Schimbări importante în zona RCA: daunele îi vor fi plătite şoferului păgubit de propriul asigurator

de Mircea Meșter
Miercuri, 03.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a anunţat astăzi că la finalul anului va intra în vigoare o lege conform căruia un şofer a cărui maşină a fost lovită în trafic va fi despăgubit chiar de compania la care are RCA. Timpul necesar plăţii reparaţiei va fi astfel mai scurt cu 30%.

Coşmarul asiguratorilor obscuri care nu decontează niciodată contravaloarea daunelor produse de alţi şoferi neatenţi se va termina la sfârşitul acestui an. Conform vicepreşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Cornel Coca-Constantinescu, citat de Mediafax, şoferii ale căror maşini au fost lovite de alţi participanţi la trafic vor fi despăgubiţi de proprii asiguratori, şi de cei care au contractat poliţa şoferului vinovat. 

Prin această măsură, speră oficialii CSA, timpul necesar procesului de rezolvare a unui dosar de daună va scădea de la 90 la 60 de zile, în această perioadă urmând să se realizeze implicit plata daunelor către reparator. "Prin modificarea legislaţiei secundare, sperăm ca noul sistem să fie introdus până la finele anului curent sau de la începutul anului 2013", afirmă oficialul CSA.

Urmareste Automarket
Un alt efect al acestei schimbări va fi reprezentat de faptul că asiguratorii cu o imagine foarte bună pe piaţă şi care nu au avut probleme cu decontarea cheltuielilor de reparaţii vor avea mai mulţi clienţi, aceştia bazându-se pe faptul că un eventual incident va fi rezolvat în cel mai scurt timp posibil.
De asemenea, spune Coca-Constantinescu, compania de asigurări îşi va recupera ulterior dauna printr-un sistem de compensare care se va baza pe o medie a daunelor RCA din anul anterior.

via Mediafax

Comentarii (17)

  • Marius
    Consider ca cel mai bun principiu de aplicat este ca in cazul bancilor, in calitate de rau platnic. Cu alte cuvinte, daca nu iti platesti ratele la timp, esti bagat intr-o baza de date, si pe viitor nici dracu nu se mai uita la tine pentru un eventual imprumut.

    Asa si la asigurari. S-au invatat derbedeii cu bani sa faca jaloane si liniute in trafic, iar cand lovesc pe cineva ii arunca asiguraea rca in nas si pleaca ranjind mai departe. Este corect ca propriul asigurator sa plateasca daunele celui pe care l-ai lovit in trafic, dar apoi sa te bage intr-o baza de date cu clienti "rau famati' si pe viitor sa te taxeze cu bani grei pentru un rca.

    Daca ai un Logan, asigurarea rca e undeva intre 350-500 lei/an. Daca il lovesti pe altul rau de tot, esti bagat in toata baza de date, si suprataxat cu 300-500%, ti se vor indoi urechile pe viitor. Ori stii soferie si mergi corect, ori stai dracu acasa si te plimbi cu taxiul.
    51 2
  • Decebal
    Bravo o idee buna dar depaseste din pacate inteligenta in tara noastra. La noi e melteneala multa!!!
    17 0
  • the hep
    la prima citire mi s-a parut aiurea....dar apoi , dupa o analiza mai profunda, pare a fi o idee buna . sper sa o puna in aplicare intr-o forma cat mai corecta pt soferi, adica noi cei ce platim asigurarile
    15 0
  • Din pacate nu se va rezolva nimic. Schimbarea e facuta pentru asiguratorii mari. Nu mai au clienti pentru ca au polite incepand cu 50% mai scumpe.
    Acum esti obligat sa platesti RCA si platesti la cel mai ieftin ca nu te intereseaza. In viitor te vei gandi de sapte ori si vei plati mult mai scump pentru ca cine stie ce se intampla.
    Si uite asa mai baga si aia mari banii clientilor in buzunar. Decontarea se va face la fel de greu ca pana acum.
    16 6
  • pavel-eugen
    super
    1 0
  • Da... La prima vedere pare bine. Dar, suntem in Romania....
    Noul sistem trebuie gandit astfel incat sa nu se poata folosi asiguarea RCA pe post de CASCO. Adica, daca te loveste cineva (in parcare) si respectivul pleaca de la locul accidentului, sa nu poata sa-si repare masina pe RCA, spunandu-le asiguratorilor ca si-a gasit el masina lovita, sau ca l-a lovit cineva si a fugit, etc.
    In urma noilor modificari, asiguratorii vor trebui sa-si dea seama a cui a fost vina in cazul unui accident, si aceasta va fi destul de greu (sunt multi care vor incerca sa-i fraiereasca).
    In caz contrar, pretul RCA va creste foarte mult, apropiindu-se de CASCO.
    6 2
  • shelbyv8 vreau sa te contrazic eu cred ca va trebui sa te prezinti cu dovada de accident si cu asigurarea celui care te-a accidentat alfel nu vad cum asiguratorul tau isi va recupera bani de la vinovat
    4 0
  • Teoretic aceasta masura va forta asiguratorii infami si ieftini (Carpatica, Euroins, etc.) sa inceapa sa plateasca daunele, pentru ca altfel vor ramane doar cu clienti carora chiar nu le pasa daca-si lovesc masinile, si-si fac RCA numai pentru ca e obligatorie, si nu sunt multi acesti clienti.

    Pe de alta parte, aceasta masura va duce la migrarea clientilor catre asiguratorii mari, cu reputatie buna si preturi pe masura. Daca suntem putin conspirationisti, putem conclude ca aceasta masura a fost ideea acestor mari asiguratori care-si pierdeau clientii din cauza preturilor foarte mari.

    Dupa parerea mea, era mai bine sa fie pastrat sistemul actual, dar sa fie implementata legislatie foarte clara si stricta care stabileste clar teremenele limita de plata, termenele limita pentru eventuale anchete suplimentare efectuate de societatea de asigurari, si, cel mai important, sanctiuni drastice pentru rau-platnici.

    Daca un astfel de sistem ar fi bine pus la punct, probabil ca nu mai puteam sa-mi fac RCA la Carpatica, despre care mi-a zis si brokerul ca defapt este in faliment, si daca lovesc pe vre-unu sa-l nenorocesc. Unii vor zice ca este responsabilitatea mea sa aleg un asigurator bun-platnic, doar ca defapt este responsabilitatea asiguratorului sa plateasca, si responsabilitatea institutilor de reglementare sa se asigure ca asiguratorul plateste.

    Din putinii mei bani de student, n-am sa platesc in plus doar ca sa-i repare vreunui strain nefericit masina mai repede, si nu sunt singurul care gandeste asa. Este o problema a sistemului ce este exploatata de mine si de multi altii, iar cu noua legislatie, responsabilitatea alegerii unui asigurator responsabil, va cadea pe umerii nostri, pentru ca noi ne frigem altfel, ceea ce nu mi se pare normal. Firmele pirat vor disparea, ceea ce e bine, si vor ramane doar gigantii asigurarilor care vor avea mai putina competitie, ceea ce e rau.

    Sunt foarte sceptic in privinta rezultatelor acestei noi legislatii. Dar pana una alta, noi vom plati mai mult, asta e clar.
    11 2
  • antonny
    eu raman la cel mai ieftina companie care ofera RCA .....pentru ca am incheiata si polita casco care acopera totul indeferent de cine conduce masina .....sa vad cum isi recupereaza firma cea mare banii de la cea mica
    2 5
  • Foarte buna legea! Sa speram ca vor disparea societatile de asigurari gen Euroins, Carpatica, etc si vor ramanea cei seriosi in joc! Riscul este sa creasca putin asigurarile, doar cei ieftini vor disparea, nu? Asta este, macar sti ca esti despagubit in caz de accident, nu ca acuma ca trebuie sa ajungi la judecata daca vrei sa-ti repari masina....si de cele mai multe ori nu se merita; deci, ramai cu masina asa...
    4 1
  • mi se pare ok, mai ales in cazul in care un dobitoc te loveste si are un RCA de tot rahatul care nu vrea sa plateasca sau are plafon foarte mic, caz in care ori ai si tu casco si completezi cu el (dar apoi platesti un casco mai scump in anul urmator) sau scoti bani din buzunar

    in felul acesta toate jegurile de firme cu RCA de 100-200 ron care nu pletesc niciodata sau dupa 4-5 luni vor fi eliminati deoarece fiecare va fi interesat ca sa faca RCA la o companie care chiar plateste dauna si o plateste intr-un timp cat mai scurt
    1 1
  • Va spun sincer ca am citit si rascitit articolul... si tot nu reusesc sa inteleg de ce voi mai fi obligat, in aceste conditii, sa mai platesc RCA atata timp cat am si CASCO?
    2 1
  • mircea
    @felix-ionescu: Cred că ai vrut să spui invers: de ce trebuie să îţi faci CASCO dacă ai RCA :) În principiu, oficialii CSA spun că asiguratorii vor dezvolta serviciile oferite pe CASCO după ce va intra în vigoare noua lege. Adică, pe scurt, nu va fi o simplă asigurare, ci vei avea incluse multe ale avantaje. Care sunt astea? Vom vedea, imaginaţia asiguratorilor poate fi nelimiatată, aşa cum ştim cu toţii...
    1 0
  • antonny
    sunt curios ce asigurari aveti.....domne sa ramana cei mari ???? de ce ??? unde e concurenta ???ia sa vad cum ma obliga pe mine sa nu fac la compania care ofera pretul cel mai mic .......de ce nu va faceti casco????
    0 0
  • ha un motiv bun pt scumpirea rca...l-au gasit...pai fraate daca euroins sau carpatica nu fac fata pietei si sint rau platnici de ce li sa da voie sa mai functioneze...ai 10,1100 sau 1000 de plingeri si comisia constata ca aceste firme sint rau platnice sau rau intentionate sau pe faliment ,out tati...si asa ca fapt divers n-o sa-mi fac niciodata un rca la pret de 10 ori mai scump decit minimul pe piata....deci.din cite vedeti nu-i bine nici asa.....cea mai buna solutie este ca daca asiguratorul nu plateste este ca legea sa se miste repede si sa-l execute silit atit pe asigurator cit si pe soferul vinovat ....si atunci ne vom gindi de 2 ori...daca ma stiu un sofer decent ma voi duce la un asigurator periculos si cu riscuri dar ieftin si daca ma stiu un zevzec in trafic voi prefera o firma serioasa si cu riscuri mici
    1 0
  • ps si cu preturi de n-milioane de ori mai scumpa(zic eu preturi totusi nejustificate...aici se acopera performantele slabe prin marirea preturilor...asta este in general penultimul pas inainte de tragerea obloanelor)
    1 0
  • multe vorbe putine fapte la euroins am stat 5 luni la carpatica da bani cu taraitu de parca eu cumpar piesele nu servisul care face reparatia ardaf nu stiu sa faca un dosar m-am dus cu poze mele pt un dosar complet asiromu au o vorba dane in judecata din paguba de 9mil pt o portiera iti dau 3mil asa ca cine mai e serios in asigurari in galati nici csa nu iti da un raspuns concret
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru