Schimbarea la faţă a Bucureştiului: zonă pietonală pe Bulevardul Unirii şi încă şase parcări subterane

de Daniel Popescu
Miercuri, 27.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bulevardul Unirii va deveni predominant pietonal între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei, iar centrul oraşului va avea şase noi parcări subterane, potrivit unui proiect adoptat de Primăria Bucureşti care nu are însă niciun termen de începere a lucrărilor.

Esential 6 este numărul parcărilor subterane care ar urma să fie construite în cadrul amplului proiect de reamenajare a Bucureştiului
Centrul Bucureştiului se va schimba radical la faţă, dacă este să dăm crezare unui amplu proiect de reamenajare care a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Cea mai importantă noutate este prevăzută pentru Bulevardul Unirii, care va deveni predominant pietonal între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.

Întrucât zona respectivă face legătura între vestul şi estul Bucureştiului, iar traficul este unul aglomerat, autorităţile propun un plan în patru etape pentru reamenajare: realizarea unei parcări subterane la Piaţa Constituţiei pentru a putea interzice parcarea la suprafaţă, ridicarea părţii carosabile la acelaşi nivel cu trotuarele, reducerea şoselei de la trei benzi pe sens la două şi ulterior la una singură. Practic, în etapa finală, circulaţia auto va fi permisă pe o singură bandă, cea mai apropiată de fântânile de pe mijlocul bulevardului, în timp ce restul zonelor vor deveni pietonale.

"Diminuarea traficului în această zonă prin implementarea etapizată a propunerilor va crea un mediu propice pentru interzicerea circulaţiei auto în zona acestui tronson de pe Bulevardul Unirii, permis fiind doar accesul transportului public pentru susţinerea mobilităţii prin intermediul mijloacelor de transport", susţin arhitecţii care au lucrat la proiect.

Asa ar trebui sa arate Bulevardul Unirii

De asemenea, se vor construi alte cinci parcări subterane.

Trei dintre ele vor fi la Sala Palatului, Piaţa Lahovary şi Piaţa Cantacuzino, zone care la suprafaţă vor fi reamenajate pentru a deveni parcuri, în timp ce alte două vor fi disponibile pe Lipscani şi la Izvor. În total, proiectele prevăd un număr suplimentar de 3.155 de locuri de parcare în subteran. 

Nu în ultimul rând, proiectele prevăd reconstruirea a două poduri demolate de regimul comunist, Podul Calicilor şi Podul Mihai Vodă.

Podul Calicilor ar urma sa fie reconstruit

Pentru moment, proiectele sunt doar pe hârtie, în imagini şi clipuri video computerizate. Nu există niciun plan concret pentru începerea lucrărilor şi cu atât mai puţin pentru finalizarea acestora.

Un București modern, un București prietenos cu locuitorii săi este, nu există nici un dubiu, o dorință exprimată de bucureșteni în orice studiu, sondaj. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este exact răspunsul la aceste așteptări ale bucureștenilor. Am decis să reintroduc PIDU pe ordinea de zi a ședinței din 26 ianuarie a Consiliului General.

PIDU cuprinde 62 de proiecte de investiții în Capitală, în valoare de aproximativ 293 de milioane de euro. Zonele vizate sunt: Piața Romană la Nord, Piața de Flori la Sud, Calea Moșilor la Est și Calea Griviței la Vest. #PIDU #Bucuresti

Posted by Razvan Sava on Friday, January 22, 2016

Via Hotnews

Comentarii (6)

  • strategii lui peste prajit, in zona aia trotuarele au latime mai mare decat strada care are 3 benzi si nu merge aproape nimeni pe jos, daca nu e vreun eveniment in Piata Constitutiei
    11 1
  • vise, taică, vise...
    2 0
  • Planuri au mai fost. Acum nu merge nimeni pe jos pentru ca nu are unde sa se duca. Daca gradina Parlamentului ar deveni parc si legatura cu zona Izvor-Cismigiu ar fi intarita, s-ar umple zona de pietoni.

    Capitala este trista, ineficienta si murdara. O sistematizare serioasa ar fi bine-venita.
    6 0
  • Sandu al-III-lea
    Acuma sa vezi trafic incurcat,nervi,claxoane si injuraturi.Dar oricum,e mai bine sa se faca ceva decat sa nu se faca nimic.
    0 0
  • Avem o crestere infloritoare, coruptii sunt bagati la puscarie, elevii nu mai sunt cocosati de ghiozdane, provincialii isi lasa masina la intrarea in bucuresti, totul e perfect, ce ar mai fi de facut?
    7 1
  • un cetatean
    O noua idiotenie marca "Primaria Capitalei" Dar ce sa ne mire de la o primarita deconectata de la realitatile orasului pe care-l pastoreste (ca doar nu locuieste in el asa ca poate face orice, deoarece nu o afecteaza personal....). Hai sa mai blocam si centrul orasului, dupa ineptia cu Ulita Victoriei (caci Cale Victoriei nu o mai putem numi) "asaltata" de un tsunami de biciclisti. Asa ca ne chinuim pe 2 (DOUA) benzi pe una din cele mai importante (macar istoric vorbind) artere din Bucuresti. Deci solutia Primariei este simpla: in loc sa fluidizam traficul, mai bine-l gatuim. Bravos, natiune (dupa cum zicea cineva acum mai bine de 100 de ani.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru