În câteva săptămâni vor fi organizate alegeri la nivelul Uniunii Europene, alegeri care vor influența, cu siguranță, industria auto de pe Bătrânul Continent și, implicit, renunțarea la motoarele termice programată pentru 2035.
SCRISOARE CĂTRE EUROPA, DE LUCA DE MEO
În acest context, Luca de Meo, șeful Renault și președintele ACEA, a publicat un document de 19 pagini, intitulat "Scrisoare către Europa". Documentul a fost trimis tuturor factorilor de decizie de pe Bătrânul Continent și conține o serie de măsuri care ar putea revitaliza industria auto din Europa.
O industrie care are doi mari rivali. Nu numai asta, dar acești doi rivali fac eforturi susținute pentru a se impune.
"Americanii stimulează, chinezii planifică, europenii reglementează," se arată în scrisoarea semnată de Luca de Meo.
Șeful Renault formulează șapte recomandări și opt măsuri pentru a dezvolta o adevărată politică industrială europeană, competitivă și decarbonizată. Inventarea unui model de industrie hibrid, implicarea celor mai mari 200 de orașe europene în strategia de decarbonizare și recompensarea companiilor angajate în tranziție sunt doar câteva dintre ele.
Mai mult, Luca de Meo propune lansarea a 10 proiecte europene majore, în domenii care merg dincolo de sectorul auto. Spre exemplu, promovarea mașinilor europene mici, revoluționarea livrării pe ultimul kilometru, dezvoltarea infrastructurii de încărcare și a tehnologiei V2G (Vehicle-to-Grid), dar și creșterea competitivătății Europei în sectorul semiconductorilor.
INDUSTRIA AUTO EUROPEANĂ POATE FI SCHIMBATĂ DOAR ÎMPREUNĂ
Prin acest document, șeful Renault cheamă "la arme" toți factorii decidenți din Europa și îi invită să colaboreze pentru a crea un nou ecosistem de mobilitate pe Bătrânul Continent.
Toate aceste recomandări au la bază date solide, după cum vei afla din rândurile următoare.
Industria auto din Europa are, în prezent, 13 milioane de angajați, adică 7% din totalul forței de muncă europene.
Totodată, industria auto reprezintă 17% din totalul cheltuielilor R&D ale Europei, inclusiv sectorul public.Electrificarea vine, așa cum era de așteptat, cu mari provocări. Se urmărește dublarea volumului potențial de afaceri datorită vehiculelor cu zero emisii. Vorbim, cu alte cuvinte, despre o oportunitate de 200 de miliarde de euro, doar în perimetrul francezilor de la Renault.
Mai departe, în 2030, mașinile electrice vor reprezenta 55% din vânzările totale de vehicule, comparativ cu cele 8 procente din prezent. De asemenea, constructorii auto din Europa au fost nevoiți să investească 252 de miliarde de euro pentru a atinge obiectivul de decarbonizare al Europei până în 2035.
EUROPA, PREA OCUPATĂ CU REGLEMENTĂRILE
În opinia lui Luca de Meo, Europa reglementează, în timp ce alții fac acțiuni concrete. Mai mult, aceste reglementări nu au, de cele mai multe ori, efectul dorit. În fiecare an, la nivel european, sunt date între 8 și 10 noi reglementări.
De-a lungul timpului, aceste reglementări au făcut mai mult rău decât bine. De pildă, masa medie a vehiculelor din prezent este cu 60% mai mare față de acum 20 de ani. Prețurile mașinilor au crescut cu 50% față de cât erau în urmă cu două decenii.
Sectorul auto din Franța a pierdut 40% din locurile de muncă din cauza delocalizării. Astfel, forța de muncă din Europa este cu 40% mai scumpă în Europa decât în China.
Tot datorită acestor reglementări neinspirate, vârsta medie a parcului auto din Europa aproape s-a dublat: 12 ani în prezent versus 7 ani în trecut.
Nu în ultimul rând, circa 25% din resursele R&D sunt momentan blocate pentru a studia implementarea noilor reglementări.
În timp ce Europa este ocupată cu reglementatul, China a alocat subvenții în valoare de 110-160 de miliarde de euro pentru producție, până în 2022.
De cealaltă parte a Oceanului, SUA a acordat credite verzi în valoare de 40 de miliarde de dolari în baza Inflation Reduction Act.via Renault
Se plânge de mutarea industriei din Europa....
Dar în Maroc cine a făcut fabricile Renault şi mărit continuu ???
Dar fabricile din Turcia de dinainte de Maroc care făceau porcăriile de Clio Symbol ?
ei, chiar ei, CEO Renault
uite cum poate o companie să întoarcă privirile oamenilor ;)
Daca e sa tragem linie, industria europeana e cea care respecta principiile concurentiale in limitele impuse.
Pe de alta parte nu poti sustine o industrie (automotive) in detrimentul altora; si americanii dar si chinezii au la dispozitie si alte parghii drept raspuns iar europenii lejer pot fi stransi de outze, prin mantinela, fix acolo unde sunt mai competitivi sau domina piete de desfacere.
Si e la fel de greu sa vezi problemele si nevoile oamenilor obisnuiti de la inaltimea celor 10-15k euro lunar pe care-i iei de la Brucsel.
Ce face UE este sinucidere economica. Se inchid fabrici si se concediaza oameni pe banda rulanta in UE. Sigur, presa platita nu evidentiaza aspectele astea dara daca stii unde sa te uiti, afli amploarea dezastrului.
Nu trebuie sa fii specialist sa realizezi ca asta e reteta perfecta petnru ascensiunea partidelor extremiste. Ultima data cand Germania s-a inarmat si populatia a fost dusa la limita, a iesit nasol. Acum scanteia deja este pornita, si lipseste doar gazul pe foc.
Nivelul somajului este in jur de 6%, neschimbat fata de 2023.
https://piataauto.md/Stiri/2024/03/Webasto-inca-un-mare-furnizor-auto-anunta-concedieri-masive-in-Germania-de-minim-1600-angajati/
Daca e sa vorbim de fortari, mai degraba mi se par fortate toate impunerile legate de mediu si CO2 in conditiile in care 90% din lumea cunoscuta nu trateaza problemele de mediu la modul "nice to have" sau "good practice".
Iar ca idee AfD e pe primul loc in sondaje la partide in Germania. Sigur, e departe de situatia din interbelic dar la fel de departe era razboiul de Europa si inainte de invazia rusa. Daca se vrea , se poate. Mare grija.