Șeful Renault: Toate mărcile europene au încetat dezvoltarea motoarelor termice noi

de Tiberiu Safta
Vineri, 24.03.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Luca de Meo, șeful Grupului Renault, este de părere că toți producătorii europeni de automobile au încetat să mai dezvolte motoare termice noi. De altfel, Renault va renunța la motoarele termice în 2030.

Odată cu startul tranziției către mașini cu zero emisii, cei mai mulți producători de automobile au început să se concentreze mai mult asupra dezvoltării de modele electrice sau pe bază de hidrogen. De altfel, aproape toți producătorii majori, dacă nu chiar toți, și-au făcut publice planurile de tranziție către game de modele cu zero emisii în detrimentul mașinilor cu motoare clasice până la finalul deceniului actual.

Planurile producătorilor sunt în concordanță cu cele ale Uniunii Europene de a interzice vânzările de mașini noi cu motoare termice începând din 2035. Asta până când, recent, mai multe guverne europene, cu Germania în frunte, s-au declarat nemulțumite de acest plan și încearcă să convingă oficialii Comisiei Europene să păstreze aceste motoare. Evident, cu condiția ca ele să fie alimentate cu combustibili sintetici.

Chiar și în urma acestui eveniment oarecum neașteptat din partea constructorilor, unii șefi ai unor mărci importante sunt de părere că mașinile cu zero emisii reprezintă viitorul.

Unul dintre acești oameni este și Luca de Meo, șeful Grupului Renault. Într-un interviu acordat publicației Politico, de Meo spune că toate mărcile europene au încetat dezvoltarea motoarelor termice noi.

"Nu cred că mai este cineva care dezvoltă un motor termic complet nou în Europa", a declarat acesta. "Știți, nimeni nu mai dezvoltă un motor termic de la zero în Europa. Toți banii se duc pe tehnologie electrică sau pe hidrogen", a mai adăugat șeful grupului francez.

Mai mult, Luca de Meo mai spune despre combustibilii sintetici că sunt "un fel de soluție de nișă", dar recunoaște că și acestea reprezintă "o oportunitate".

Renault va renunța la motoarele termice în 2030.

via Politico

Comentarii (20)

  • asta cu combustibilii sintetici e o frectie la picior de lemn in opinia mea, o incercare de amanare a inevitabilului si ar trebui sa ramana doar o nisa, pentru aplicatii speciale sau pentru situatii/regiuni cu particularitati atipice.

    ideea e ca acel combustibil sintetic va alimenta tot vechiul motor cu ardere interna, care inseamna acelasi randament mic comparativ cu motorul electric si aceeasi poluare cu noxe si aceleasi probleme legate de intretinere si fiabilitate.

    singurul avantaj la care s-ar putea gandi astazi un client (mai ales unul care circula mult pe distante lungi in extraurban) ar fi cel al alimentarii rapide fata de incarcarea unei baterii.

    daaar, pana in 2030-2035 fara dubiu ca se vor inregistra progrese si la partea de viteza de incarcare a bateriilor iar numarul punctelor de incarcare va fi incomparabil mai mare fata de ce exista in prezent, odata cu upgradarea concomitenta a capacitatii retelelor de transport a energiei.
    7 55
  • Seriff
    @eu, da, vor aparea puncte de incarcare la fiecare colt de strada, de-aia s-au opus atatea tari, frate, pe ce planeta traiti?
    Niciodata nu se va putea implmenta sa fie toate masinile electrice, s-ar bloca tot, ar fi efectiv imposibil, e nasol acum, se bat oamenii pe prize prin supermarketuri, in conditiile in care abia se vand cateva masini cu baterii.
    Astea sunt visele unor spalati pe creier, niciodata in viata asta nu vor exista doar masini full electrice.
    49 13
  • Cei deștepți și responsabili cu proprii bani vor aștepta 2035 pt a reevalua oportunitatea unei mașini electrice: infrastructură de încărcare, progres tehnologic, raport calitate preț, costuri casco. :)))
    47 5
  • @Seriff
    Poate tu ai bloca, dar la unii merge bine incarcarea acasa si la birou. Depinde doar de tara si lumea de pe acolo.
    Revenind la articol: pai si ce facem cu aliantele, ce facem cu combustibilii sintetici, pentru ce atata galagie cand se poate si altfel??? Adica cu electrice nu se poate, dar sa faci de la 0 motoare pentru combustibili sintetici si sa refaci rafinarii pentru asta se poate investi??? Ups, cred ca gandesc prea mult. Sa ramanem la diesel cu DPF anulat si software ilegal, ca e mult mai ok.
    10 43
  • Este un studiu nou care arată că adopţia maşinilor electrice pe baterii va avea, indubitabil, o adopţie de succes pe scară largă.

    Unul din motive este multiplele modalitați de a genera energie electrică şi preţurile la maşini dar şi la electricitate va fi, pe termen mediu şi lung, mereu în scădere.

    Cu alte cuvinte, dacă la benzină, motorină la cerere fixă, OPEC poate să crească preţul când vrea, doar din scăderea producţiei !!!!

    La maşinile electrice pe baterii, practic sunt atâtea modalitați de a genera curent electric încât nimeni nu poate abuza de piaţă şi preţ !

    Episodul cu războiul din Ucraina este total excepţional, dar în general, preţurile la energie electrică sunt pe un tren descendent.

    Energia electrică se poate produce facil şi prin panouri solare, eoliene on shore, eoliene off shore, hidrocentrale, carbune, gaz, petrol, biomasă gaz, biomasă lemnoasă, nuclear,...

    Aşa că viitorul este 100% electric. Nu numai în domeniul auto dar şi a încălzirii, răcirii clădirilor !
    A aparatelor de gătit !!
    Toate marile restaurante de renume, renunţă complet la gaz, folosind doar plite cu inducţie !
    (Deja air fryere, cuptoarele de pizza, deep fryerele, cuptoarele de bucătărie sunt toate electrice)
    6 48
  • Nu mai spun de beneficiile foarte mari financiare şi de sănătate !

    Nu tu importuri de la arabi, de la ruşi, şi chiar de la super bogaţii norvegieni...
    toată energia şi o produce fiecare ţară singură, rămân mai mulţi bani în România, în Europa !

    Iar ca sănătate, ştim toţi dezastrul maşinilor termice, fog-ul de la poluare, bolile de plămâni şi cronice,.... dar până şi aragazul s-a demonstrat că nu este sănătos şi în SUA este un val de a renunţa la gaz în zona de gătit, bucătărie.
    6 46
  • @papagal electric
    Parcul auto din UE a atins 0,8% electrice. Ce zici, diesel-urile cu dpf anulat au șanse să iasă din circulație dacă o mașină nouă costă cât o casă? Vreodată? :)))))
    51 6
  • Partea cea mai trista din toata povestea asta: desi constructorii europeni nu mai baga bani in dezvoltarea motoarelor cu combustie, tot alea-s cele mai bune. :)) Cel putin pana in momentul asta. Vom vedea ce va urma.
    44 5
  • Până la beneficii, parcul auto din UE a atins 0,8% electrice. Au mai rămas 99,2% neelectrice. :)

    Ca sănătate, tren descendent, prostia nu se tratează.
    40 6
  • facelift
    Domnii astia ipocriti, CEO-oii astia cu nasu pe sus o dau pe povesti doar in Europa. Mai nou hienele se asigura ca afacerile merg struna si isi muta tot in Nordul Africii (a se vedea chiar cazul Renault plus Stellantis). Si ghici, acolo ce construiesc?? Daa, masini cu motoare termice. Acolo nu mai e interes, nu se mai incalzeste planeta...Banu sa iasa...Niste lichele, niste falsi (a se vedea exemplul de anul trecut, cat mai plangeau ca merge prost si dupa, adunau bani cu lopata cand au speculat si au scumpit exagerat masinile produse). Incepe sa-mi fie scarba de industria auto.
    3 1
  • Cristin Crenganiș
    Până nu se rezolvă problemele esențiale:
    1- energia electrică să fie din surse 100% eco;
    2- distanța de deplasare cu o încărcare completă min. 1000km;
    3- timpul de încărcare sau schimb al bateriilor (asta ar presupune o standardizare);
    oricât ar dorii visătorii și extremiștii eco, viața își va spune cuvântul.
    Ar fi indicat să adoptăm soluțiile care să reducă cat mai mult poluarea și consumul, până vor exista soluții viabile de a se trece 100/100 la transport cu eco-electricitate.
    3 0
  • S-a terminat bâlciul, este oficial, din 2035 se comercializează termice sub condiția "carburanţi neutri în privinţa emisiilor de CO2".
    Prostuții plini de coșuri vor interpreta că este vorba despre combustibili sintetici.
    Carburant neutru in privinta emisiilor de CO2 este o nouă șopârlă negociată cu reglementatorul prost. Combustibilii fosili comercializați cu preț inclus pentru instalația de sechestrare CO2 sunt neutri. :)))))

    Hasta la viza! :)))))))))))
    12 2
  • Voi asti cu electricele cunoasteti cate ceva despre retele de distribuitie? V-ati interesat pe la Electrica daca va da curent? Nu mult, cat sa-ti incarci o Tesla acasa? Nu va da suplimentare de putere de la 7 kW la 30, cu 15.000 de euro, nici sa vreti….raspunsul e : veci pururi, nu permite reteaua, nici macar la unul de pe strada, daca daca ar fi 2 sau 3. Si sa-ti programezi toata viata in functie de locul si timpul incarcarii masinii la mine nu merge. Folosesc termica pana in 2050..
    17 2
  • Nu m-aș hazarda in a trage asemenea concluzii. Sunt multe aspecte de rezolvat pe parte de infrastructura pana in 2035 pentru a se putea susține proiectul. Că se vrea este una, ca se poate este altceva… complexitatea este imensa la fel si implicațiile. Zic ca ne agitam inutil pro si contra, este foarte simplu sa vedem ce poate astăzi piața si infrastructura, vedem ce se alege astăzi, cu se deplasează oameni respectiv transporta mărfurile iar aceste doua “procese” imense nu se pot opri sau condiționa pana la punctul de a pune pe butuci planeta sau Europa. Nimeni nu are asemenea “putere” indiferent ce proiecte, legi sau dorințe sunt. Dacă se va putea bine de bine, dacă nu derogări am văzut si o sa mai vedem si de la obiective mai ușor de îndeplinit. Deci, vom vedea ;)
    5 1
  • Eu nu ştiu ce visaţi, dar luna trecută Tesla model Y a fost pe locul 2 la vânzări după Dacia Sandero !

    O maşină full electrică, BEV.

    Nu ştiu ce visaţi, că nu duce reţeaua electrică, dar Tesla instalează zeci de staţii de încărcare de 350 kw a piece în fiecare săptămână, în lume !

    Dpdv a energiei electrice sunt deja aprobate spre racordare foarte multe proiecte eoliene şi solare !

    Asta ca ultimă ştire
    "Grupul IULIUS a montat panouri fotovoltaice pe toate proprietăţile din portofoliu, care vor produce 5.500 MWh anual"

    Dar toate firmele mari migrează masiv şi accelerat spre panouri fotovoltaice şi pompe de căldură.
    3 14
  • @manipulator prostovan
    A crescut concurența, cele mai vândute modele nu pot fi decât triciclete gen 208, Polo, Săndel.
    În mod excepțional Tesla Y apare în primele 10 modele datorită clasei medii plus care alege o mașinuță de liniuțe, de rezervă, aspect complet irelevant pentru marotele pe care le mesteci de prost. Nu cumpără nimeni Tesla Y de dragul emisiilor sau pentru că-și pune Dascălu fotovoltaice, de parcă le pune pentru săracii cu spring care mai speră într-o mocăciune.

    La apogeul industriei auto, golf reușea să atingă aproape 500 000 bucăți pe an, acum sunt simple întâmplări lunare... Săndel pentru săraci, Tesla Y pentru liniuțe, parc auto în UE 0,8% electrice.
    8 2
  • Oricât de simplu si cu buna intenție ai vorbi cu Mike nu tine… pentru el cu câteva zeci de charger-e in lume pe săptămâna totul ok… (de unde le scoate, doar el știe).
    Toate modelele Tesla de astăzi nu au treaba cu mașinile căutate de 90% din piața, este atât de simplu.
    O sa vedem după luna August când datele pot fi comparate cu ceva relevant din 2022. Pana la mijlocul lui 2022 a fost varza pe vânzări. In prima parte a lui 2022 multe fabrici au lucrat la maxim 70% din capacitate in unele cazuri sub 30%.
    4 0
  • Seriff
    @18:17, mai lasa-ma cu ''incarci acasa si la birou'', majoritatea nu sta la nici o casa, tu traiesti pe Pamant sau pe luna?
    On topic, sa ii zica cineva boss-ului de la Renault, ca in timp ce europeni investesc in electrice, Hyundai-Kia le da in cap cu termicele si vand de rup I30 cu 1.5 aspirat si Elantra cu 1.6 aspirat, sa nu mai zic de Tucson de 1.6 turbo 150 de cai, rupte vanzarile in doua, e bataie de pe ele.
    7 2
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    Bună, eu sunt Dutzulică și nu am mai văzut vânt noaptea... Ngî-ngî
    Am întrebat-o și pe mami și a zis că nu bate vântul noaptea pentru că trage tati bolovanul la peșteră.

    Am o părere despre mașini electrice, vreți să auziți?
    1 3
  • Daaa...Eu propun sa facem si tancuri electrice, avioane electrice etc...
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru