În urmă cu doar câteva zile, General Motors anunţa că Volt va fi mai ieftin cu 5000 de dolari în Statele Unite. A fost o primă dovadă că GM încearcă să se ţină de promisiunile pe care le făcea în momentul lansării lui Volt: "pe măsură ce tehnologia va avansa, vom putea oferi o autonomie pur electrică mai mare şi o reducere substanţială a preţului de achiziţie."
Americanii sunt pe drumul cel bun şi promit să nu uite de premizele iniţiale ale modelului. O susţine chiar Dan Ackerson, preşedintele executiv General Motors, într-un interviu acordat celor de la Bloomberg. Potrivit oficialului GM, viitoarea generaţie Volt va avea o autonomie pur electrică mult mai mare decât cea actuală, care însumează doar 60 de kilometri.
Întrebat la cât ar trebui să ne aşteptăm în viitor, Ackerson a declarat că viitorul Volt ar trebui să poată parcurge între 80 şi 100 de kilometri doar cu energie electrică, fără intervenţia motorului generator pe benzină. Dacă GM reuşeşte să ducă la bun sfârşit această promisiune, Volt va avea o şansă serioasă în a câştiga de partea sa publicul. O statistică recentă arată că 80% dintre cei care folosesc maşina ca mijloc de mobilitate cotidian parcurg aproximativ 64 de kilometri pe zi. Adică mai puţin decât ce promite să ofere Volt cu o singură încărcare, fără intervenţia motorului pe benzină.Ackerson a ţinut să-i lămurească şi pe cei care sperau în reducerea preţului de achiziţie. Oficialul american susţine că acesta ar putea să scadă cu 7000 sau chiar 10.000 de dolari comparativ cu valoarea actualului model.
În ceea ce priveşte data oficială a lansării noii generaţii, Ackerson nu a înaintat o cifră oficială, însă a recunoscut că viitorul Volt este la trei sau patru ani distanţă.
Caricatura la caricatura trage.
Lasa-te, Akerson, de meserie, n-ai chemare nici tu, nici ciracii tai! Tocati degeaba banii statului, pardon, ai companiei.
Tesla S intr-adevar este net peste Volt (clasa, performante, etc) dar si pretul e mult mai mare. Daca se va confirma scaderea pretului cu 10k la generatia urmatoare si se va mentine si subventia de stat din present de 7500, atunci masina va avea pretul unei compacte obisnuite. Si atunci, cel putin in US, care este piata principala a lui Volt, sa-i vad pe ultravandabilii Civic/Corolla/Jetta/Elantra pe unde mai scot camasa. Ele nici in present nu au nici tehnologia, nici eficienta si nici calitatea Volt-ului, ci doar avantajul pretului mai mic - daca le moare si asta .....
Intr-un oras mare si aglomerat, masina asta e perfecta. Si cu toate ca unii fac alergie (sau poate tocmai de-aia:)), o repet: la banii astia se merita pe deplin. $10 k mai putin nu-s de colo la achizitia unei masini.
Ca sa ma conectez la subiect, eu as prefera oricand Model S lui Volt. Chiar daca sunt constient ca nu mi l-as permite in veci de veci. Conteaza si cum faci un lucru, nu numai in ce scop il faci sau cui il destinezi...
Aaa, sunt un mare ipocrit, nu? Parca eu ma declarasem in trecut un infocat partizan anti-electrice...Daaa, numai ca Tesla asta mi-i draga, asa, nu stiu din ce motiv.
E foarte posibil ca tu sa fi mai mic decat mine,asa ca ai grija ce vorbesti.
Te-a deranjat ce am zis sau esti chiar ''tovarasul'' meu @gelu si postezi sub alt nume?
Ce preferinte / vise avem noi e altceva. Si eu prefer o Tesla sau un Porsche dar daca tot ce-mi permit e o compacta comuna de baza, nu mai conteaza pt nimeni preferintele mele, nu?