Şeful Renault Sport nu exclude varianta unui model electric în viitor

de Bogdan Mirică
Marti, 14.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault cochetează cu ideea unei sportive electrice, însă această tehnologie nu este încă suficient de matură pentru a putea fi folosită pe un model de serie. Un oficial Renault Sport face lumină în acest caz.

Renault cochetează cu modelele electrice de câţiva ani buni şi încearcă să îşi creeze o superioritate în acest segment. De aici şi până la a vedea o gamă electrică completă mai este totuşi drum lung.

Nu trebuie exclusă însă varianta unui model sportiv, după cum însuşi oficialii brandului o recunosc. Aşa se face că tot mai multe speculaţii anunţă un posibil model cu propulsie alternativă oferit de divizia sportivă RS a constructorului francez.

Francois Champod, managerul diviziei de motorsport Renault Sport, a vorbit despre viitor cu jurnaliştii publicaţiei CarAdvice. El a declarat că oamenii din conducere se gândesc la electrificarea unui model sport, însă această soluţie nu este potrivită, tehnologia fiind insuficient de matură.

”Până acum, Renault nu a interacţionat foarte mult cu această tehnologie. Asta nu înseamnă însă că Renault Sport nu ar putea folosi niciodată această soluţie de propulsie”

Francois Champod
Manager Motorsport Renault Sport
Acelaşi Champod a declarat: ”Nu ştim dacă vom merge pe ideea unei propulsii 100% electrice, însă nu este exlusă ideea unui hibrid.
Până acum, Renault nu a interacţionat foarte mult cu această tehnologie. Asta nu înseamnă însă că Renault Sport nu ar putea folosi niciodată această soluţie de propulsie”
. Declaraţia sa lasă loc pentru speculaţii care anunţă anexarea unui motor electric la un propulsor pe benzină pentru un plus de putere.

Champod a declarat şi că priveşte cu mare interes noua competiţie de maşini electrice Formula E pentru a înţelege dacă este doar vorba despre spectacol sau despre concurenţă la nivel înalt. Dacă evenimentul se dovedeşte a fi important, Renault ar putea construi un model de competiţie propulsat electric.

via caradvice

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru