Dr. Dieter Zetsche, şeful concernului Daimler, se declară neimpresionat de decizia celor de la Toyota de a permite folosirea liberă a patentelor sale pentru maşinile cu hidrogen. Zetsche afirmă că Toyota doar vrea să atragă atenţia asupra tehnologiei din dotarea maşinilor sale alimentate cu hidrogen şi că grupul Daimler nu este interesat de aceste patente deoarece deţine deja tehnologie "la acelaşi nivel cu Toyota" în acest domeniu. Şeful concernului care deţine mărcile Mercedes-Benz şi Smart compară iniţiativa celor de la Toyota cu cea a americanilor de la Tesla, care au permis folosirea gratuită a tuturor patentelor lor începând cu vara anului curent. La vremea respectivă, anunţul celor de la Tesla era privit cu scepticism de specialiştii din industrie, care au afirmat că acel comunicat de presă nu reprezintă o garanţie că marca americană nu va avea nicio reacţie în momentul în care patentele sale vor fi utilizate de alt constructor.
Mercedes-Benz a prezentat un model alimentat cu hidrogen şi la CES 2015, sub forma conceptului F 015 Luxury in Motion. Spre deosebire de Toyota Mirai, un model prezentat de marca niponă la finalul anului trecut, F 015 nu este un automobil de serie, ci doar un concept care prezintă viitoarele idei ale companiei în materie de tehnologie şi design. Cu toate acestea, Mercedes-Benz are deja în ofertă modele alimentate cu hidrogen, cum ar fi B-Klasse Fuel Cell, dar disponibilitatea acestei variante este limitată în comparaţie cu ceea ce anunţă Toyota pentru al lor Mirai, un model care doreşte să fie primul automobil de serie mare alimentat cu hidrogen.
În luna octombrie a anului trecut, Daimler AG şi-a vândut participaţia la Tesla Motors.
Nemţii au primit în schimb aproximativ 613 milioane de euro şi afirmă că nu vor renunţa la colaborarea cu marca americană. Atât Tesla Motors, cât şi Daimler AG au beneficiat de pe urma acestui parteneriat, pe care ambele părţi s-au declarat încântate să-l urmeze în continuare. În timp ce Daimler a obţinut suport pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare fabricării unor modele precum Smart EV şi Mercedes-Benz B-Klasse Electric Drive, cei de la Tesla au beneficiat de experienţa auto a celor de la Daimler, pe care au integrat-o în modelele lor de serie.Via Autobild
usoara superioritate a domnului CEO este de inteles dar iesirile astea de inceput de an sunt exact si fix PR
btw....modelul ala din spatele lui arata intr-un mare fel :)
Marea intrebare este de ce o face? In nici un caz din umanitate. Tehnologia asta la ora actuala este atat de scumpa si dificil de implementat incat cel mai probabil nu-si permit s-o sustina la scara larga. Mie mi se pare mai mult un gest de disperare prin care vor sa atraga alti investitori pentru a imparti costurile.
Mercedes are ani lungi de cercetare in spate pentru propulsia cu hidrogen. Zeci de ani. Chiar nu cred ca toiota le poate oferi ceva ce nu stiu la ora actuala. Intre altele au o facilitate in Vancouver impreuna cu Ford si nissan care e dedicata (scuze dar nu stiu alt cuvant) strict cercetarii tehnologiilor fuel cell. Deci nu cred ca e nici o unda de superioritate in discursul lui, ci starea reala a lucrurilor.
Ca taiota si-a asumat riscul sa-i dea drumul in productia de serie, bravo lor, dar la ora actuala unii nu se simt pregatiti pentru asta. Nimic mai mult. Daca trag din nou lozul "castigator" ca si cu prius, merita sa-si traga din nou toate "foloasele". De-aia au ajuns in ziua de azi sa ia motoare de la BMW si sa-si dea tehnologia hibrida la schimb.
De aceea ofera Toyota tehnologiile ca sa grabeasca infrastructura si in acel moment probabil vor fi cei mai increzatori si prin prisma preturilor mici pe care le cere Toyota pt. un asemenea model in comparatie cu giganti industriei binenteles ca vor fi printre fruntasi....stiu japonezi ce fac.........
2. nimeni nu face acte de caritate dar disperarea in gasirea de parteneri prin oferirea GRATIS a patentelor mi se pare sinucidere curata. Ca oricine astia fac afaceri...pe bani si nici pe PR...daca sunt in cautare de parteneri (ma indoiesc totusi, tinand cont ca practic au lansat un automobil de serie pe hidrogen iar de resurse finanaciare nu duc lipsa) ar putea sa o faca, cel putin, in spatele usilor inchise.
3. sa zicem ca totusi sunt disperati dar tot ei sunt intr-o alianta cu BMW. In acest caz BMW este considerat ce? A 5 a roata la caruta? Si daca sunt parteneri egali in dezvoltarea de tehnologii alternative nu ar insemna practic o pulverizare a avantajului tehnologic pe care l-ar avea cei doi parteneri? In acest caz BMW ar trebui sa isi bage picioarele in ea alinta si sa se declare iesiti din mariajul cu japonezii pe motiv de infidelitatea partenerului si lipsa de morala a acestuia.
4. japonezii au vreo mafalda? stiu ei ceva legat de combustibilii clasici si rezervele de petrol? Sunt ei mai grabiti sau sunt doar prevazatori cu viitorul?
5. cred, asa cum zice @tzenu, intr-o "fortare" a implementarii tehnologiei. Suntem la cutite dar diluarea costurilor cu dezvoltarea ulterioara a infrastructurii este mai dureroasa decat dezvaluirea unor tehnologii pe care (din ce n-am citit pe undeva) nu sunt "rocket science".
vorbesc si eu,asa, ca opinia publica
toiota isi face publice patentele pentru ca nu-si permite sa finanteze de una singura productia si distributia de hydrogen lichid. Parerea mea este ca avand deja investite milioane/miliarde de dolari in R&D are nevoie sa-si recupereze cheltuielile, chiar prin manevra de a da totul gratis concurentei.
2. vezi mai sus
3. parteneriatul cu BMW se reduce la schimbul de tehnologie hibrida contra motoare diesel. Probabil nimic mai mult. Nu cred ca au nici o clauza care sa ia in considerare tehnologia pe hydrogen. Daca erau afectati dpdv legal sigur nu faceau miscarea asta.
4. japonica depinde 100% de productia de petrol si vrea sa scape de asta, la fel ca orice alta tara dependenta de petrol.
5. ai reiterat exact ce-am spus in primul paragraf, la primul coment.
Parerea mea este ca Mercedes, si ceilalti, inca nu sunt pregatiti sa lanseze totul pe scara larga. Este o investitie enorma si foarte riscanta. Sunt multi factori politici si economici care ii pot lasa fara lichiditati si pune in situatii periculoase.
riscurile tin doar de acceptul populatiei de a plati in plus pe noua tehnologie. Inevitabil cursul este petrol-hibrizi-electrice-hidrogen. Cel putin la cum se anunta "vremurile" Daca fuziunea la rece se rezolva electricul asa cum e acum va avea o viata mai lunga.
apropo , nemtii fac electrocasnice bune.