Samsung și BMW și-au unit forțele pentru a crea un smartphone special dedicat fanilor mărcii bavareze. Astfel, noul producătorul sud-coreean lansează ediția specială BMW M Edition pentru Galaxy S23 Ultra, cea mai nouă și mai avansată versiune din seria Galaxy. Noul smartphone special va fi produs în doar 1000 de exemplare, iar posesorii vor primi și o listă bogată de accesorii.
Astfel, noul smartphone vine la pachet cu o carcasă specială, care aduce aminte de BMW M3 E30. Alături de aceasta, clienții primesc o placă ce conține cele 7 embleme ale mărcii bavareze și care pot fi montate pe un breloc, o pompă de aer, un suport pentru ochelari de soare și o carte mică despre povestea diviziei BMW M.
Iar pentru a crea și mai mult entuziasm, fiecare exemplar al acestui smartphone special oferă și un abonament în aplicația de lifestyle BMW Vantage. Utilizatorii beneficiază și de un voucher special din partea BMW Driving Center, iar aceștia primesc inclusiv sfaturi de condus din partea instructorilor profesioniști ai mărcii bavareze.
Aplicația le oferă clienților și acces la evenimente speciale organizate de BMW.Nu în ultimul rând, ediția specială a lui Galaxy S23 Ultra conține și o interfață grafică specială, cu o temă nouă și cu sigla BMW M.
Noul Samsung Galaxy S23 Ultra BMW M Edition va fi lansat oficial în 17 februarie. Doar 1000 de astfel de exemplare vor fi produse la nivel mondial.
via BMW, Samsung
Comentarii (2)