Salonul Auto de la Shanghai, unul dintre cele mai importante evenimente expoziţionale din industrie derulate pe cea mai mare piaţă auto a lumii, va fi derulat cu noi reguli odată cu cea de-a 16-a ediţie. Într-un comunicat fără precedent la nivel global în istoria modernă, organizatorii evenimentului au anunţat că nu vor mai permite expozanţilor să aibă hotesse îmbrăcate provocator în standurile lor, iar prezenţa copiiilor este şi ea interzisă la această ediţie a Salonului Auto de la Shanghai. În timp ce prezenţa animatoarelor era criticată pe fondul vestimentaţiei sumare care ar putea să distragă atenţia potenţialilor clienţi de la vehiculele lângă care erau amplasate, accesul copiiilor este interzis din motive de siguranţă, spun organizatorii evenimentului.
Potrivit Chinadaily.com, interdicţia accesului copiiilor la Salonul Auto de la Shanghai provine în urma unui incident de la Beijing, derulat în urmă cu o lună, când un minor nesupravegheat a reuşit să se urce într-un automobil Tesla şi să-l pornească. Vehiculul respectiv a fost pus în mişcare de copilul nesupravegheat şi a parcurs o distanţă scurtă până să fie oprit de responsabilii standului.
Cu toate că nu au fost înregistrate pagube materiale semnificative în urma acestui eveniment şi niciun vizitator nu a fost rănit de acest moment de neglijenţă, organizatorii Salonului Auto de la Shanghai nu vor să rişte. În timp ce copiii pasionaţi de automobile sau cărora părinţii lor ar putea să le insufle această pasiune printr-o vizită la Salon nu vor avea accesul permis în cadrul complexului expoziţional, hostessele atrăgătoare ar putea fi prezente printre maşinile prezentate la ediţia 2015 a Salonului Auto de la Shanghai. Potrivit portalului ante-menţionat, exponzanţii ar putea angaja animatoare sub titulatura de "recepţioniste" şi "consultanţi de vânzări" pentru a fi pozate de vizitatori lângă exponatele din standurile lor.Via ChinaDaily | Ecns.cn
Daca erau arabi imediat erau catalogati drept extremisti, fanatici etc.
Dar cum interesele sunt mari...
Puritan sau gay? :)