Se caută soluții pentru a menține Transfăgărășanul deschis cât mai mult timp

de Alexandru Monenciu
Joi, 23.02.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută soluții viabile pentru modernizarea DN7C - Transfăgărășan, astfel încât drumul montan să fie deschis circulației pentru o perioadă cât mai lungă.

Drumul Național 7C, sau Transfăgărășan, este unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din România și chiar din întreaga lume, dacă ar fi să ne luăm după Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May.

Dar, așa cum bine știm, din motive de siguranță, Transfăgărășanul este deschis doar pe perioada verii. Acesta este și unul dintre motivele pentru care este foarte aglomerat în acel interval de timp.

CNAIR caută acum soluții pentru modernizarea drumului montan, astfel încât să fie deschis circulației pentru o perioadă cât mai lungă de timp. În acest context, Compania a lansat chiar azi o consultare de piață.

Printre soluțiile luate în calcul se numără lucrări de consolidare, polate, lucrări de scurgere a apelor și lucrări de siguranță rutieră. Totodată, vor fi identificate zone pentru parcări, spații pentru comercianți în parcări, dar și modalități de taxare a acestor spații.

Transfăgărășanul va avea zone de "viewpoint", benzi pentru vehicule grele și panouri de informare digitale care vor arăta numărul locurilor de parcare libere și informații despre temperatură, vânt și polei.

Pentru a crește siguranța, pe Transfăgărășan vor fi montate plase de protecție și bariere dinamice pentru a opri căderile de pietre pe șosea.

Aceste elemente de protecție vor fi instalate pe 3 dintre cele mai expuse zone dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, iar lucrările ar urma să fie gata până la vară.

via CNAIR

Comentarii (3)

  • iohAnus
    daca se face partie de sky si teren de golf il voi tine deschis permanent.
    numai sa pot ateriza cu elicopterul non-stop, ca de la S ma cam doare spatele, n-am rabdare..
    5 5
  • Foarte important sa rămână deschis, este un drum de-o importantă economică greu de estimat… face legătura între Curtea de Argeș oraș port (cu hidrobiciclete) si Cârțișoara… important nod comercial are un magazin… La doi pași… chiar de plâns cu se ocupa cei care ar trebui sa rezolve dramele care se petrec pe șosele din cauza lipsei infrastructurii, practic ar trebui acuzați de crima toooooți cei care au trecut pe la butoane si nu a rămas nimic după ei, doar drame si familii distruse din cauza accidentelor rutiere. Este o inepție sa te aștepți sa fie ok când marea majoritate a orașelor mari din România sunt încă “legate” de șosele cu dublu sens, când nu avem 2 autostrăzi de la E-W si 2 de la N-S, asta ar rezolva cam tot ce trebuie rezolvat si ar aduce si avantaje economice, (industrie, turism etc).
    5 1
  • In sfarsit o abordare 'pro-business' dupa 33 de ani de comunism mascat. Cu natura nu te pui dar poti sa implementezi 'best practice' din tari cu drumuri montane si zapezi mari: Austria, Elvetia, Italia, Franta, Norvegia etc Acolo tronsoanele periculoase (expuse la avalanse, caderi de pietre, suvoaie cu aluviuni etc) sunt izolate la nevoie prin bariere pana la indepartarea pericolului. Dureaza ore sau zile de obicei. Si management local, profesionist si responsabil a accesului in zonele periculoase. Plus afisare permanent actualizata la fata locului si pe internet.
    Sunt ani cand soseaua poate fi tinuta deschisa in siguranta pana la mijloc de Decembrie si sunt ani cand poate fi deschisa primavara la 1 Mai. Flexibilitate si management profesionist cu date din teren si evaluare de risc sunt necesare. Si desigur disciplina in trafic. De bariera pusa nu trece nimeni iar daca incearca ramane un an fara permis ...
    Din pacate accesul mai larg va aduce cohorte suplimentare de automobilisti cu poluarea, gunoaiele si zgomotele aferente. Ar trebui probabil administratorul sa introduca/faciliteze si niste microbuze Bucuresti-Balea-Sibiu sau macar Curtea de Arges - Balea - Cartisoara si retur (cu statii de cale ferata la capete). Montaniarzii ar putea ajunge pe traseul dorit fara sa care dupa ei 1600-2500 de kg de masina, folosind transportul in comun ...
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru