    Asta pentru ca ei au considerat ca e mai ieftin sa trișeze și sa mituiască jurnaliștii auto decât sa investească în motoare și platforme noi. De altfel au reciclat aceleași motoare și aceeași platforma timp de vreo 20-25 de ani.

    Pana la urmă și-au dat și fraierii seama ca împăratul e curul gol și face mișto de ei. Nu înainte sa marce banul gros, unii de mai multe ori.

    PS: am închiriat deseori Golf, de avut n-am avut niciodată. Dar de fiecare data mi-a întărit ideea ca e o jecmăneală de mașină pentru fraieri cu preconcepții.
    O perioada (scurta, după ce mi-a făcut cineva praf masina precedenta, și pana am luat alta noua) am avut un Seat Leon. Întâmplarea face că într-o excursie în Spania mi-au dat un Golf cu același motor (1.6 TDI) și aceeași cutie DSG. Leon era mai bună, mai ales pe serpentine.
    6 4
  • @PMC taximetrist ghiolban
    A, era sa uit.
    Când toată industria respectabila trecuse la common rail, VW se jura ca tehnologia lor veche din 1989, cu o îmbunătățire în 2000, era cea mai buna. Adică Mercedes și BMW erau fraieri ca investeau în dieseluri pe common rail :)
    Abia în 2009 (!!!) au trecut și ei, ca nu mai erau competitive motoarele de tractor pe care le foloseau. Dar au rămas tot cu numele TDI, ca și cele noi mancau la fel de mult ulei.
    6 3
  • oricine
    Mi se pare că plângeți ca proștii la mormânt străin. statul german o să bage niște bani în VW și o să se rezolve (cam cum au făcut francezii cu Renault). Nu mor caii când vor câinii
    7 1
  • Problema competivitatii VW este și a Germaniei, de când nu mai are gaz aproape moca din Rusia, brusc Germania nu mai este competitivă, adică nu mai poate pune mare adaos la produse, aici nu e vorba de vânzări, VW are creștere de 10% pe 2023 ( nu datorita electricelor ), situatia cu tija metalică a fost doar un exemplu de economie disperată, ei vând bine în continuare, dar profitul este mult mai mic, pe lângă problema energiei mai scumpe, s-a suprapus și enorma investiție în electrice, care nu sunt profitabile, cel puțin nu la VW .

    Posibil ca statul german sa se scobesca de niște miliarde pentru ajutor, dar nu va mai fi ca înainte, adică va ieși deranj mai mare acum .
    4 0
  • Banditos
    Astia spun ca VW numai este competitiva si unii dintre voi vedeti statul german sarind in ajutor de parca VAG (!!!) este in pragul FALIMENTULUI. Ajutorul ala nu poate veni decat in urma unor lungi negocieri si stabilirea clara a pasilor. Si asta dureaza si nu rasare imediat cum se plange unu' ca incepe sa-i fie greu.
    Apoi VW este MARCA, componenta a unui concern. Statul (daca va fi sa fie) nu va ajuta MARCA ci...compania mama. Dar nicaieri nu se face vorbire ca lui VAG ii este greu ci marcii VW.
    2 0
  • @Dan, Inexorabil: VW avea in Septembrie, Anul Domnului 2023, o datorie de $200 MILIARDE si vrea sa imprumute INCA 200 de miliarde ca sa arda bani in noi platforme pentru masini electrice. Este cea mai indatorata companie de pe planeta. Deci or fi vandut ei masini in continuare, dar intr-adevar problema energiei si investitiile in masini electrice (proaste) plus pierderea pietei chinezesti in mare masura sunt prea multe probleme ca sa poata supravietui.
    Eu stiu ca buzunarul statului e adanc si ca javrele de politicieni iau cel mai usor decizii cand e vorba de banul public, dar totusi, asemenea sume nu stiu daca isi permit sa plateasca. Poate totusi, si astfel compania va fi salvata pe model Renault, ca si aia is majoritari de stat daca nu ma insel. Si aia au fost salvati de la faliment deja demult.
    For the record: daca se intampla asta o sa pot considera ca mi s-a implinit speranta sa-i vad trasi pe dreapta. :)
    0 1
  • Deci nu scad pretul cazilor de plastic (pardon, masinilor) ci scad calitatea lor si mai mult dar le vand la acelasi pret in continuare.
    0 0
  • Sfântul Javelin
    Am fost la drive test cu un id3, se mușcă bine, dar e groaznic de urât și nesimțit de scump, peste 45000 E. Față de Audiul meu B8 așa vechi cum e mi se pare o glumă de mașină!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru