Lucrările la circuitul Motorpark din Adâncata au atins faza asfaltărilor. Primul strat de asfalt a fost turnat săptămâna trecută, iar primele competiţii sunt programate să aibă loc pe acesta în toamna anului curent.
Esential
53
de kilometri despart Bucureştiul de Adâncata, cea mai apropiată localitate de circuitul Motor Park.
Circuitul Motor Park din Adâncata, cel mai lung de la noi din ţară, a ajuns în faza de asfaltare, anunţă echipa responsabilă de dezvoltarea sa.
Vorbim despre un traseu de 4.1 kilometri, cu lăţimea de până la 14 metri pe zona de start şi 11 metri pe restul circuluitului. Încă de la început, circuitul Motor Park a fost gândit pentru a respecta standardele cerute de o cursă Superbike, cu toate că vor exista etape şi pentru automobilişti, promit constructorii săi. Primele etape competiţionale derulate la Adâncata sunt programate în toamna anului curent, fiind vorba despre o etapă a Campionatului Naţional de Autoslalom şi de ultima etapă a Dunlop Romanian Superbike.
Titi Aur va construi propriul său circuit pentru şcoala sa de pilotaj
Lucrările de construcţie aferente circuitului propriu-zis nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni, având în vedere faptul că acestea au derulat săptămâna trecută.
Până la amenajarea completă a complexului, organizatorii aşteaptă să obţină noi fonduri, ceea ce ar duce termenul de finalizare în apropierea finalului anului curent. Circuitul prevede spaţii de degajare mari, o zonă de media şi o linie dreaptă suficient de lungă pentru a putea permite organizarea unor curse de accelerare, derulate în prezent pe piste de aeroport sau secţiuni de drum închise temporar circulaţiei rutiere.
Renault Sport Experience: senzații tari pe circuit cu sportivele Renault
Aceasta este schiţa circuitului Motor Park.
Circuitul Motor Park se află la aproximativ 50 de kilometri distanţă de Bucureşti, pe direcţia Urziceni.
Printre părinţii proiectului Motor Park se numără Ionuţ Mistode, multiplu campion Dunlop Romanian Superbike. Acesta va inaugura şi o scoală moto la Adâncata, care va fi deschisă atât pentru avansaţi, cât şi pentru începători şi le va preda acestora lecţii de abordare corectă a virajelor şi de frânare.
2014: Circuit de curse lângă Braşov desenat de Tilke!
Via PeMotoare | Foto: Motor Park
Jos palaria in fata in Italianului, zic eu.
Circuitul european e la Tirgu Secuiesc si (cel putin cand m-am dat eu) era un circuit frumos amenajat, cu semafoare, vibratoare pe viraje, tribune, boxe si un "parc mort". Se poate concura si cu masini pe el insa nu cred ca e accesibil oricui.
La Arad stiu ca se organizeaza anual, cel putin, competitii pentru autoturisme pe ceva circuit improvizat mai mic.
Pentru pasionatii de macadam avem si la Sibiu o "groapa" destul de interesanta pentru rallycross, autocross si a fost chiar etapa de superspeciala organizata acolo in campionatul de raliuri.