Rolls-Royce confirmă dezvoltarea unui crossover

de Sebastian Toma
Miercuri, 18.02.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Englezii de la Rolls-Royce au confirmat planurile de a construi un model complet nou, care va fi capabil să parcurgă fără efort orice fel de teren. Britanicii s-au ferit de termenii "SUV" şi "crossover", dar este evident că aceştia vor defini noul model.

Dacă nu există încă, proiectează-l.

Sir Henry Royce
Cofondator al mărcii Rolls Royce
Rolls-Royce pregăteşte terenul pentru lansarea primului său SUV. Într-o scrisoare deschisă către public, Torsten-Mueller Oetvoes şi Peter Schwarzenbauer, primi doi oameni în organigrama companiei, au confirmat dezvoltarea unui model complet nou, care va urmări valorile mărcii şi va putea să parcurgă orice teren fără efort. Întreaga scrisoare evită cu tact termenii "SUV" şi "crossover", dar este evident la ce se referă oficialii mărcii atunci când vine vorba despre un vehicul cu o "caroserie înaltă", care poate "să treacă peste orice teren fără efort". Motorizarea este anunţată a fi una complet nouă, cu o arhitectură "unică", în timp ce caroseria va fi realizată din aluminiu.

Miliardarul chinez Stephen Hung a comandat cea mai mare flotă Rolls-Royce din istorie: 30 de maşini pentru cel mai luxos hotel din lume

Noul model de la Rolls-Royce promite să asigure acelaşi nivel de lux ca oricare altă creaţie a mărcii şi să răspundă aşteptărilor clienţilor care au ajuns să aibă stiluri de viaţă din ce în ce mai active şi mai mobile. Englezii promit că noul model va reuni spiritul aventuros al lui Charles Rolls şi dedicaţia către inovaţie şi inginerie a lui Sir Henry Royce. Indiferent de situaţie, modelul promite să asigure promisiunea mărcii de a avansa fără efort într-o atmosferă şi manieră luxoasă.

Rolls Royce: „Clienţii cer cu disperare un SUV”

Reprezentanţii Rolls-Royce au declarat că au pornit dezvoltarea acestui model după ce mulţi clienţi importanţi au solicitat un asemenea vehicul, aşa că au pus la treabă echipele de ingineri şi designeri să creeze un model nou, complet diferit de ceea ce a prezentat marca din Goodwood până acum.

Deloc întâmplător, în scrisoarea deschisă redactată de oficialii Rolls-Royce, conducerea companiei aminteşte de Lawrence al Arabiei şi de pasiunea sa de a-şi conduce Rolls-Royce-urile prin zone de teren accidentat şi de proprietarii pasionaţi ai mărcii din Australia, India şi din cele două Americi care şi-au condus cu succes maşinile pe teren care pune la încercare capacităţile vehiculului. Precedentul stabilit de acele modele îi obligă pe actualii conducători ai mărcii să dezvolte un model capabil să parcurgă orice teren într-un mod confortabil şi să asigure fiabilitate în orice situaţie, declară conducerea companiei din Goodwood.

Rolls Royce: „Dacă vom face vreodată un SUV, acesta va redefini segmentul de lux”

Via Rolls-Royce

Comentarii (4)

  • Uraaaaa....Uraaaaa...Uraaaaaa!

    pot incepe de aici:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Rolls-Royce_Armoured_Car#mediaviewer/File:Rolls_Royce_1920_Mk1_1_Bovington.jpg

    mie imi place nuanta de verde-british si finisarile ireprosabile.
    11 3
  • vianu, cred ca mai trebuie de marit inca oleaca garda la sol si de facut si marit putin spatiul interior ;)
    7 2
  • Suleyman Cunoscatoru
    Daca refuza sa foloseasca termenul SUV, eu sper sa nu fie ceva strutocamila cum este noul S60 CrossCountry parca ii zice.... adica limuzina aia inaltata pt off-road, mai ceva ca un Logan.
    10 2
  • Bineinteles, daca ma apuc sa merg cu el prin noroaie, ca altfel de ce sunt disperati clientii, incep sa fiu acuzat ca imi bat joc de bijuterie.
    4 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru