Șeful Renault: criza de semiconductori se va prelungi și în 2022

de Tiberiu Safta
Vineri, 03.12.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Criza mondială de semiconductori va afecta industria de automobile și în 2022, spune Luca de Meo, directorul general Renault. Grupul francez are în plan restructurarea unor uzine pentru a face față crizei.

CEO-ul Renault, Luca de Meo, este de părere că actuala criza mondială de semiconductori va continua și în anul următor. Aflat într-o vizită la uzina din Flins, de lângă Paris, de Meo a declarat că “Renault a fost forțat, în unele cazuri, să trimită pe oameni în Asia care să facă rost de cipuri.”, adăugând că „Este o nebunie.” La uzina aceasta sunt produse, în prezent, Renault Zoe și Nissan Micra. 

Șeful Renault a mai precizat că grupul său va produce cu 500.000 de vehicule mai puțin până la finalul lui 2021. Prin comparație, Renault reușea să atingă o medie de 3.75 de milioane de unități vândute pe an înainte de pandemie.

Evident că această criză a afectat și valoarea cifrei de afaceri a Grupului Renault. În al treilea trimestru din acest an, valoarea cifrei de afaceri a fost de 8.987 milioane de euro, ceea ce înseamnă o scădere cu 13.4% față de trimestrul al treilea din 2020. Cu toate acestea, în acest al treilea trimestru, Dacia a vândut 138.375 de mașini, cu 11.2% față de același interval al anului trecut.

În această perioadă de criză, vehiculele comerciale au avut o cerere mai mare decât turismele.

Asta a determinat Renault să se concentreze mai mult pe producția acestora datorită marjei de profit mai mare.

Reorganizarea uzinei din Flins face parte dintr-un program mai mare de restructurare a fabricilor Grupului Renault. Sunt vizate, în principal, reducerea costurilor de producție, ceea ce va duce la pierderea unor locuri de muncă. Mașinile electrice ale grupului, inclusiv noul Megane E-Tech Electric, vor fi construite la uzina din Douai.

Pentru noi, românii, este important de menționat că cel mai ieftin model electric al grupului, Dacia Spring, va fi produs, în continuare, în China.

via Economica

Comentarii (2)

  • No Renault for me
    Un motiv foarte bun sa scumpiti si mai mult modelele.
    7 0
  • @Automarket
    Ştirea e de acum trei zile.
    Ce se întâmplă cu voi?
    Nu vreau să fiu rău, dar în materie de actualitate deveniţi tot mai lenţi, amorţiţi şi, iertată fie-mi remarca, superficiali.
    E primul pas către a deveni irelevanţi...
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru