România a produs aproape 58.000 de mașini în septembrie, în creștere cu 55% față de anul trecut: peste 36.000 de unități pentru Dacia, iar Ford a depășit 21.000 de exemplare

de Paul Cosma
Luni, 19.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Producția auto națională în luna septembrie a fost în creștere cu 55.7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Uzina Dacia de la Mioveni a produs peste 36.000 de mașini noi, în creștere cu 23%, în timp ce uzina Ford de la Craiova a asamblat circa 21.000 de mașini, în creștere cu peste 180%.

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a anunțat datele de producție ale celor două uzine auto din țara noastră.

În septembrie, la Mioveni și Craiova au fost produse în total 57.846 de mașini, în creștere cu 55.7% față de perioada similară din 2019. 

Dacia a produs 36.146 de unități, în creștere cu 23% față de septembrie 2019. Ford a realizat o producție de 21.430 de exemplare, în creștere cu 183%. 

După primele nouă luni din 2020, producția auto a României a ajuns la 304.875 de mașini, în scădere cu 14% față de cele 354.812 unități înregistrate în perioada similară din 2019. 

Dacia a produs 129.583 de exemplare Duster, 27.222 de unități Logan, 17.843 de unități Sandero și alte 7.321 de exemplare Logan MCV. 

Ford a realizat un total de 123.104 de mașini, însă datele ACAROM nu menționează explicit valorile de producție pentru modelele EcoSport și Puma. 

Via ACAROM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru