Un nou scandal al clonelor chinezeşti pare să se ivească la orizont. De această dată, furtul intelectual este cu atât mai flagrant cu cât maşina copiată este Renault Twizy, modelul electric al francezilor, cu un design original şi popular în Europa.
Copia chinezească, produsă de Zhejiang Litong New Energy Automobile Corporation şi botezată Rayttle E28, preia exact formele şi dimensiunile electricului francez. Modelul a fost lansat pe piaţa din Ţara Marelui Zid în luna septembrie a anului trecut şi este produs în prezent în oraşul Hangzhou.
O serie de imagini oferite de presa din China demonstrează similarităţile estetice dintre cele două modele. Rayttle vine doar cu un nou design de jante şi o parte distinctă a spoilerului frontal. Interiorul în schimb este complet diferit, semn că măcar aici chinezii au dat dovadă de inspiraţie.
Rayttle E28 vine echipat tot cu un motor electric, care dezvoltă doar 10 cai putere. Suficient pentru o viteză maximă de 80 de km/h. Cu ajutorul unei baterii litiu-ion, sosia lui Twizy poate asigura o autonomie de 130 de kilometri. Surprinzător, asta înseamnă că Rayttle E28 este chiar mai eficient decât muza sa franceză, întrucât Twizy are o autonomie de 100 de kilometri.
- calitate
- salarii
"mici" amanunte ce diferentiaza un produs occidental de unul facut pe genunchi.
ca fapt divers...francezii sunt unii dintre cei mai eficienti muncitori din Europa. Asta daca intereseaza pe cineva.
nu cred ca ai inteles despre ce era vorba in propozitie...