Şoferii se vor confrunta în curând cu o serie de schimbări importante în legislaţia rutieră, care au drept scop principal îmbunatăţirea siguranţei pe drumurile publice. Măsurile sunt incluse în Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră pentru perioada 2016-2020 şi au fost avizate miercuri de Guvern, urmând să intre în vigoare după adoptarea unor acte normative în acest sens.
Una dintre cele mai importante noutăţi este că o maşină implicată într-un accident va putea reveni pe drumurile publice doar după ce aceasta va efectua o noua inspecţie tehnică periodică (ITP). Documentul nu menţionează însă explicit tipurile de accidente pentru care se va aplica această regulă, însă cel mai probabil acest aspect va fi clarificat în cadrul actului normativ care va fi publicat în perioada următoare.
"Inspecţia tehnică de siguranţă se va efectua vehiculelor care au fost implicate în accidente rutiere şi va cuprinde verificări suplimentare (structura caroseriei, sistemul de direcţie, etc.) faţă de cele prevăzute în Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice", se precizează în documentul menţionat.
În plus, examenul medical şi psihologic efectuat înainte de începerea şcolii de şoferi va trebui actualizat periodic. Nici în acest caz nu este menţionat exact intervalul de timp la care va trebui repetat examenul medical, însă cert este că perioada va fi redusă după ce şoferii împlinesc o anumită vârstă.Cea de-a treia măsură majoră prevede că şoferii care au permisul suspendat sau anulat vor avea posibilitatea de a participa la programe de reabilitare. "Aceste programe vor fi voluntare sau obligatorii şi se vor baza pe faptul că încălcările repetate ale legislaţiei rutiere sunt cauzate mai degrabă de atitudinea conducătorilor auto. Acestea pot fi corectate mai ales prin consiliere psihologică şi programe de conducere preventivă şi de schimbare a comportamentelor", se mai precizează în document.
Nu în ultimul rând, documentul are rolul de a îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite de şcolile de şoferi. Astfel, examenele pentru obţinerea certificatelor şi atestatelor profesionale vor fi înregistrate video pentru eliminarea fraudelor, iar şcolile de şoferi vor primi prelungirea licenţei de funcţionare doar dacă cel puţin jumătate dintre candidaţi au obţinut permisul de conducere.
Asa ca propun urmatoarele...
Esti prins la volan cu carnetu suspendat sau mai rau fara carnet.....inchisoare pe viata......
Esti prins beut la volan....inchisoare pe viata....
Circuli fara ITP sau asigurare....inchisoare pe viata.....
Omori o persoana ???......inchisoare pe viata sau condamnare la moarte....
N-a raspuns nimeni,asa ca scapa cine poate!!
Dacă există oameni stupizi ȋn viața asta, aceștia nu fac parte decât dintr-o singură categorie: legiuitorii! Iar cine crede că ei sunt ȋmputerniciți de Dumnezeu ca să taie și spânzure se ȋnșală teribil…Climatul de normalitate, ordine și liniște care este atribuit legiuitorilor și care marchează societatea umană ȋnseamnă o iluzie, dar nu orice iluzie, ci iluzia supremă. Se plescăie pretutindeni despre “statul de drept”, dar sfârșitul lumii este inevitabil, iar păcatul (scăpat ca prin minune din vederile dumnezeilor telurici care hotărăsc soarta prostimii) suveran.
Eu nu susțin și nu savurez decât statul național-ortodox consacrat de voievozi și adus la apogeu de Mareșalul Antonescu. Restul, niște…sataniști, fie de “stânga”, fie de “dreapta”.
Particularizând, resping categoric “măsurile” legislative care cică vizează eliminarea…morții, pardon, a accidentelor. Cum este posibil să facă din țânțar armăsar, adică să trateze niște cazuri izolate drept realitate omniprezentă?
Hm, hiperconstrucția milenaristă ȋși vede mai departe de visul ei tâmpit și-și arată mușchii juridici.
Teste, examene…să și le vâre undeva stimabilii. Lăsați, băi, viața să-și urmeze cursul firesc! Apropo, imbecililor fără pic de intuiție, de ce invocați stringența periodicității verificării psihologice? Nu știți că unii nebuni ȋn toată regula reușesc să treacă drept cele mai normale persoane și să “fenteze” orice investigație care și-a propus să-i dovedească? Evident, psihologia și psihiatria nu sunt sinonime, dar geniile malefice rezolvă cu ușurință orice probă psihologică, iar la volan nu pun ȋn pericol pe nimeni. Le ȋntâlnești pe stradă și ȋți pot lăsa impresia de oameni obișnuiți, senini, cu preocupări pașnice. Iar mâine-poimâine ajung ȋn fruntea țării și te ȋnvață ei lege de nu-ți mai trebuie…
Să apelăm la puțină analogie: dacă ȋți propui să culegi trandafiri cu mâna, atunci așteaptă-te neapărat măcar la o ȋnțepătură. Așadar, omul a inventat și folosește mașina; ei bine, trebuie să conștientizeze truismul că poate suferi și chiar muri oricând din cauza asta! Nu, nu pledez pentru…moarte, dacă așa li se pare unora, ci pentru ocrotirea sfântului hazard. Eforturile de a preveni nu prea ȋși au rostul; dacă acolo Sus s-a stabilit să aibă loc evenimentul, apăi se ȋntâmplă oricum (adică axiomatic), indiferent de sforțările unora de a evita…inevitabilul. Tot ce-ți poți permite este să…respecți niște reguli nescrise, mai ȋntâi, fiindcă, dacă vrei să ajungi teafăr acasă, asigură-te că nici tu nu le periclitezi acest drept natural (mai degrabă decât legal) partenerilor de trafic. Ȋn măsura ȋn care te ajută instinctul să preȋntâmpini sau să ieși relativ bine dintr-un accident, mulțumește-I Stăpânului din Ceruri, iar dacă nu…”Domnul a dat, Domnul a a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1:21). Ȋn ecuația Ziditor-zidiți apare și “legea” (un biet text care se deplasează pe picioare organice și cu chipiu deștept pe cap), ca să presteze acțiunile cele mai frivole (pardon, necesare): constatare și sancțiune. Iar pământul se ȋnvârte mai departe ȋn maniera lui inflexibilă; trăiești sau mori, se cheamă că n-ai de ales.
Se ȋncearcă orice tertip pentru a anihila de fapt…pilotajul uman. Desigur, gestul persuasiv se cunună cu simplitatea absolută și, totodată, cea mai accesibilă: apuci “Biblia” numită lege și, ȋn secunda doi, toată lumea se aruncă pe burtă ȋn fața ta, cu frică duhovnicească și respect solemn (deși nu porți o cruce la gât, ci un automat la spate). Nu m-ar mira să fim supuși la teste ȋn fiecare zi, astfel ȋncât eminențele cenușii să ne inoculeze “neputința”, “neștiința” și “gradul de periculozitate” pe care cică l-am reprezenta față de semeni, deci singura soluție pe care “trebuie” s-o admitem ar fi: “mașinile” autonome, recte “riscul zero” (oare? se pare că nu…).
Fara a face vorbire despre gravitatea accidentului?!!! Mi se pare aberant! Adica de cate ori gasesc masina zgariata in parcare trebuie sa ma duc la ITP?!!!!! Asta-i culmea!
Da' niste autostrazi nu fac baietii astia pentru a reduce numarul de accidente?!!
De ex.podul de la Agigea =bataie de joc de....5 ani nu pot sa stranga 2 sarme si sa-l dea odata in functiune pe 2 benzi.O tara de hoti si mincinosi! Pacat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!