Sebastien Loeb va concura în Extreme E, viitoarea competiție de rally-raid cu mașini electrice: pilotul francez a semnat cu echipa lui Lewis Hamilton

de Cornel Șocariciu
Vineri, 11.12.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
X44, echipa înființată de Lewis Hamilton, a anunțat linia de start pentru primul sezon al seriei electrice de rally-raid Extreme E. Sebastien Loeb, multiplu campion mondial de raliuri, și Cristina Gutierrez, pilot în Raliul Dakar, vor concura sub culorile echipei lui Hamilton.

Extreme E Series este o competiție de rally-raid care se va desfășura exclusiv cu mașini electrice. Organizatorii au anunțat că primul sezon al Extreme E Series va debuta în luna martie a anului viitor și va avea un calendar cu cinci etape.

În urmă cu câteva luni, Lewis Hamilton, septuplul campion mondial de Formula 1, a anunțat că a înființat o echipă care să concureze în viitoarea serie electrică. Echipa britanicului se numește X44, iar recent, oficialii care se ocupă de comunicare au anunțat piloții pentru primul sezon al Extreme E Series.

Sebastien Loeb, francezul care a câștigat de 9 ori campionatul mondial de raliuri, și Cristina Gutierrez, pilot în Raliul Dakar, vor fi cei doi piloți aleși să concureze pentru echipa X44 în 2021.

"Aștept cu nerăbdare să concurez într-un vehicul electric. Recent, am pilotat mașina și este incredibilă. Cristina este un pilot fantastic și abia aștept să facem echipă și să vedem ce putem realiza împreună.

Sunt impresionat de performanțele lui Lewis în Formula 1 și este o onoare pentru mine să pot lucra împreună cu el", a declarat Sebastien Loeb.

Testul cu modelul electric de rally-raid s-a desfășurat pe o o configurație specială a circuitului Donington Park.

De asemenea, anul viitor în seria Extreme E îl vom vedea și pe Carlos Sainz, dublu campion mondial de raliuri. Acesta va concura alături de Laia Sanz pentru echipa Acciona Sainz.

În echipa ABT Cupra XE îi vom vedea pe Mattias Ekström și Claudia Hürtgen, iar pentru Andretti United vor concura Brit Catie Munnings și Timmy Hansen.

Toate echipele înscrie în Extreme E vor folosi modelul Odyssey21 dezvoltat de Spark Racing Technology. Mașina pregătită de firma din Franța va avea o masă totală de 1.650 de kilograme, un sistem de tracțiune integrală și un motor electric amplasat central capabil să dezvolte peste 540 CP. Conform regulamentului, designul exterior va fi stabilit de fiecare echipă în parte.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru