Valea Oltului este una dintre cele mai importante, dar și cele mai aglomerate, artere rutiere din țara noastră. Totodată, este și una dintre cele mai periculoase, din cauza căderilor de bolovani de pe versanți.
Pentru a evita producerea unor noi incidente (ultimul a avut loc spre finalul anului trecut), autoritățile demarează acum lucrări de protecție a versanților pe DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, scriu cei de la Profit. În acest context, circulația rutieră se va desfășura cu restricții, în zona cascadei Lotrișor, pentru aproximativ o lună.
Inițial, lucrările se vor desfășura între km 201+215 metri și 201+320 metri. Circulația va fi închisă, în reprize de circa 20 de minute, și va fi dirijată cu piloți de trafic.
Ca interval orar, vorbim despre 7:00-18:00 de luni până joi și în zilele de sâmbătă, iar vineri în intervalul 7:00-14:00.
via Profit
Comentarii (0)