Mașinile de ultimă generație, mai ales cele din segmentul premium, au ceva în comun: ecranele mari care domină bordul.
BMW are un ansamblu curbat care integrează atât instrumentarul de bord cât și display-ul central al sistemului multimedia, iar clienții Audi își pot configura noile mașini astfel încât să aibă nu două, ci trei ecrane. De partea cealaltă, Mercedes-Benz are în ofertă așa numitul Hyperscreen.
Este vorba despre ansamblul de 56 de inch care domină bordul unor modele ca EQS.
Chiar dacă oferă o astfel de tehnologie, șeful de design al producătorului din Stuttgart, Gorden Wagener, este de părere că ecranele mari nu reflectă, neaparat, luxul. Cel puțin, asta a declarat într-un interviu recent.
"Ecranele nu sunt un lux. Aveți un televizor mai bun - și mai mare - acasă, nu-i așa? Și fiecare mașină are un ecran mare. Așa că trebuie să creăm lux dincolo de ecran," a spus el.
Totodată, Wagener susține că instalarea unui ecran supradimensionat într-o mașină are multe provocări.
Dar nu neaparat din punct de vedere hardware, ci software."Din punct de vedere software, nu a fost atât de bine. Pentru că atunci când ai un ecran mare, vrei să ai un conținut excelent pe el. Așa că lucrăm la un conținut care să fie mai specific și mai distractiv," a declarat șeful de design al Mercedes-Benz.
În 2026, nava amiral Clasa S va primi un facelift major, iar printre noutăți se va regăsi și tehnologia Hyperscreen.
via Motor1
- Ecranele nu denota eleganta si nici de lux.
- Ecranele mari sunt greu de umplut cu content relevant.
- Softul se invecheste foarte repede si are nevoie de update permanent ceea ce nu e pe placul producatorilor care prefera sa uite imediat ca au vandut o masina.
- Sistemele de asistenta si preventie alieneaza soferii
- Motoarele mici pe benzina nu inseamna consum mic decat pe hartie.
- etc.
PS dacă designer-ul șef cred ce crede, la ce naiba le pun?
Un designer șef are multe de spus și are pârghii pentru a genera informații care să ajute la luarea unei decizii eficiente. Dacă nu, ajunge unde au ajuns mulți, să plângă că pupincuriștii l-au sabotat.
Procesul e invers: conducerea decide tipul de vehicul și direcțiile generale de design: unii vor un design sportiv, alții vor ceva family oriented etc.
Marketingul intră pe fir și zice ce se vinde: led-uri, ecrane, culori, materiale etc.
Apoi vine inginerul șef și le zice care sunt restricțiile. De exemplu senzorii sunt în nasul mașinii și nu funcționează prin crom. Sau mașina are nevoie de aer pentru răcirea motorului, deci trebuie o grilă poziționata destul de sus. Sau trebuie răcite bateriile, deci grila e mica și așezată mai jos. Sau frânele trebuie răcite deci e nevoie de doua gauri în fata roților.
Sau e nevoie de down force, asa ca designerul trebuie sa integreze un eleron.
Sau ținta coeficientului aerodinamic forțează designerul sa facă un plafon plonjat.
Peste toate astea vine packagingul care e foarte restrictiv la mașinile mici și medii. Designul trebuie sa tina cont de cât spațiu are la dispoziție și unde.
Designerul de mașini mainstream are foarte, foarte multe restricții. De aceea e mult mai greu sa dresezi un C Classe decât un Bugatti. Și e și mai greu sa desenezi o mașină mica.