REPORTAJ: R8 la persoana întâi

Cât costă Audi Sportscar Experience şi ce altceva poţi să alegi?

Pachetul la care am avut noi acces costă 1.300 de euro fără TVA şi implică o experienţă de o zi cu R8 V10 pe circuit. Totul este coordonat de o echipă de instructori care au concurat în trecut pentru Audi în diferite competiţii şi au câştigat şi curse precum cele de 24 de ore de la Le Mans şi Nurburgring. Altfel spus, nu doar te plimbi pe circuit de capul tău cu o maşină închiriată, ci eşti instruit de piloţi cu experienţă cum să conduci maşina respectivă şi ce trase să abordezi. Echipa de instructori a fost condusă de Harald Büttner şi completată de Jochi Kleint, Marco Werner şi Frank Schmickler. Fiecare dintre ei are mulţi ani de experienţă în motorsport şi a participat în diferite campionate de-a lungul timpului, de la WRC şi Formula Opel la Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Dacă stăm să adunăm costurile, cu 1.300 de euro nu cumperi nici măcar un set de anvelope pentru un R8, ca să nu mai vorbim despre carburantul ars pe circuit în regim sportiv, de cazarea la hotel, transferul aeroport-hotel-circuit şi retur, precum şi de cateringul asigurat la circuit.

Ce implică programul şi ce poţi învăţa de aici?

Totul începe într-o sală de şedinţe. Ni se explică noţiuni de bază privind conducerea corectă, de la poziţia mâinilor pe volan şi poziţia în scaun, până la ce înseamnă subvirare şi supravirare. Termenii sunt familiari multor cititori, dar puţini cunosc în detaliu fenomenele respective. Tocmai de aceea, instructorii ne explică ce este de făcut în fiecare situaţie şi ne oferă câteva ponturi pentru a evita evenimentele nefericite. Ca să nu vă lăsăm curioşi, vă servim câteva idei: volanul se ţine cu mâinile la 9:15, iar poziţia la volan trebuie să permită rotirea volanului cu oricare braţ fără ca acesta să fie întins complet şi fără să ridici umerii de pe spătarul scaunului.

Nu trebuie să stăm nici prea departe, nici prea aproape de volan, astfel încât piciorul stâng împins la maximum în podea în locul în care se află de obicei pedala de ambreiaj să fie uşor îndoit.

Mergem la maşini şi suntem împărţiţi pe grupuri. Întâi ni se prezintă o secţiune de circuit pe care o conducem la bordul lui R8 V10 sub îndrumarea unui instructor care ne arată trasa corectă. Ne oprim, analizăm locurile în care o greşeală se poate lăsa cu un accident şi ne întoarcem la boxe. Schimbăm maşina cu un RS6 Avant şi mergem la exerciţii de frânare. Trebuie să uităm frânările finuţe din viaţa de zi cu zi şi să apăsăm cu putere pedala, pentru ca apoi să virăm în ultimul moment pentru a evita obstacolul din conuri. Schimbăm din nou maşinile, de data aceasta trecem la RS4 Avant, alături de care abordăm o altă secţiune de circuit, şi ea cu propriile trase şi puncte în care putem greşi. Revenim la R8 pentru o altă secţiune a circuitului, pe care încercăm să o învăţăm în câteva ture conduse de instructorii Audi. Apoi, trecem la partea cea mai importantă, derulată în a doua jumătate a zilei.

Cum te simţi când mergi cu R8 V10 pe circuit?

După ce am trecut prin exerciţii de frânare şi am parcurs într-un tempo în creştere diferite secţiuni ale circuitului, a venit momentul pentru cireaşa de pe tort. Ne punem căştile pe cap şi urcăm, unul câte unul, la bordul flotei impresionante de R8 V10 Plus de pe linia boxelor. Începem cu un tur de acomodare în care ni se prezintă circuitul. Fiecare dintre cei patru instructori are câte trei maşini în spate.

Pentru că am vrut să merg cât mai mult pe circuit, am reuşit să mă strecor în dreapta unui instructor în tura în care era rândul meu să stau pe bară. M-am urcat în dreapta lui Harald Büttner într-un R8 GT pre-facelift, versiune de preserie - nr 000/333 - care avea peste 54.000 de kilometri parcurşi în regim de circuit. Maşina mergea impecabil, iar Harald conducea de parcă era la plimbarea de duminică. Cu toate acestea, vitezele nu erau de "plimbare", privirea mea reuşind să surprindă acul vitezometrului când era în dreptul gradaţiei de 180 km/h. În tot timpul ăsta, eu îi urmăream mâinile pilotului. Era atât de relaxat şi manevra volanul atât de calm, încât ziceai că nu vede vitezometrul. A, era să uit: pilotul urmărea celelalte trei maşini din coloana sa în oglindă şi dădea indicaţii prin staţia de emisie-recepţie de la bord în timp ce conducea.

Odată ce te-ai urcat la volan, simţurile tale sunt supraîncărcate. Maşina accelerează într-un ritm incredibil şi frânează aproape la fel de rapid. Datele tehnice anunţă 0-100 km/h în 3.5 secunde. Se încadrează fără probleme la cea mai rapidă maşină pe care am condus-o vreodată şi sunt la volanul ei pe un circuit pe care nu l-am mai străbătut niciodată integral, ca să nu mai vorbim despre cunoaşterea îndeaproape a virajelor.

Din fericire, avem un tur de recunoaştere în cadrul căruia mi se leagă secţiunile pe care le-am încercat în prima parte a zilei. La al doilea tur, ritmul creşte şi virajele deja îmi sunt familiare.

Pilotul care conduce coloana ne presează să accelerăm, să menţinem ritmul dictat de el şi îi "ceartă" pe cei care abordează cu prea mult aplomb anumite secţiuni. În scurt timp, prima porţie de şase ture trece în ceea ce par câteva clipe, deşi cei care ne-au cronometrat neoficial de pe margine ne-au spus că am făcut între 2:30 şi 2:40 pe tur. Avem timp să ne răcorim odată cu frânele într-un tur dedicat răcirii acestora şi revenim la boxe. Cât timp aştept ca grupul secund de şoferi să se bucure de senzaţiile pe care le-am trăit cu câteva clipe în urmă, timpul nu se mai scurge la fel de repede şi devin nerăbdător.

Se pleacă din nou, eu revin la volan şi ritmul creşte. Uşor, uşor, R8 îmi aşterne toate calităţile care le permit celor de la Audi să ceară peste 100.000 de euro pe o maşină. Maşina răspunde imediat la comenzi şi îmi oferă un feedback cum nu poţi simţi pe stradă, sau, mai bine zis, cum nu ar trebui să încerci să experimentezi pe stradă.

Frânezi de la peste 200 km/h şi apoi accelerezi din nou în virajul lung şi rapid care vine după linia dreaptă. Câteva jaloane ne arată unde ar trebui să ne încadrăm şi observ rapid că instructorii nu le-au amplasat degeaba pe circuit, pentru că indicaţia ”exterior, interior, exterior” nu este suficientă pentru a explica trasa pe unele viraje. Cel mai palpitant lucru este tranziţia de la un viraj la altul, când reuşeşti să accelerezi puţin şi frânezi din nou. Fiecare greşeală pe care o faci este resimţită imediat în comportamentul maşinii şi sistemele din dotare (pe care nu aveam voie să le dezactivăm) încep să le corecteze. Iar tu le ajuţi fie prin contrabracare, fie prin modularea acceleraţiei.

Sesiunea de trei ore şi jumătate se scurge pe nesimţite, dar maşinile nu dau niciun semn de oboseală. Anvelopele sunt vizibil uzate, iar eu mă bucur la maximum de ultimele două ture, una dintre cele cedată de un alt participant care a dorit să se retragă. Acestea sunt derulate cu Marco Werner la conducerea grupului. Cu toate că nu-i deosebit de cunoscut în România, pilotul german a făcut parte din echipajul câştigător al Audi la Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2005, 2006 şi 2007. Acum este în faţa mea într-un R8 GT şi eu încerc să-i urmez trasele. El nu merge nici pe departe la capacitatea sa maximă, noi ne străduim să-l urmăm. Schimbăm poziţia în spatele lui pentru ca fiecare participant să apuce să meargă exact în spatele pilotului.

Vine şi rândul meu şi încep să mă concentrez pentru a evita toate greşelile din tururile precedente. Îmi scapă un mic derapaj, puţină subvirare înainte de o şicană şi apoi situaţia pare că se aşterne mai bine. Îl urmez cu pedala la podea în treapta a patra pe un viraj la dreapta care urcă pe coama unui deal. Nu văd prea bine unde merg, simt că maşina merge înspre stânga, dar am ascultat indicaţiile instructorilor şi m-am încadrat înspre dreapta când am abordat virajul. Schimb treapta a cincea pentru câteva secunde, mai accelerez puţin şi maşina mă "scoate" exact în locul în care trebuie să frânez pentru următorul viraj, succedat de o şicană şi de o coborâre la stânga, tot pe nevăzute. Frânez şi retrogradez două trepte, ating uşor frâna inainte de şicană şi accelerez peste deal. Cum am coborât, văd maşina lui Marco şi aud prin staţie ”Very good, let's wait for car number 2 and 3".

Sosesc în următoarele fracţiuni de secundă ceilalţi doi şi accelerăm mai departe. Răcim frânele, ne oprim câteva minute la boxe şi plecăm din nou. Scenariul de mai devreme se repetă. Într-un final, alimentăm maşinile pentru sesiunea de a doua zi şi ne retragem la boxe. Cobor din maşină, îmi dau jos casca şi simt cum mă loveşte răcoarea vântului de septembrie din Germania. Abia atunci îmi dau seama că eram transpirat din cap până în picioare de la efort. Câteva ore mai târziu, încep să resimt o uşoară febră musculară. A fost o zi bună.