Seat ar putea apela la concedieri temporare din cauza lipsei de componente de la furnizori: muncitorii ar putea rămâne acasă o lună

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Miercuri, 11.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Seat a anunțat că ar putea apela la concedieri temporare pentru aproximativ o lună din cauza lipsei de componente de la furnizori pe fondul epidemiei de coronavirus.

Constructorii auto încep treptat să se gândească la diverse soluții pentru epidemia de coronavirus, în contextul în care uzinele vor începe să aibă dificultăți de aprovizionare cu componente de la furnizorii care își închid porțile din cauza epidemiei.

SEAT a anunțat deja în mod oficial că în curând va fi nevoită să apeleze la concedieri temporare la uzina pe care o deține în apropiere de Barcelona.

"Uzina de la Martorell funcționează normal, dar există mai multe riscuri derivate din epidemia de Covid-19, care a afectat lanțul de aprovizionare", a declarat un purtător de cuvânt al Seat.

Informația a fost confirmată inclusiv de sindicatul muncitorilor. "Se pare că va fi necesar", a explicat Matiaș Carnero, reprezentantul unui sindicat al municitorilor.

Cel mai probabil, concedierile temporare vor avea loc pentru o perioadă cuprinsă între două și cinci săptămâni. Conform legislației spaniole, într-o astfel de situație, angajații își primesc o parte din salariu.

Uzina Seat de la Barcelona produce modelele Ibiza, Leon, Arona și Audi A1 Sportback.

Între timp, producătorul de frane Brembo a anunțat probleme de producție la uzinele din nordul Italiei ca urmare a carantinei impuse de stat.

Via Automotive News

Comentarii (1)

  • mircea badea
    sa raspandeasca gripa mai repede daca nu vor sa moara de foame.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru