Se încing lucrurile în zona hot hatch: Hyundai vrea să lanseze un i20 N

de Cornel Șocariciu
Joi, 06.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Hyundai nu stă pe gânduri și spune că segmentul hot hatch-urilor de clasă mică este unul interesant, motiv pentru care vom vedea un i20 N. Sub capotă ar urma să stea un 1.6 benzină de aproximativ 200 de cai putere.

În ultimii ani, Hyundai a reușit să facă o figură frumoasă în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Cunoștințele acumulate în WRC au dus la dezvoltarea unui brand de performanță pentru mașinile de serie, iar primul model gata de producție este i30 N.

Viitorul Hyundai i30 N (foto) a ieșit la încălzire în cadrul Cursei de 24 de ore de la Nurburgring, iar în scurt timp vom asista la debutul oficial.

Dar iată că Hyundai nu vrea doar un model în zona hot hatch. Conform unui raport recent, sud-coreenii pregătesc și o versiune hardcore pentru i20. Aceasta ar urma să agite și mai tare apele în zona unde Ford Fiesta ST, Renault Clio RS și Volkswagen Polo GTI fac legea. Anunțul făcut de asiatici vine la doar câteva luni de la prezentare lui Toyota Yaris GRMN, un alt hot hatch dezvoltat ca urmare a experienței din motorsport.

"De ce să ne limităm doar la segmentul C? Sunt tone de mașini hot hatch în clasa mică - Polo GTI, Fiesta ST, Peugeot 208 și chiar și Toyota o să lanseze una.

E o piață bună", a declarat Albert Biermann, directorul diviziei N.

Din primele informații neoficiale, viitorul i20 N ar urma să folosească motorul de 1.6 litri care va produce undeva la 200 de cai putere.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru