Schimbare de strategie: Renault nu va mai vinde modele Dacia sub brandul francez în Rusia și Brazilia, cu excepția lui Duster

de Daniel Popescu
Miercuri, 05.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault va renunța la comercializarea modelelor Dacia sub brandul francez pe piețele din Rusia și Brazilia după lansarea noilor generații. Singura excepție de la regulă va fi Duster.

În prezent, Grupul Renault vinde modelele Logan, Sandero și Duster produse de Dacia și pe piețe din afara Europei, în special în Rusia și câteva țări din America de Sud, însă acestea sunt comercializate cu sigla Renault.

Oficialii mărcii franceze au anunțat însă o schimbare majoră de strategie care prevede renunțarea la această abordare. Astfel, singurul model Dacia care va fi vândut în continuare sub brandul Renault în afara Europei va fi SUV-ul Duster.

"Vreau să oprim (n.r - această practică). Obiectivul meu este să avem o gamă Renault la nivel global. Duster este singura excepție, întrucât este unul dintre cele mai bine vândute modele ale noastre", a explicat Laurens van den Acker, directorul de design al Renault.

Decizia este anunțată la numai câteva săptămâni după ce producătorul francez a lansat Renault Logan Stepway pe piața din Rusia. Modificarea se va produce însă doar în momentul în care Logan și Sandero vor primi noi generații, iar deocamdată oficialii Grupului Renault nu au furnizat informații concrete despre momentul lansărilor. 

Schimbarea de strategie anunțată de Renault are două explicații.

Prima este legată de piața din Rusia, acolo unde brandul Lada, deținut de asemenea de Grupul Renault, a crescut puternic în ultimii ani și riscă să afecteze vânzările modelelor sub brandul Renault.

Prin urmare, francezii vor să ofere în Rusia modele Renault poziționate la un nivel superior de calitate și performanțe, ceea ce explică lansările SUV-urilor Kaptur și, mai recent, Arkana, special pentru această piață. "Suntem forțați să creștem nivelul brandului Renault pentru a nu ajunge în situația în care ne canibalizăm vânzările", afirmă van den Acker.

A doua explicație este dorința producătorului francez ca Renault să devină un brand global, care să nu mai comercializeze sub brandul său modele produse de alți constructori din cadrul Grupului. De altfel, Arkana va ajunge la un moment dat și pe piețele din America de Sud, în timp ce o decizie cu privire la o posibilă lansare a acestuia în Europa nu a fost încă luată.

Via Automotive News

Comentarii (3)

  • Adrian
    Pai si despre Dacia nu ziceti nimic? Cu Dacia cum ramane? Intra oficial pe piata din Rusia, sau nu se va mai vinde acolo? Daca intra, cum va fi pozitionata fata de Lada?
    1 1
  • Este posibil să vedem intrarea Daciei pe piața din America de Sud. Chiar ieri m-am interesat și deși în Ucraina se vând cu sigla Renault, existau pe site-urile lor de vânzări multe Loganuri cu sigla Dacia. Poate aduse de la noi, deși știu că în Ucraina s-a vândut și Solenza și e posibil ca la început să se fi vândut sub sigla Dacia și apoi să fi trecut la Renault din cauză că nu era populară. Argumentul ăsta e susținut de faptul că am văzut poze cu reclame la Dacia Logan de prin Belarus de acum vreo 10 ani deși acum Loganul se vinde sub sigla Renault acolo. Prin urmare, e posibil ca brandul Dacia să nu fi avut succes și au pus sigla Renault care e o marcă cunoscută.

    Dar de acum 10 ani și până azi, Dacia a ajuns muuuult mai cunoscută. Un site ucrainean dedicat Daciei susținea ieri că se vor vinde modelele Logan/Sandero sub sigla Dacia în urma anunțului celor de la Renault. Și dacă ex-sovieticii au mai auzit de Dacia, de sud-americani nu cred că putem spune asta. Nu știu ce vor face acolo...
    1 0
  • @Adrian

    Sau e oare posibil ca Logan/Sandero să se vândă sub sigla Lada? Avem un precedent: Lada Largus care e, de fapt, un Logan MCV de primă generație.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru