3, 4 sau 6, în linie sau în V, turbo sau aspirate natural, motoarele își dreg vocile anesteziate în ritm de ralanti. Este ora 9, iar cele șapte modele sportive care fac parte din caravana #RomanianRoads by Michelin își dezmorțesc inimile mecanice și se pregătesc pentru a lua cu asalt unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din Europa: Transalpina.
Pentru a putea savura plăcerile oferite de drumul montan din Parâng, cei șapte actori au lăsat în urmă mirosul de gulaș din Praid și și-au setat sistemele de navigație cu destinația Sibiu. Cel mai simplu mod pentru a coborî în capitala culturală europeană din 2007 este să iei calea Mediașului și să urmezi Drumul Național 14.
Vizită la Salina Turda
Dar în #RomanianRoads by Michelin nu ne-am propus ca lucrurile să fie simple, așa că în ziua precedentă am făcut un ocol până la Salina Turda, "poarta spre inima Transilvaniei”.
Cele șapte sportive ale turului își destind “încheieturile” pe drumul către Luduș. Lucrări, o mică porțiune din autostrada A10 (cineva acolo sus a fost foarte optimist când a botezat această șosea rapidă) și foarte multe camioane sunt ingredientele începutului de săptămână. Ne așteaptă o zi călduroasă, așa că facem o scurtă oprire pentru înghețată, apă și, bineînțeles, carburant efix de la Rompetrol pentru modelele din caravană. Din Luduș și până la Turda povestea s-a repetat, iar Renault Megane RS Trophy și BMW Z4 au condimentat traseul cu vocalizele evacuărilor, în timp ce micuțul Ford Fiesta RS a încercat să țină ritmul impus de cele două Hot Hatch-uri compacte.
Parcarea salinei este aproape plină. Deși e luni, turiștii s-au înghesuit să simtă aerul pur aflat la peste 100 de metri sub scoarță. Anul trecut, 700.000 de turiști au trecut poarta principală a salinei, iar în lunile de vară, în special în august, circa 5000-6000 de turiști ajung zilnic în inima Transilvaniei pentru a simți pe propria piele mirosul sării pure la 10-12 grade Celsius.
Izvoarele spun că odată cu ocupația romană în Dacia apare și mineritul sistematic pentru exploatarea sării din Transilvania, însă dovezile certe privind această activitate lipsesc.
Primele dovezi care atestă exploatările de la Turda datează din secolul al XIII-lea, iar de-a lungul anilor, sarea extrasă din salina din inima Transilvaniei a ajuns pe mesele europenilor. Și în acest moment, dacă exploatările ar demara iar, sarea aflată la Turda ar fi suficientă pentru a hrăni întreaga planetă timp de 70 de ani. În secolul al XVIII-lea începe decăderea minei de sare din Turda din cauza concureței tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureș, iar în 1932 exploatarea sării încetează. La scurt timp după Revoluție, salina Turda este deschisă publicului, iar în 2008 intră într-un amplu proces de modernizare și amenajare. Doi ani mai târziu avea să fie redată circuitului turistic, iar astăzi este unul dintre locurile pe care n-ar trebui să le ratezi dacă ai drum prin inima Transilvaniei.
După o astfel de poveste tumultoasă am plecat către Sibiu, dar în locul autostrăzii am ales traseul sinuos care străbate Blajul.
Știam că la ieșirea din Șeica Mică pe drumul județean 142J vom găsi o șosea specială. Drumul urcă într-un mod brutal și este presărat cu ace de păr și viraje mascate, iar coborârea către Șeica Mare traversează pădurea. În acest pesiaj, cele șapte sportive s-au simțit ca acasă. Anvelopele Michelin au fost torturate, iar motoarele au zbierat până în zona roșie a turometrului.
Și n-am ales acest traseu din întâmplare. În ultimii doi ani, această porțiune cu lungimea de 3.4 kilometri are rol de shakedown pentru piloții care concurează în Raliul Sibiului.
Pitstop până la drumul către nori
Ziua următoare, a șasea din roadtrip-ul #RomanianRoads by Michelin, a programat peste 300 de kilometri, iar circa 180 dintre aceștia aveau să fie rulați pe Transalpina. Pentru a ne asigura că cei 1.954 de cai putere care se regăsesc sub capotele sportivelor din caravană au suficientă energie pentru a se dezlănțui pe drumul montan, am făcut un pitstop într-una dintre benzinăriile Rompetrol din Sibiu. Am alimentat cu carburant Efix și am plătit rapid, fără să fie nevoie să trecem pe la casă, cu cardul Fill&Go.
În același timp, jurnaliști au ales să se răcorească cu apă și înghețată, produse pe care le-am plătit simplu și ușor cu Orange Pay. N-am mai folosit ceasul sau telefon, ca-n zilele anterioare, așa că am mers pe calea clasică: un card pe care îl primesc toți cei înrolați în Orange Money.
Până să ajungem pe mirificul drum al Regilor, am urcat rapid pe autostrada către Sebeș, iar sportivele au înghițit cu ușurință cele câteva zeci de kilometri. Un sens giratoriu aglomerat ne-a permis să ne punem ordine în gânduri și să ne pregătim pentru unul dintre cele mai spectaculoase drumuri ale țării.
Vechimea drumului care leagă Ardealul de Oltenia se întinde pe milenii. Legenda spune că drumul a fost construit și folosit pentru prima dată în timpul războaielor daco-romane, iar de-a lungul secolelor acesta a purtat numele de Poteca Dracului, fiind folosit de ciobani pentru a trece cu turmele de oi din Transilvania în Țara Românească.
Drumul unduiește la poalele mulților și așază viraj după viraj în calea sporitvelor. Pe porțiunile înguste care traversează satele din Alba, "ursul" Kodiaq se simte asemeni unui elefant în magazinul cu porțelanuri. Și asta nu pentru că nu știe să se agațe de viraje, ci pentru că drumul nu-i pe mărimea dimensiunilor sale. Între timp, Ford Fiesta ST, Renault Megane RS Trophy și Honda Civic Type, cele trei Hot Hatch-uri ale caravanei, atacă într-un mod elegant virajele strânse.
Cei mai fericiți din grup au fost cei care astăzi au mers în compania roadsterelor: Mazda MX-5 și BMW Z4 au coborât "pânzele", iar jurnaliștii s-au bucurat de răcoarea oferită de pădurile de foioase și de cele de conifere de pe versanți. În tot acest timp, singurul Grand Tourer din caravană pare de neclintit. Suspensia adaptivă a lui Kia Stinger înghite cu ușurință imperfecțiunile drumului, iar sunetul motorului V6 gâdilă timpanele.
Pentru că știam că vom avea o zi lungă și extrem de "agitată" pentru modelele din caravana #RomanianRoads by Michelin, am ales să umplem ochi rezervoarele celor șapte sportive în punctul Rompetrol Expres din Șugag. Îl găsiți pe urcarea spre Transalpina și vi-l recomandăm pentru a nu avea probleme cu combustibilul.
O mare de turiști în jurul lacului Oașa
Potențialul vechiului drum de transhumanță apare abia în secolul al XX-lea, odată cu cele două Războaie Mondiale.
Despre Transalpina se spune că a fost pietruită de nemți în timpul primului Război Mondial, bineînțeles, din rațiuni militare, iar mai apoi a fost pavată în timpul domniei lui Carol al II-lea (de aici și denumirea de Drumul Regilor). Astfel, drumul care leagă Ardealul de Oltenia devenea o soluție rapidă de transport pentru traversarea Munților Parâng.Iar drumul care străbate munții pare că n-a mai văzut un strat de asfalt de foarte multă vreme. Zonele "cariate" îți dau impresia că sunt gardienii Transalpinei, iar pentru a ajunge în vârf trebuie să-i înfrunți cu multă atenție până în dreptul barajului Oașa, lacul de acumulare de pe râul Sebeș.
Șoseaua e plină de turiști care au ales să oprească pe asfaltul vechi al barajului. Coboară, apasă tacticos pe ecranul telefonului mobil, analizează cu atenție poza și își văd în continuare de drum. În tot acest murmur, cele șapte sportive își croiesc drumul cu greu prin mulțime. Lăsăm în oglinzile retrovizoare coada lacului de acumulare și asfaltul se trasformă complet: din suprafața rugoasă și veche trecem la o porțiune netedă, mult mai potrivită pentru suspensiile rigide ale sportivelor din grup.
La scurt timp după Revoluție, proiectul Transalpina a fost uitat, drumul s-a degradat și au trecut muți ani pentru ca șoseaua montană să vadă un strat de asfalt modern. Reabilitarea începe în 2009, însă nici în acest moment drumul nu este considerat ca fiind finalizat, acesta fiind menționat ca drum în execuție.
Pășuni alpine și bomboane colorate
Asfaltul fin se termină brusc, stopurile celor șapte sportive se aprind simultan, iar un nor de praf se ridică în zare. Drumul se îngustează, porțiunea de asfalt se trasformă în macadam, iar pe plăcuța de la intrarea în localitate scrie Obârșia Lotrului. Situată la poalele munților Parâng, micuța localitate este un nod important în materie de trasee turistice. Intesecția este marcată de căsuțele din lemn cu turtă dulce, bomboane și produse locale. În stânga, drumul curge lin către Voineasa, o localitate care în timpul anotimpului rece este neîncăpătoare pentru mulțimile de turiști dornice să schieze.
Dar astăzi, drumul nostru virează brusc la dreapta, către indicatorul de Transalpina. Asfaltul "curge" în paralel cu râul Lotru preț de câțiva kilometri, în timp ce la orizont încep să apară "cocoașele" ușor dezgolite ale munților.
Skoda Kodiaq RS este primul care pleacă să cucerească culmile de pe Transalpina. Motorul diesel de 2.0 litri și 240 CP își intră rapid în timp, în timp ce suspensiile se încordează pe fiecare viraj atacat mai energic.
E rândul micuțului MX-5 să facă spectacol pe Transalpina: cu plafonul coborât și cu cei 184 de cai putere livrați de motorul aspirat, cel mai popular roadster din lume se simte în largul lui pe virajele aprige ale Transalpinei. Modelului japonez i s-a alăturat și celălalt roadster al caravanei: BMW Z4 în versiunea M40i. În modul Sport, bavarezul reușește să ofere o serie de note grave gata să fie savurate de publicul aflat pe platourile alpine din Parâng.
Ford Fiesta ST, Renault Megane RS Trophy și Honda Civic Type R, triada de Hot Hatch-uri a acestui tur, sunt modelele pe care toți jurnaliștii prezenți au vrut să le simtă pe Transalpina. Modelul francez este cel mai vocal din grup și reușește să atragă atenția turiștilor din zonă care nu ratează momentul și scot telefoanele pentru a face câteva fotografii. Cu aspectul său ieșit din tipare, Civic Type R frânge câteva inimi pe urcările și coborârile din zona Pasului Urdele, în timp ce Fiesta ST, cel mai mic din grupul de Hot Hatch-uri, nu se lasă cu una cu două și "strigă" într-un mod aparte în momentul în care este pus în modul Race. Cele trei modele se lasă duse de val și calcă pe urmele lăsate de anvelopele mașinilor de competiție care în weekend-ul trecut au participat la etapa din Campionatul Național de Drift.
Kia Stinger, Grand Tourer-ul acestei caravane, își leapădă hainele de gentleman și se îmbracă sport pentru a demonstra cârcotașilor că știe să facă spectacol. Nu se transformă într-un golan, dar ușurința mișcărilor cu care valsează pe acele de păr te trimit cu gândul la urmăririle cu care încep filmele cu James Bond.
Transalpina este cel mai înalt drum național din țară: 2.145 de metri în dreptul Pasului Urdele, iar priveliștea oferită este una care îți taie răsuflarea la propriu. În toată această atmosferă specială, cele șapte sportive ale turului au colorat pajiștile alpine și s-au strecurat cu eleganță pe virajele extrem de aspre. Șoseaua care curge agale către stațiunea Rânca devenea din ce în ce mai aglomerată, motiv pentru care am pus echipamentele foto și video în portbagaje, am adunat toată echipa și am făcut cale întoarsă către Sibiu.
O nouă probă din Campionatul Național de Raliuri pentru sportivele din caravană
Dacă în ziua a patra a turului am descoperit una dintre cele mai spectaculoase probe ale Raliului Harghitei, acum a venit rândul să simțim pe propria piele o probă specială din Raliul Sibiului. La coborârea de pe Transalpina, în dreptul localității Șugag, părăsim DN67C și ne îndreptăm către Dobârca.
Drumul virajat a fost croit prin păduri, însă în apropierea localității Poiana Sibiului peisajul se deschide și lasă loc unor pășuni aurii. Cele șapte bomboane colorate din carava #RomanianRoads by Michelin devin din nou vocale. A fost ultima provocare a serii până la sosirea din fața hotelului Ramada din Sibiu. Circulara s-a încheiat, am pus în cui cheile sportivelor și am meditat la cele întâmplate. Ultima oprire, miercuri: Transfăgărășanul, bijuteria coroanei.
Bogdan Mirică (Automarket, Digi 24) și Ford Fiesta ST
La început, simptomele nu par a fi așa grave. Totul se manifestă sporadic. Poate doar glasul răgușit și tusea la anumite retrogradări să-l dea de gol. Tu, cel de la volan, ignori cu desăvârșire semnele. În fond, e doar o Fiesta care merge neobișnuit de tare pe autostradă. Apoi, pe măsură ce drumul se unduiește, simptomele încep să se agraveze. Febră. Frisoane. Transpirație rece. Piele de găină. Tensiune ridicată. Mâna dreaptă se încleștează pe schimbător, încercând să se obișnuiească cu treptele unu și doi, foarte scurte. La început ai putea crede că e un infarct. Dar nu e. E doar un virus care ți-a intrat pe sub piele și de care nu o să scapi prea curând. Doctorii din laboratoarele Ford Performance l-au denumit, simplu, ST.
Certitudinea că te-ai pricopsit cu el apare atunci când ai intrat în modul Race, iar electronica se joacă cu mintea ta și cu spatele mașinii. Delirezi? Până la urmă e o mașină cu tracțiune față. Nu, e doar un semn că, uneori, în acele de păr de pe Transalpina, Fiesta ST poate sta și pe trei roți.Remediul? Probabil vreo 25.000 de euro și un loc în plus în garaj pentru cel mai mic și mai inimos membru al caravanei #RomanianRoads by Michelin.
Sebastian Toma (Autobild) și Kia Stinger GT
Un Grand Tourer este făcut pentru asemenea călătorii. Mergi în confort și cu un ritm mai mult decât rezonabil și mașina înghite kilometru după kilometru. Transalpina este o șosea superbă. Atât de frumoasă, încât e ceva greșit la tine dacă nu te impresionează câtuși de puțin. Nu este perechea perfectă mașină-drum, dar se descurcă suficient de bine încât să nu poți să te plângi. Este cea mai grea mașină din grup, dar face față fără să transpire prea tare.
Dragoș Băltățeanu (Automarket.ro, AutoTest) și Renault Megane RS Trophy
Megane RS, mai ales în varianta Trophy, este diavolul reîncarnat în automobil. 300 cai putere, trimiși toți către puntea față, transformă această mașină într-un hot hatch mai mult decât fierbinte. Este "golanul" grupului nostru de mașini din #RomanianRoads by Michelin pentru că este galben, atrage toate privirile și este cel mai guraliv, evacuarea fiind sursa a nenumărate "pops and bangs" mai ales atunci când alegem modurile Sport sau Race.
Însă este o mașină incredibilă pentru drumurile alpine pe care le-am parcurs. Este o rachetă de șosea care imediat ce își intră în ritm poate înșira viraje la infinit sau până când pasagerii vor cere oprirea din motive independente de voința lor.
Scaunele sport te îmbracă perfect, însă direcția ar fi putut fi o idee mai precisă. Dar pentru puterea motorului, sunetul divin și abilitatea de a negocia orice viraj la viteze obscene îi iertăm orice păcat.
Alex Oagănă (Petrolicious.com) și Mazda MX-5
Ignoranților care încă mai cred că Mazda MX-5 nu e decât un roadster pseudo-sport, potrivit exclusiv pentru plimbări de duminică, le recomand în primul rând un duș rece. A doua recomandare, ceva mai importantă, ar fi să încerce un MX-5 2.0 Skyactiv pe Transalpina în timpul săptămânii, când e traficul ceva mai lejer. Deși nu mai aveam nevoie de vreo recipisă în acest sens, azi am ținut cont de cel de-al doilea îndemn și am devenit unul cu mașina pe cel mai înalt drum asfaltat din România.
Cum am mai spus-o de multe ori, într-o Mazda MX-5 nu te urci, nici nu cobori, ci pur și simplu te îmbraci cu ea. Desigur, așa cum nu se duc prea mulți culturiști să-și comande costume pe Savile Row, nici în MX-5 nu prea te simți confortabil dacă depășești cu mult 1.80 m. Eu n-am nicio problemă cu înălțimea, așa că am experimentat Jinba Ittai în cel mai pur mod cu putință: cu chelia în vânt și jonglând micul schimbător între treapta a doua și a treia pe una dintre cele mai frumoase șosele ale României. Ce rămâne foarte clar este că sunt greu de găsit alte mașini mai potrivite decât o Mazda MX-5 pentru a-ți exorciza demonii pe Transalpina.
Ilie Toma (PiataAuto.md) și Honda Civic Type-R
E un model pe care fie îl adori, fie îl ocolești, tachinându-l c-ar fi prea exhibiționist pe dinafară, prea îmbătrânit la multimedia pe dinăuntru. Dar Civic Type-R nu se cumpără pentru frumusețea culorilor de pe display-ul de la interior. Se cumpără pentru inginerie ascuțită ca sabia de samurai. Și oh, Doamne, cât de ascuțită e sabia acestei generații! A mers pe curbele de pe Transalpina cu precizia cu care-și trasează artiștii liniile cu creionul. Ba chiar, tot asemeni artiștilor, te surprinzi jonglând cu ea la limita scrâșnirilor de anvelope și a pierderii aderenței, pentru a da mai multă personalitate și emoție trecerii fiecărui viraj strâns. Motor superb, timonerie exemplară a cutiei manuale și o suspensie calibrată până la incredibil - toate astea formează filosofia inginerească. Dacă pe asta pui preț - pe miezul ăsta ingineresc, n-ai cum să n-o adori. Mai ales când o alergi pe traseele astea savuroase din #RomanianRoads.
Cristiana Oprea (pilot de raliu, Emoticar.ro) și BMW Z4
Imaginați-vă o sculptură din marmură perfect tăiată, cu unduiri hipnotizante, cu lumini și umbre, cu o simplitate aproape genială. Apoi gândiți-vă la un drum în mijlocul naturii, o melodie scrisă din viraje desenate care leagă orașul de crestele munților. Zeci de kilometri de bucurie, un dolce far niente pe care o singură mașină din gașca #RomanianRoads îl redă printr-o metaforă unică a plăcerii condusului - vorbesc despre BMW Z4 M40i. Este singura mașină din excursia noastră de care cred că te poți bucura în egală măsură din locul pasagerului și de la volan. Cel puțin așa m-am simțit făcând în ziua a șasea echipă cu Constantin Ciobanu, unul dintre colegii de breaslă pe care îi copilotez cu relaxare.
Z4 are o personalitate aparte, complexă. Este o mașină elegantă, dar totodată sport, un accesoriu de lux, dar discret, un personaj în sine care strânge priviri de admirație pe orice șosea, dar și o unealtă de distracție atunci când calci gazul și te bucuri de distribuția perfect egală a greutății. Companionul perfect pe Transalpina în penultima zi a excursiei noastre.
Cornel Șocariciu (Automarket) și Skoda Kodiaq RS
Skoda Kodiaq RS este singurul SUV și, totodată, singurul model cu motor diesel din caravana #RomanianRoads by Michelin. Dar aceste aspecte nu l-am împiedicat să țină pasul cu suratele din grup. Drumurile înguste de la intrarea pe Transalpina nu s-au mulat perfect pe dimensiunile sale, însă calitatea slabă a asfaltului nu a reprezentat o problemă pentru "ursul" caravanei. Nu-i plac virajele închise, însă poate devora cu o poftă nebună drumurile care șerpuiesc ușor. Chiar dacă vei spune că 240 de cai putere nu sunt suficienți să pună rapid în mișcare un SUV de 1.8 tone, modul în care Kodiaq RS livrează resursele către asfalt te surprinde într-un mod plăcut.
#RomanianRoads este un proiect Automarket.ro
Partener principal:
Michelin
Alimentat cu:
Rompetrol efix
Conectat de:
Orange
Comentarii (0)