Ședință foto cu "Sfânta Treime" a gamei Bugatti: EB110, Veyron și Chiron au pozat în Dubai

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 01.04.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bugatti a realizat o ședință foto în Dubai cu trei hypercar-uri moderne. EB 110 Super Sport, Veyron Super Sport și Chiron au fost modelele alese de producătorul din Molsheim pentru această campanie de promovare.

Bugatti a pregătit o ședință foto cu totul și cu totul specială: EB110 Super Sport, Veyron Super Sport și Chiron și-au "făcut de cap" pe drumurile din Dubai. Oficialii companiei au numit această colecție "Sfânta Treime din era modernă Bugatti".

Bugatti EB110 este proiectul lui Romano Artioli și este descris drept primul hypercar modern al constructorului din Molsheim. Prezentarea lui EB110 a avut loc la Paris în 15 septembrie 1991, iar modelul miza pe o structură monococă extrem de ușoară și pe elemente din fibră de carbon și aluminiu. Motorul V12 de 3.5 litri dispunea de patru turbine și livra 560 de cai putere la 8.000 rpm și 611 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h avea loc în 3.26 de secunde, un record pentru acea perioadă.

În cadrul ședinței foto, producătorul din Molsheim a venit cu versiunea EB110 Super Sport. Această variantă avea o masă totală mai mică cu 150 de kilograme, iar motorul V12 livra 612 cai putere.

În 2005, Bugatti aducea în fața publicului noului Veyron.

Hypercar-ul modern era echipat cu un motor W16 de 8.0 litri capabil să livreze 1.001 CP și 1.500 Nm. 2.5 secunde erau necesare pentru accelerația 0-100 km/h, în timp ce repriza 0-200 km/h avea loc în 7.3 secunde. Cinci ani mai târziu, Bugatti a prezentat versiunea Super Sport (cea utilizată în cadrul ședinței foto din Dubai). Inginerii constructorului din Molsheim au reușit să modifice motorul W16, acesta fiind pregătit să livreze 1.200 CP. În scurt timp, Veyron Super Sport a devenit cel mai rapid model de serie cu o viteză de top de 431 km/h.

Bugatti Chiron este unul dintre cele mai noi hypercar-uri dezvoltate de producătorul din Molsheim. Debutul acestuia a avut loc în 2016, iar motorul de 8.0 litri a fost modificat pentru a livra 1.500 CP și 1.600 Nm. În 2019, un prototip al hypercar-ului Chiron a reușit să treacă de bariera celor 490 km/h, iar la scurt timp, oficialii constructorului au anunțat că vor lansa o ediție limitată a acestuia. În cadrul ședinței din Dubai, Bugatii a ales un Chiron fabricat în 2017 și vopsit în nuanțele Grey Carbon și Terre d’or.

Comentarii (2)

  • @Cornel Socariciu
    Frumoase mașini, toate trei!
    După cinci mențiuni în text, cred că toți cititorii Automarket știu acum că Bugatti este „constructorul din Molsheim”.
    6 1
  • mircea badea
    doar eb110 arata ca o masina
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru