Seat Tarraco, spionat în timpul testelor de pe Nurburgring: SUV-ul cu 7 locuri va fi prezentat în cursul acestui an

de Cornel Șocariciu
Marti, 10.07.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Seat Tarraco, SUV-ul cu 7 locuri dezvoltat de constructorul spaniol, a fost surprins în timpul testelor desfășurate pe circuitul german de la Nurburgring. Noul model completează gama alcătuită în prezent de Arona și Ateca și va fi prezentat în cursul anului curent.

SEAT va lansa până la finalul acestui an un SUV cu până la 7 locuri care va completa gama alcătuită în prezent de Arona și Ateca. Noul SUV a fost botezat Seat Tarraco, după numele vechi al actualului oraș Tarragona.

Viitorul Seat Tarraco va fi poziționat în gamă peste Ateca și va avea la bază platforma MQB A2 a Grupului Volkswagen, arhitectură folosită în prezent și de modele precum Skoda Kodiaq sau Volkswagen Tiguan Allspace.

Acum, SUV-ul pregătit de constructorul spaniol a fost surprins în timpul testelor de pe circuitul german de la Nurburgring.

Viitorul Tarraco va împrumuta motorizările lui Ateca, dar există surse care spun că noul SUV ar putea avea și o versiune plug-in hybrid. Aceleași voci afirmă că o variantă semnată Cupra nu trebuie exclusă.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru