După prezentarea de la Frankfurt în 2009 și 10 ani de activitate, prima generație a lui Rolls-Royce Ghost va fi scoasă din producție, constructorul anunțând o versiune de “rămas bun”, denumită Ghost Black Badge, conform informațiilor Carscoops.
Încetarea producției nu este o surpriză, în condițiile în care Rolls-Royce pregătește deja noua generație a lui Ghost pentru anul viitor, după ce mai multe prototipuri au fost surprinse în timpul testelor pe drumurile publice.
A doua generație Rolls-Royce Ghost va fi construită pe o nouă structură din aluminiu și va beneficia de un motor V12 de 6.6 litri care ar urma să dezvolte undeva la 600 de cai putere.
Potrivit informațiilor neoficiale, noul Ghost va avea tracțiune integrală și există posibilitatea unei versiuni hibride cu un pachet electric de 48 V.
Via Carscoops
Comentarii (0)