În timp ce vânzările lui Volkswagen Golf se mențin la un nivel care pare de neegalat în Europa, piață pe care compacta germană este lider absolut de peste 20 de ani, clienții americani nu au același apetit pentru acest model, considerat o mașină din segmentul citadin pe un continent în care predomină modelele de gabarit mare. Astfel, oficialii mărcii germane iau în considerare serios eliminarea versiunilor "normale" ale lui Golf (hatchback și break) de pe piața americană, acolo unde ar urma să rămână în vânzare exclusiv modelele sport Golf GTI și Golf R.
Informația vine din partea colegilor de la Motor1, care citează surse din interiorul biroului american Volkswagen.
Conform acesteia, mutarea va avea loc după lansarea viitorului Golf 8, programată pentru primele luni ale anului 2020. Deși oficialii Volkswagen nu au comentat motivele acestei schimbări de optică, vânzările lui Golf în Statele Unite ne oferă un tablou net diferit față de cel din Europa.
Astfel, aflăm că versiunile simple ale lui Golf adună sub 2% din vânzările totale Volkswagen în Statele Unite, ajungând în 2018 la doar 6642 de unități comercializate pe tot parcursul anului. Păstrarea lui Golf GTI și Golf R în ofertă are însă logică pentru că versiunea GTI a adunat de trei ori mai mulți clienți pe parcursul anului trecut în comparație cu variantele de bază ale lui Golf.În Europa, Volkswagen Golf s-a menținut și în 2018 pe prima poziție a vânzărilor auto, fiind cel mai vândut model de pe piață de peste 20 de ani. Anul trecut, Golf a fost preferat de 446.000 de clienți europeni. Deși modelul german a înregistrat o scădere de 8% față de anul anterior, rămâne la o distanță apreciabilă de Renault Clio, locul al doilea în clasament (336.000 de unități).
Golf in SUA nu e altceva decat o cutie mica si inutila de masina care nu ofera altceva decat costuri mari de intretinere.
Ţi s-a părut cumva că eu i-am luat la ţintă pe nemţi? De ce să-i maculez şi eu, omule? Nu-i suficient că se răsucesc în morminte corifeii de altădată, văzând oripilaţi ceea ce au făcut “geniile” de azi cu ştiinţa şi patrimoniul pe care le-au lăsat lor moştenire? Dar şi în cazul americanilor este valabil acest considerent.
În esenţă, este vorba despre pasiunea (nu doar nevoia) tipic americană pentru dimensiuni şi spaţiu, dar, totodată, despre atenţia acordată…siguranţei – de ce crezi că am subliniat importanţa culturii, adică a informaţiei? Pentru că americanul de rând ţine cont de o autoritate incontestabilă precum IIHS. Dacă aceasta a conchis, în mod public, că “mai mare + mai greu = mai sigur” (în coliziuni rutiere), atunci nimeni nu poate să-i scoată din minte cetăţeanului normele oficiale (mă rog, IIHS este un organism privat nonprofit, dar privit ca parte integrantă a politicii federale). Pe de altă parte, dacă el vrea neapărat spectacol al muşchilor, vitezei şi agilităţii, atunci are de ales de pe o listă generoasă de evenimente consacrate – nu ţine morţiş să fie el însuşi protagonist.
Mai mai sa fiu de acord cu Inexo daca nu zicea de lipsa culturii uneia dintre parti. Sunt culturi diferite ca re au rezultat si din nevoi istorice diferite (distante, spatiu interior, etc.). La ora actuala insa intradevar este mult mai mult vorba despre moda si imagine (atat aici cat si acolo).