Pe lângă această decizie, CNSC a respins capătul de cerere referitor la anularea documentului intitulat "Fişa de date" şi a întregii proceduri de atribuire din contestaţia formulată de compania chineză Communications Construction Company Limited. Chinezii au intentat în 2012 o contestaţie la CNSC privind fişa de date a achiziţiei elaborată de CNADNR privind tronsonul Comarnic-Braşov. La vremea respectivă, CNSC a suspendat procedura de atribuire a contractului pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, ca urmare a respectivei contestaţii.
Autostrada Comarnic-Braşov este la cea de-a doua amânare, după ce Vinci-Aktor, consorţiul care câştigase licitaţia în 2009 pentru acest tronson, a decis în aprilie 2010 să renunţe la contract pe fondul lipsei de finanţare. Respectivul consorţiu se angajase să proiecteze, să finanţeze şi să realizeze autostrada Comarnic-Braşov, urmând ca, pe o perioadă de 30 de ani, să administreze tronsonul respectiv în vederea recuperării investiţiei.Via Economica.net
Comentarii (3)