Şeful Daimler: "Mercedes ar trebui să fie numărul unu la vânzări"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Şeful corporaţiei Daimler consideră că vânzările Mercedes-Benz ar trebui să fie mai mari decât cele ale rivalilor de la BMW şi Audi. Dieter Zetsche a încercat să-şi motiveze angajaţii să treacă la fapte, trimiţând un comunicat în care spunea că "succesorul competitorilor noştri ar trebui să ne ofere motivaţie suplimentară". Comunicatul lui Zetsche arată intenţiile sale în privinţa segmentului premium al pieţei auto, pe care speră să-l domine cât mai repede.
"Unii competitori cresc mai repede şi mai profitabil decât noi. Cu toate acestea, nu trebuie să supraestimăm aceste rezultate, fiind doar nişte observaţii delimitate pe anumite perioade de timp. La urma urmei, multe dintre cele mai bune produse ale noastre nu au fost încă lansate. Pe termen lung, nu ne putem mulţumi cu un ferm loc doi sau mai rău, cu locul trei. Suntem Daimler şi ar trebui să fim în faţa turmei. Dacă asta ne cere ceva ce nu avem acum, trebuie să identificăm acel lucru şi să-l dezvoltăm.
Bucuraţi-vă de vară şi încărcaţi-vă ”rezervoarele”. În cea de-a doua jumătate a anului va trebui să jucăm dur în ofensivă.", a completat Dieter Zetsche.În primele şase luni ale acestui an, vânzările Mercedes-Benz au crescut cu 9.7 procente, atingând 610.531 de unităţi. Între timp, vânzările BMW au crescut cu 17.8 procente, la 689.8161 de unităţi. Cei de la Audi au avut şi ei o creştere bună, de 17.7 procente, cu 652.970 de unităţi vândute. Nemţii de la Mercedes-Benz speră ca vânzările lor să crească odată cu debutul noilor A-Klasse şi B-Klasse.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Stellantis a fost de acord să plătească 4.2 milioane de dolari pentru a încheia o investigație din California privind emisiile excesive, a anunțat statul. (24.12)
-
Toyota va construi o fabrică în China unde se vor produce exclusiv modele electrice Lexus. (24.12)
-
Producătorul chinez de vehicule electrice Nio a anunțat planurile de a lansa noul său brand Firefly pe piețele europene în prima jumătate a anului 2025. (24.12)
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Ford schimbă șeful calității, după un an plin de rechemări în service
- Toyota a lansat primul monovolum PHEV din Japonia
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Producătorii europeni cresc prețurile mașinilor pe benzină pentru a face electricele mai atractive
asa zice si Kia......
poate succesul:)
nu are nimeni nevoie de masinile voastre scumpe
nemti profitori
oi fi vreun d-ala cu bani sau unu care venereaza degeaba asa o marca
mercedes: este exorbitant de scumpa (pt multi)
codasa la fiabilitate
are revizii scumpe de te indoaie( datorita competitivatii tehnice superioare altor marci =)) .)
spun : "the best or nothing"
nici macar cele mai economice masini cu toate ca "costa"
pot sa dau exemplu de mai multe marci care nici macar nu se lauda daramite "the best blinding customer strategy or nothing=no money in accounts"=Daimler
aceste marci "modeste" sunt o "realitate la ce se poate face la un pret corect"
ansamblul tehnologic care il folosesc aceste marci nu necesita costuri mari de revizii cu toate ca pretul de cost al masinii este mai mic.
asta spune mult, doar infatuatii nu vor sa vada sau sa accepte.
ca si cum ai valora mai mult cu bratara de aur, de fapt ai putea valora chiar mai putin.
parerile sunt impartite
http://www.autobild.de/artikel/mercedes-probeme-mit-v6--v8-benzinern-1868124.html
;))
adios
domnilor chiar si daca ar "fi" fiabile tot nu justifica diferenta de pret nici la siguranta nici la fiabilitate sau vreun fel de superioritate fata de alte marci.
asta este realitatea, sper pentru oamenii care inca mai vad "drept" dincolo de orbirea "premium".
Paulica, sa intelegem ca fiat twin ai tu mama? Puisoru lu mama, Mercedes poate nu e in topul fiabilitatii, dar nici nu a facut recall cu milioanele ca Toyota. Iar daca te urci intr-unul, intelegi ce inseamna un interior dragut, finisaje bune, comoditate in mers (ai mers mai mult de 1-2h cu fiatul tau, sa te dai jos transpirat si deselat?). Nu e nici in topul interioarelor (pentru asta vezi Porsche in limita inca 'affordable').
Mesajul tau arata mai mult a "ura de clasa" decat a comentariu auto, serios. Mai bine il bagai pe unde se discuta politica.
tocmai din cauza transpiratiei nu isi iau clientii destepti tapiserie de piele.
aeru conditionat din mercedes o fi de pe alta planeta=))
racire in scaune si asa mai departe, balarii.
ai facut si tu un comentariu asa ca te plictiseai=))
abundezi de inteligenta.
daca mergi azi cu un chevrolet cruze de exemplu, marea majoritate a persoanelor constata ca s-a ajuns la un nivel de confort acceptabil, asta la un pret modic.
am mers si cu mercedes si cu seria 5 Bangle, audi a4 passat etc.
sincer nu am vazut plusul premium din mintea multora.
nu tusesc la tapiserie din textil si la plastice ieftine pe bord.
vreau ca masina sa fie confortabila, sigura, consum rezonabil si un motor decent.
twin air e un motor decent.
spre deosebire de 1.2 vw=))
toyota e un producator cu moralitate mister Kint de aia a si chemat toata masinile care trebuia sa le cheme.
spre deosebirede vw audi mercedes care au lasat masinile sa cedeze desi constienti, si asta pe plata clientilor.
niciodata nemtii nu vor face masini ca japonezii, never.
cat despre fiat (gunoi pentru multi romani manelisti sau care vw le-a spalat creierutul a vandut si vinde motoare si lui BMW).
nu conteaza ca se numeste fiat, daihatsu sau mercedes.
tehnologia buna este universala, indiferent de nume.
unii vor cumpara mercedes chiar si daca lise demonstreaza ca sunt varza, atat gandesc ei.
end of story
itelesa-tu-m-ai?