Robert Vişoiu a câştigat un singur punct în etapa de AutoGP de la Hungaroring

de Daniel Popescu
Luni, 06.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Robert Vişoiu a înregistrat un abandon şi un loc 10 în cele două curse din competiţia AutoGP desfăşurate pe circuitul de la Hungaroring.

Îmi pare sincer rău pentru evoluţia de aici.

Robert Visoiu
Pilot AutoGP
Pilotul român Robert Vişoiu a participat la sfârşitul săptămânii trecute la etapa de AutoGP de pe circuitul de la Hungaroring, însă nu a reuşit să repete prestaţiile din debutul sezonului şi a obţinut un singur punct.

Problemele au apărut încă de la testele de vineri, când ploaia l-a împiedicat pe piteşteanul în vârstă de numai 17 ani să găsească setările potrivite pentru monopost, astfel că în calificări a obţinut doar locul al nouălea pe grila de start.

În prima cursă, pilotul echipei Ghinzani a pierdut timp preţios la intrarea la boxe, iar apoi a abandonat în urma unui duel cu Luciano Bacheta, campionul defunctei competiţii Formula 2.

Conform regulamentului, Vişoiu a plecat din spatele grilei în a doua cursă şi a reuşit să recupereze teren ajungând pe locul nouă, însă o defecţiune la direcţie l-a obligat să concureze precaut, terminând în cele din urmă doar pe locul 10.

"Îmi pare sincer rău pentru evoluţia de aici.

Am ajuns în Ungaria sperând că pot urca cel puţin o dată pe podium. Ceea ce s-a întâmplat în Maroc a reprezentat un plus pentru mine din punct de vedere moral. Nu voi avea timp să mă gândesc prea mult la asta pentru că săptămâna viitoare voi alerga la Barcelona, în seria GP3", a declarat el la finalul weekendului.

Următoarea rundă a competiţiei AutoGP va avea loc pe circuitul de la Silverstone în perioada 1-2 iunie.

Via PMRacing

Comentarii (1)

  • Am vazut ambele curse. Parcursul a fost bun. Daca nu era acrosajul ar fi plecat din pole in cursa 2 (de aici si disperarea depasirii). In cursa 2 a avut si ghinion faptul ca un pilot s-a rotit fix in fata lui si tot ce a castigat in primele 2 ture (ajunsese pe 10) s-a spulberat intrucat a fost nevoit sa franeze mult si sa depaseasca pe exterior. Per total a fost un weekend in care mi-a placut ce am vazut. Astept sa il vad weekendul asta in prima cursa GP3. Ii urez succes!
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru