Şeful Fiat, dezarmant de sincer: "Pierdem 14.000 de dolari la fiecare Fiat 500 electric vândut"

de Mircea Meșter
Vineri, 23.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sergio Marchionne este primul mare şef de companie auto care declară public că nu-şi doreşte ca una dintre maşinile vândute de compania pe care o reprezintă să se vândă. Motivul: pierderile enorme per exemplar în cazul lui Fiat 500e.

Sergio Marchionne, şeful concernului Fiat-Chrysler, este recunoscut pentru declaraţiile sale îndrăzneţe şi fără perdea, însă puţini se aşteptau la puseul de sinceritate pe care unul dintre cei mai importanţi oameni din industria auto l-a avut în cursul unui discurs pe care l-a ţinut în faţa audienţei strânse într-o conferinţă care a avut loc ieri la Washington. Marchionne i-a sfătuit pe cei din public nici mai mult, nici mai puţin decât să evite achiziţia versiunii electrice a lui Fiat 500 din cauza faptului că fiecare exemplar vândut de Fiat-Chrysler aduce o pierdere de 14.000 de dolari pentru compania italo-americană.

"Sper să nu cumpăraţi versiunea electrică a lui Fiat 500, pentru că fiecare maşină vândută mă costă 14.000 de dolari. Sunt îndeajuns de sincer să vă spun asta", a declarat Marchionne în faţa audienţei, adăugând că singurul producător care reuşeşte să facă profit în urma vânzării modelelor electrice este Tesla Motors. "Model S are un preţ ridicat, iar prin asta reuşeşte să-şi acopere costurile şi mai mult decât atât. Eu sper doar să vindem cât mai puţine exemplare Fiat 500e", a încheiat Marchionne, care spune că Fiat nu ar fi dezvoltat un model electric dacă nu exista presiune publică din partea guvernului SUA pentru ca toţi producătorii se dezvolte astfel de maşini.

Fiat 500e are o autonomie de maxim 140 de kilometri după fiecare încărcare.

Fiat 500e, versiunea electrică a lui Cinquecento, are un preţ de pornire de 32.650 de dolari în SUA, aproximativ dublu faţă de versiunea de bază a primei motorizări pe benzină.

În anul 2013, Fiat a vândut în SUA 11.500 de exemplare Fiat 500, cifră care acoperă toate versiunile, implicit cea electrică.

Maşinile electrice au eşuat până acum şi la Renault

Esential 1.500.000 de maşini electrice viza Renault să vândă în 2016.
19.093 de maşini electrice a vândut Renault în lume în 2013.
Deşi prezentate acum câţiva ani ca lozuri câştigătoare pentru constructorii auto, maşinile electrice nu s-au dovedit a se ridica la nivelul aşteptat de producători. Unul dintre exemple este Renault, companie care deşi a anunţat un plan foarte îndrăzneţ acum patru ani în ceea ce priveşte dezvoltarea unei linii de modele 100% electrice, se află acum în situaţia de a recunoaşte că prognozele s-au dovedit mai mult decât optimiste. Cauza principală este lipsa cererii care derivă la rândul său din lipsa infrastructurii în Europa, principala piaţă de desfacere pentru constructorul francez. 

"Oamenii nu au ajuns încă la punctul în care să simtă nevoia de a folosi o maşină electrică în viaţa de zi cu zi", spune Jerome Stoll, unul dintre înalţii oficiali Renault, citat de publicaţia Automotive News.

Conform acestuia, Renault a îngheţat planurile de dezvoltare a versiunii electrice a noii generaţii Twingo, cea care ar fi devenit unul dintre rivalii lui Fiat 500e. În acest moment, Renault are în gamă patru modele full-electrice grupate în gama botezată Z.E.: Zoe (clasa mică), Fluence (sedan compact), Kangoo (utilitară compactă) şi Twizy (cvadriciclu dedicat transportului personal urban).

Carlos Ghosn, directorul Renault-Nissan, afirma în 2010 că ţinta Renault pentru 2016 este de a vinde 1.5 milioane de maşini electrice în fiecare an. În 2013, compania franceză a reuşit să găsească doar 19.000 de clienţi la nivel mondial, anunţând că renunţă la pronosticurile iniţiale din cauza lipsei cererii.

Comentarii (11)

  • "Oamenii nu au ajuns încă la punctul în care să simtă nevoia de a folosi o maşină electrică în viaţa de zi cu zi"

    ba mi`as lua 3, una pt oras, una pt drum lung si una pt offroad. dar ma costa achizitia lor de ma rupe; apoi nu am unde sa le incarc iar daca imi fac mai bine calculele, ies mult mai ieftin cu un 1.4/1.6 diesel per total.
    20 4
  • @ Automarket
    Nici macar Tesla nu inregistreaza profit . De cand compania este listata la bursa, a inregistrat profit doar intr-un singur trimestru ( 50 milioane $ ) si acela printr-un artificiu contabil . Automobilele electrice reprezinta viitorul insa dupa 2030 se vor impune cu adevarat si va fi profitabila comercializarea lor in masa .
    5 6
  • "...Twizy (cvaDRICiclu dedicat..."
    5 7
  • WHAT??? Atunci de ce puii mei nu scot versiunea electrica din productie?
    Umpli Dealer-ii de masini pe stoc, ca apoi tu sa iti faci antireclama, pentru a pierde si mai multi bani.9D86
    2 9
  • Cata prostie din partea producatorilor. Eu mi-as lua de ieri o masina electrica. Sunt geniale. Tot gasesc scuze penibile ca sunt scumpe, ca sunt foarte scumpe, etc. Sunt curios cum au ajuns ei la pretul asta de 32.000 de euro cand bateria costa 8.000 noua. Unde sunt restul ? Sa vanda domnule masina un profit minim de 5 % si o sa vezi revolutie. Dar am stat si m-am gandit. Producatorii de masini sunt cei care vor sa ucida masina electrica - nu producatorii de petrol. De ce? Pentru ca o masina electrica iti ofera cuplu puternic si implicit senzatii la volan indiferent care este scopul ei pentru care a fost construita.
    Pe cand la Skoda : de exemplu trebuie sa cumperi cam toata gama daca vrei de la consum mic - lux - un pic de spatiu etc. Daca o sa urmariti documentarul Cine a ucis masina electrica - o sa vedeti acolo pe cei care au avut masina electrica de la General Motors EV1 - ca nu mai simteau nevoia de alta masina. Voi va dati seama ce inseamna asta ? Numarul de masisni vandute o sa scada drastic. Intamplator saptamana trecuta celor de la Fiat Romania - le-am dat un mail pentru ca sunt interesat de un astfel de model - full electric. Nici nu s-au obosit sa-mi raspunde. De asemenea si cei de la Citroen si Mitsubishi le au prea scumpe - in jur de 30.000 euro. Este normal ca la bani astia cineva o sa-si ia un Duster (17.000 euro si de restul carburant, revizii, asigurari, casco, etc ) .
    Asa ca daca cineva citeste acesta umila parere poate ia masuri intr-un fel sau altul.
    15 2
  • Nu intamplator VW, Ford si PSA s-au hotarat sa investeasca in altceva, in motoarele mici supraalimentate sau in hibrizi, in conditiile in care PSA a fost primul producator european care oferea in mare serie un automobil 100% electric. Ma refer la vremurile relativ recente.
    Elecetricele sunt clar automobilele viitorului. Insa este prea devreme pentru ele. Tu, ca producator, nu poti sa vinzi electrice in serie bazandu-te pe 2-3 piete care au o infrastructura ok si pe niste preturi inca foarte ridicate. Cand se vor rezolva probleme legate de infrastructura si pret atunci va fi vremea electricelor. Pana atunci sa ne indreptam atentia asupra hibrizilor.
    18 1
  • @ rares:bine punctat.....pai moi, sa-si faca propia fabrica de acumulatoare...un brand auto isi ia probabil componentele auto in proportie de 80%(zic eu) de pe tot mapamondu..piesele alea poarta o anumita marja de profit(ca nimeni nu lucra moca)...da, na, e mai simlu sa iei din china cu 5 lei si sa vinzi in europa cu 20 lei...concluzia : nu se vrea...probabil din motive sociale,din motive impuse de factori externi,lacomie comoditate etc sau probabil toate la un loc...appropo si eu vreau un electric ,da nu la pret de parc auto
    5 3
  • tyhrty
    pps:sa nu credem chiar tot ce ni se pune pe tava...pina la urma economia de piata are o imensa componenta in care intra minciuna si manipularea...in act economica pe care o desfasor(ppt cine isi imagineaza altceva) practic lucrul asta in fiecare zi
    4 1
  • cerebel
    Masinile 100% electrice sunt un nonsens, in conditiile in care ai o autonomie ideala de aprox 150 km, si aceasta la masini foarte compacte.
    In cazul in care este mecesata pornirea compresorului AC, si auditia unei muzici, eventual o ploaie sa folosesti stergatorele plus lumini de zi autonomia scade la o treime din aceasta valoare.
    Daca ai de facuta cateva drumuri cu durata mai lunga prin oras, ai toate sansele sa ramai cu masina in trafic.
    Abia cand autonomia va ajunge pe la 400 km vom putea lua in considerare masinile electrice.
    3 6
  • Draga Cerebel - cred ca nu stii despre ce vorbesti, Tu chiar crezi ca o astfel de masina este un nonsens? Masina electrica este ideea si perfecta si are cam 80-100 de ani de cand este inventata. De asemenea daca ar fi un non sens crezi ca o mare firma din Bucuresti - a testat intens o astfel de masina toata saptamana trecuta tocmai pentru ca vrea sa schimbe toata flota. Nu pot sa spun despre ce model este vorba sau care este numele firmei, dar in momentul cand o sa schimbe toata flota o sa revin sa-ti aduc aminte. Eu sunt adeptul acestor masini. Problema lor nu este autonomia, asa cum crezi, ci pretul lor mult prea mare. Pretul fiind special tinut asa sus. De asemenea - te rog sa verifici si cati km faci cu masina pe zi. Eu am facut maxim 100 de km pe zi. Cred ca aceiasi retinere aveai si acum 10 ani cand a aparut telefonul mobil si internetul, dar acum nu te mai poti dezlipii de ele.
    4 1
  • Raduku
    1. Baietii trebuie sa-si dezvolte infrastructura si sa utilizeze acelasi standard de cuple pentru incarcarea masinii.
    2. Inca sunt slabe, se incarca greu , in 8 ore. Ce faci daca esti la munte? Unde ar trebui sa campezi impreuna cu ~200 de masini daca ar trebui sa urci ~50 Km care ti-ar papa 90% din energie?
    3. Cu toate aceste probleme inca nu a aparut un dezvoltator de infrastructura . De ce ?
    4. De ce sistemul de incarcare nu este identic pe toate vehicolele, este primul pas spre standardizare ?
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru