Ediţia specială Aviator este vopsită într-o nuanţă numită "Aviator Grey" şi are o capotă cu finisaj mat. La interior, modelul are un ceas Thommen destinat domeniului aviatic, cu vârfurile acelor vopsite portocaliu, încastrat într-o carcasă metalică integrată în bord. Totodată, vitezometrul, indicatorul de carburant şi indicatorul power reserve au cadrane negru mat.
Partea inferioară a habitaclului este îmbrăcată în mahon, oţel inoxidabil lustruit şi prezintă covoraşe din piele. Tunelul transmisiei este învelit în aluminiu anodizat cu suruburi torx expuse, alături de elemente de ţeavă care imită conductele de răcire ale fuselajului lui Supermarine S6B. "Prin această ediţie specială a lui Phantom Coupe îl celebrăm pe marele erou britanic, Charles Stewart Rolls, prezentând o maşină care relevă tuşe de la începuturile aviaţiei, alături de cele mai bune elemente inginereşti, design modern şi materiale finisate la un nivel de excepţie.", a declarat Torsten Muller-Otvos, CEO-ul Rolls-Royce.Via Carscoop
Comentarii (0)