UN LOC SPECIAL
Mi-am dorit de foarte multă vreme să ajung în acest loc. Este un fel de zonă sacră pentru fanii mărcii Porsche, este locul unde poţi vedea de foarte aproape toată istoria acestei mărci de poveste. Nu este un secret că sunt fascinat de această marcă încă din copilărie. Iubesc în special modelul 911 în aproape toate formele şi declinările sale şi mi-aş dori că într-o bună zi să pot achiziţiona un exemplar clasic. Însă probabil nu în această viaţă, meseria de jurnalist auto fiind una frumoasă, da fără atât de multe beneficii materiale. Dar speranţa moare ultima.
Am ales să fac drumul cu maşina până la Stuttgart pentru că am avut doar aproximativ 240 km de parcurs, iar autostrada A8 te ajută să faci această distanţă suficient de repede.
LECŢIE DE ARHITECTURĂ MODERNĂ
Muzeul Porsche este spectaculos. Este o clădire tânără ce a fost inaugurată pe 31 ianuarie 2009. În primul an, nu mai puţin de 700.000 de vizitatori din întreaga lume i-au trecut pragul devenind un punct de întâlnire pentru fanii şi clienţii mărcii. Spectacolul se vede în primul rând de afară. Este o clădire modernă care se sprijină pe trei piloni ce par aşezaţi total anapoda. Pentru că ochiul nostru nu percepe corect geometria arhitecturii moderne. Clădirea poartă semnătura lui Delugan Meissl, un arhitect vienez.
Spaţiul creat este total atipic: modern, dar cald. Se întinde pe o suprafaţă de 5.600 de metri pătraţi. Peste 80 de vehicule sunt expuse aici, dar expoziţia se schimbă constant. Interesant este faptul că toate maşinile sunt în stare de funcţionare şi că muzeul are propriul atelier mecanic pentru restaurare şi reparaţii.
Am coborât cu maşina în parcarea subterană pe două nivele de un alb impecabil şi am parcat chiar lângă o Dacia Logan cu numere de România. Am zâmbit. M-am îndreptat către lift şi de aici direct în lobby. Acesta este dominat de un perete imens de sticlă care permite vizitatorilor să privească direct în atelierul de restaurare. Fiind sâmbătă, nu era nimeni la lucru, dar mai multe maşini interesante din diverse epoci şi forme de motorsport îşi aşteptau rândul la restaurat sau reparat. Mai există un coffee bar, un magazin de suveniruri şi un mic restaurant numit Boxenstopp. Un bilet de intrare la muzeu costă 8 euro, iar pentru studenți prețul este 4 euro. Copiii în vârstă de maxim 14 ani au intrarea liberă dacă sunt însoțiți de un adult. Muzeul este deschis de marți până duminică între orele 9 și 18. Este închis doar pe 1 ianuarie, 24, 25 și 31 decembrie.
ROMÂNUL DIETER
M-am apropiat de biroul de recepţie şi mi-am anunţat prezenţa. Trebuia să ma întâlnesc cu Dieter Gross, un specialist de la Arhivele Porsche, care fusese deja anunţat de vizita mea.
Nu mică mi-a fost mirarea când un bărbat prezentabil mi-a urat "Bine aţi venit!" în limba română. După o clipă de mirare şi priviri perplexe am întrebat timid: "Vorbim în româneşte?". Dieter mi-a răspuns zâmbind: "Sigur! Dacă doriţi."Am aflat că Dieter a emigrat în Germania alături de familia sa în 1985, dar a revenit constat în România. Lucrează chiar aici, în Muzeu, la departamentul Arhive, unde se ocupă de arhivarea documentelor video şi a broşurilor din toate epocile.
Am pipăit și mirosit o serie de modele ce au alergat la Le Mans și reveniseră de curând în atelier după o vizită la Goodwood. Dieter ne explică că atelierul de la muzeu nu se ocupă doar cu restaurări, ci și cu pregătirea mașinilor pentru diverse evenimente sau chiar curse. Pentru că mașinile din muzeu nu stau, ele sunt scoase pe șosea regulat sau participă la diverse curse istorice.
UN ATELIER PLIN DE ISTORIE
Atelierul este plin de scule, motoare și alte lucruri necesare pentru a pune la punct orice Porsche. Este o curățenie demnă de o farmacie. Există chiar și un strung pentru crearea pieselor care nu mai există, iar într-un colț stau atârnate câteva piei care vor îmbrăca în curând scaunele unui model istoric. "Putem face aproape orice în acest atelier. De la tapițerie până la motor și transmisie", ne spune Dieter. Şapte oameni lucrează permanent în acest atelier. Uimiți și îmbătați de comorile din atelierul de restaurare, ne îndreptăm către expoziția propriu zisă din muzeu.
Poți aborda expoziția cronologic, ghidându-te după banda din spatele modelelor expuse, sau te poți duce oriunde vrei. Este un muzeu deschis, fără rigoare. Este un loc unde poți petrece ore în șir fără să îți dai seama. Pentru un pasionat de automobile este ca o felie de paradis. Toate modelele la care ai visat în copilărie, care le-ai admirat pe postere întinse pe pereții camerei sunt acum în fața ta în tablă și oase. 365, 911, 930, 964, 993, 959, 904, toate generațiile se perindă încet prin fața ta. Modele speciale, concepte, unicate, mașini deținute de vedete, motorsport, totul este aici. Când am ajuns în fața ieșirii și m-am uitat la ceas, trecuseră cinci ore de când intrasem în muzeu. Este un loc unde timpul stă pe loc. La propriu!
MUZEUL PRIETENOS
Nu am să trec în revistă toate modelele din muzeu. Sunt peste 80 de mașini expuse în permanență, iar acestea sunt schimbate constant.
Vă las să le descoperiți pe toate într-o vizită la acest muzeu. Vă spun doar că expoziția începe cu modele care au legătură cu Ferdinand Porsche și prima parte a carierei sale. Motorul electric din roată dezoltat la 1900, superbul Austro Daimler Burgmeister sau modelul Wanderer W22 sunt toate prezente în muzeu, ca proiecte în care Ferdinand Porsche a fost implicat înainte de a pune bazele mărcii sale.Apoi, primul Porsche. Typ 64 din 1939. O mașină aerodinamică construită din aluminiu pentru cursa Berlin-Roma. Este primul coupe desenat de Porsche care anunța liniile ce vor caracteriza marca în anii ce vor urma.
Apoi, în 1948, primul Porsche de serie. Porsche Typ 356. Lansat pe 8 iunie 1948, este primul model fabricat de Porsche. Propulsat de un motor Volkswagen de doar 35 CP, 356 No. 1 putea atinge 135 km/oră datorită caroseriei care cântărea doar 585 kg.
Volkswagen Typ 60 Kafer. Ferdinand Porsche creează în 1950 ceea ce va deveni un simbol. Mașina Poporului. Sau, așa cum este ea cunoscută popular, Broasca. Volkswagen Beetle.
Şi un exemplar special din seria 911. Un model concept numit Typ 754 T7 din 1959. Acest design semnat Ferdinand Alexander Porsche punea bazele a ceea ce urma să devină clasicul 911. Acest concept avea patru locuri adevărate, dar acest lucru influenţa linia aerodinamică, iar Ferry Porsche s-a opus intrării în producţie. Ulterior, avea să accepte soluţia coupe cu 2+2 locuri, folosită până în ziua de azi pentru modelul 911.
Apoi, într-o zonă deschisă, Porsche a recreat standul de la Salonul Auto de la Frankfurt din 1963, anul în care lansa pe piaţă modelul 901. Botezat apoi 911, după ce cei de la Peugeot au ameninţat cu procese pentru denumire. Este doar una dintre zonele speciale dedicate modelului 911 şi celor 50 de ani împliniţi de legenda germană în acest an.
Urmează o insulă dedicate modelelor ce au alergat la Le Mans. Porsche se pregăteşte pentru revenirea în celebra cursă de anduranţă de 24 ore. Şi, pentru a pregăti această revenire aşa cum se cuvine, muzeul a strâns la un loc cele mai importante maşini de curse cu sigla Porsche care au participat la cursa din La Sarthe.
Diversele teme din interiorul muzeului se schimbă constant. Astfel, expoziţia este mereu vie şi oferă mereu ceva nou vizitatorilor. Nu degeaba este oferit şi un bilet de intrare pentru un întreg an pentru fanii care nu vor să rateze diversele expoziţii sezoniere.
În plus, muzeul este şi sediul pentru Arhivele Istorice Porsche, locul unde sunt păstrate toate documentele legate de istoria mărcii. Arhivele pot fi consultate de către public prin intermediul unei programări prealabile. Aici pot fi găsite broşuri, imagini foto şi video, totul fiind indexat şi inventariat în stil teuton.
FINALUL UNEI ZILE PERFECTE
Am încheiat ziua dedicată Muzeului Porsche cu o gustare în restaurantul Boxenstopp de la parter. Toate felurile de mâncare au nume de modele Porsche, iar o bere germană vine la fix după cele cinci ore în muzeu. Pentru amatorii de gastronomie, muzeul mai găzduieşte un restaurant numit Christophorus, aşezat pe cel mai înalt nivel al clădirii. Este un restaurant premium, specializat în gătirea la perfecţie a cărnii de vită la grătar. Promitem să îl vizităm data viitoare.Am încheiat ziua perfectă cu o vizită la magazinul de suveniruri. Am plecat de aici cu două cărţi despre modelele Porsche. Însă găseşti absolut orice, de la machete de toate dimensiunile până la postere şi haine. Nu cred că există vizitator care să nu lase câţiva euro în acest magazin. La plecare, un grup de pasionaţi Porsche din Franţa îşi ambalau motoarele maşinilor în faţa muzelui pentru o poză de familie. Trecătorii germani priveau miraţi ieşirea entuziastă a francezilor. Uneori, e nevoie de puţin spirit latin pentru a anima şi mai mult o marcă legendară.
Asteptam cit de curind (miine??) reportajul de la vecinii din Untertürkheim, care au un muzeu la fel de spectaculos.