Șeful Rolls Royce, atac la Bentley Bentayga: „Vrem exclusivitate, nu vrem un Audi Q7 camuflat”

de Bogdan Mirică
Miercuri, 09.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Președintele Rolls Royce a subliniat importanța unei platforme complet noi pentru dezvoltarea primului SUV din istoria companiei. Tot el a ironizat Bentley Bentayga și înrudirea acestuia cu Audi Q7.

Rolls Royce este pe ultima sută de metri în ceea ce privește dezvoltarea noului Cullinan, primul său SUV din istorie, pe care constructorul preferă însă să-l numească un vehicul cu o gardă la sol mai înaltă.

Data debutului mondial a fost fixată în 2018, iar livrările sunt programate să înceapă în primăvara lui 2019. Ne asigură de asta chiar Torsten Mueller-Otvos, președintele Rolls Royce, care susține că SUV-ul va fi construit pe platforma din aluminiu a noului Phantom, dezvăluit și el recent. Nu va fi o platformă preluată de la BMW, așa cum anticipau unii.

Nici un client din acest segment nu vrea un Audi Q7 camuflat. Toți vor un Rolls Royce pur

Torsten Mueller-Otvos
șeful Rolls Royce
Tocmai această platformă complet nouă îi va ajuta pe englezi să diferențieze mașina de vehicule similare. „Nu folosim o platformă de producție în masă, fabricată în volume mari. Asta ar limita mult designul mașinii și ar submina major elementul de exclusivitate.
Nici un client din acest segment nu vrea un Audi Q7 camuflat. Toți vor un Rolls Royce pur”
, a declarat Torsten Mueller-Otvos, lansând astfel un atac la rivalul Bentley Bentayga, care ascunde sub caroserie componentele celui mai mare SUV Audi.

De altfel, platforma MLB a actualului Bentayga este folosităși e Porsche Cayenne și Lamborghini Urus pentru a reduce costurile dezvoltării.

Oficialul Rolls Royce nu a oferit alte detalii despre SUV, dar acesta va fi cel mai probabil propulsat de același motor V12 de 6.75 de litri, cu 563 de cai putere și 900 de Nm. Este motorul noii generații Phantom. La pachet cu acesta va veni și suspensia nouă, autonivelantă, care face sute de calcule pe secundă pentru a se adapta la ținuta de drum.

via automotivenews (înreg.)

Comentarii (11)

  • Tc1900
    mi se pare ca era si un rols pe platforma se seria 7...
    11 1
  • Mda... Să vedem acum contraatacul celor de la Bentley. Mai sunt bilete?
    4 1
  • Adrian C
    Ma bucur ca mai sunt brand-uri care isi respecta clientii si nu le ofera aceeasi marie cu alta palarie gen VAG (Touareg, Cayenne, Q7 etc). Sper sa ramana asa mereu RR si anume scump dar pe merit. Ofera maxim de calitate si nu face nici un compromis de reducere a costurilor. Felicitari !

    @Tc1900 Da...Ghost este bazat pe platforma tehnica a limuzinei BMW Seria 7. Dar nu au nici 1 % elemente comune. Sunt total diferite.
    3 11
  • Bataia firmelor nemtesti. E de ras oarecum. E si mai de ras cand te gandesti la Land Rover si Jaguar.

    Fostul dusman istoric din ultima suta de ani si fosta cea mai importanta colonie au fraiele industriei auto britanice...
    7 0
  • ce face Rolls e laudabil insa marea problema a Bentley-ului Bentayga nu e platforma ci hidosenia... am mai spus si cu alta ocazie si am luat manute rosii la greu: in design-ul vestimentar exista 2 ”curente” - primul se cheama ”pret a porter” iar secundul ”hot couture”... acelasi principiu ar trebui sa diferentieze si masinile de volum de cele premium (chiar daca asta se traduce prin functionalitate si calitati practice putin mai mici pt ultimele... adica se sacrifica functionalitatea pt estetica)

    PS am vazut azi parcat un Maserati Levante intre masini obisnuite... masina are un design superb (hot couture) si dimensiuni care par uriase... inclusiv ampatamentul... dimensiunile acestuia din urma impreuna cu garda la sol care pare joasa ma fac sa cred ca doar tractiunea integrala i-ar da un plus in teren accentuat comparativ cu o Dacia Logan de ex... (dar pana la urma scopul acestor masini este sa poti urca o bordura si sa mergi iarna la munte fara riscuri de a ramane inzapezit... iar pt asta te multumesti cu minusurile legate de centrul de greutate, stabilitate, drag, consum, masa etc.)
    2 1
  • ”teren accidentat
    1 1
  • dany,

    Nu există expresia hot couture!
    2 0
  • Adrian C
    @LR
    hot couture...e un parfum ala parca nu ? :))
    1 0
  • RR se oftica pe succesul lui Bentley :)
    Da Bentley e un Q7 camuflat, da este urat pana la cer, insa ceea ce conteaza este ca umple vistieria VAG. Pana la urma totul tine de bani, de profituri, de cifre in Excel. Mai lasati teoriile legate de puritatea marcii, de verticalitatea ei. Banu conteaza! Pana la urma acest tip de masina se cumpara in ziua de azi doar ca sa te dai mare, ca sa stii ca esti bazat. De fapt nu au nici o utilitate pentru ca nimeni nu iese de pe asfalt cu pretiosul lui SUV.

    Sper sa vad un RR cel putin la fel de mare ca un Escalade. Opulenta tata !
    3 1
  • @ LR


    asa-i... m-am grabit... era haute couture
    3 0
  • Daaa... ce sa spun. Nu faca pe neprihanitii.
    Rolls Royce SUV va fi pe platforma BMW X7
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru