Seat a produs 500.000 de mașini la uzina din Martorell în 2019: începând cu 2020, fabrica va asambla Cupra Formentor și noua generație Leon

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 22.01.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Uzina Seat din Martorell a asamblat jumătate de milion de mașini în 2019, în creștere cu peste 5% comparativ cu 2018. Anul acesta, pe liniile de asamblare din Martorell vor intra noile generații Leon, Cupra Leon și Cupra Formentor.

Anul trecut a fost unul foarte bun pentru SEAT, producătorul spaniol reușind să obțină un record în dreptul vânzărilor. Conform raportului oficial, Seat a vândut 574.100 de mașini la nivel global, în creștere cu 23.4% comparativ cu 2018.

Acum, oficialii Seat vin cu o serie de informații referitoare la uzina din Martorell. Anul trecut, fabrica Seat a asamblat 500.005 mașini, în creștere cu 5.4% față de 2018.

În prezent, uzina spaniolilor este echipată cu trei linii de producție. Pe prima dintre acestea sunt asamblate modelele Ibiza și Arona, iar în 2019, producția a fost de 231.213 unități, în creștere cu 14.5% comparativ cu 2018. Pe a doua linie au fost produse 153.864 de mașini, în scădere cu 3.5%. Conform oficialilor Seat, începând cu acest an, linia a doua de producție se va ocupa cu asamblarea noii generații Leon, Cupra Leon și Cupra Formentor.

Pe a treia linie de producție este fabricat modelul Audi A1, iar în 2019 au fost asamblate 81.287 de unități, în scădere cu 2.8% față de 2018.

"Uzina de la Martorell este inima Seat și este catalogată drept una dintre cele mai moderne și competitive fabrici din industria auto europeană.

2020 va fi un an important la Martorell întrucât vom lansa trei modele noi: Leon, Cupra Leon și Cupra Formentor. Totodată, în 2020 dăm startul electrificării prin introducerea versiunilor Leon plug-in hybrid", a declarat Christian Vollmer, vicepreședintele departamentului de Logistică și Producție Seat.

În prezent, la uzina de la Martorell lucrează 7.900 de angajați, iar zilnic sunt produse circa 2.500 de mașini. De asemenea, oficialii Seat spun că uzina se află la 90% din capacitatea de producție.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru