Reportaj de la Polul Nord: Fața (ne)serioasă a modelelor Skoda

de Bogdan Mirică, Foto: Skoda
Marti, 20.02.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda este cel mai iubit brand de import în România. Ai noștri văd modelele cehilor drept cea mai accesibilă înrudire cu brandul Volkswagen sau, în cazuri extreme, drept „cea mai bună mașină din lume”. Puțini știu că Skoda are și o altă față, ceva mai (ne)serioasă.

Ce îți spui atunci când vezi o mașină cu logo-ul Skoda? Fiabilitate? Sora mai accesibilă a modelelor Volkswagen? Mult spațiu interior? Preț bun? Motoare nemțești? Soluții ingenioase Simply Clever? Un design atrăgător sau ciudat (vezi noua Octavia facelift)?

Cu siguranță, toate etichetele de mai sus sunt valabile în diferite proporții. Te-ai gândit însă vreodată că logo-ul Skoda poate fi sinonim cu distracția? Cu drifturile? Cu opusul seriozității? Cu râsul în hohote? Cu plăcerea de a conduce? Sincer, nici eu. A trebuit să merg până în nordul Finlandei (în Laponia) pentru a pricepe că logo-ul Skoda poate fi îmbrăcat și în cristale de gheață, nu doar în pragmatism german.

De obicei, primele luni ale anului ne găsesc pe noi, jurnaliștii auto, în nordul Europei. Cu cât e mai multă zăpadă și cu cât sunt lacurile mai înghețate, cu atât mai bine. Producătorii de mașini sportive merg acolo să își încordeze mușchii. Asta înseamnă că te trezești cu gura până la urechi într-un Porsche care face drifturi prin zăpadă. Dar când pe invitație scrie Skoda, ridici puțin dintr-o sprânceană și te gândești, cel mult, la Octavia RS, anvelope cu ținte și o frână de mână manuală.

Greșit! Pe Skoda Octavia RS nici măcar n-am văzut-o la față. Ba chiar am descoperit că gama Skoda ascunde niște plăceri vinovate care nici măcar n-au nevoie de indicativul RS. 

Fața ascunsă a lui Karoq

Să-l luăm, spre exemplu, pe cel mai proaspăt membru al gamei: Karoq. Am urcat într-o versiune diesel de 190 de cai putere echipată cu tracțiune integrală și „am scăpat” pe un circuit de gheață, acoperit cu maxim 5 centimetri de zăpadă. Anvelope cu ținte. Patinoar perfect. Am încercat mai întâi cu toate sistemele electronice cuplate, în modul de rulare Normal. ABS-ul a croncănit la fiecare viraj, ESC-ul și controlul tracțiunii au transpirat până la epuizare, iar Karoq a fost undeva la limita distracției, cu drifturi începute bine, dar terminate brusc de intervenția sistemelor.

În modul Sport, accelerația a eliberat mai mult cuplu, transmisia a păstrat motorul în turație, iar sistemele au ținut pasul din ce în ce mai greu. Pe Karoq există și un mod Snow, fix pentru astfel de situații. Aici patinarea roților este ceva mai permisivă, însă cuplul este transmis cu prudență.

Toate aceste variații între modurile de rulare au durat maxim trei ture de circuit. A urmat apoi dezactivarea ESC-ului și primele semne că ții înmână volanul unui crossover compact (ne)serios, căruia îi plac derapajele controlate. Jumătate de oră mai târziu, puneam transmisia DSG în Park cu un zâmbet tâmp pe față. Un SUV cu 4x4 nu doar că te scoate din bucluc, dar te și bucură ca o sticlă de Coca-Cola în copilăriile comuniste.

Cele trei „cazne” ale lui Skoda Kodiaq

Și plăcerea de a conduce nu se oprește aici, dacă stai să te gândești că cehii mai au un SUV în gamă: pe Kodiaq.

Bine, dar cât de distractivă poate fi mașina aia care e botezată după un urs și care, între noi fie vorba, nici nu e departe de unul, cu 4.7 metri lungime și 1.7 tone? Destul. Imaginați-vă că am avut amețeli de la cele aproape 10 minute în care m-am învârtit ca bezmeticul în drift, într-un cerc creat special pentru asta pe lacul înghețat.

Care gardă la sol de 19 centimetri, care mod Off-road? Kodiaq s-a simțit ca un hatchback ceva mai greoi, cu mai multă inerție, lucru care te ajută atunci când vrei să așezi mașina de-a latul. Sistemul 4x4 și-a făcut datoria, ESC-ul și ASR-ul nu au intervenit, iar transmisia nu s-a încins și nu a dat erori.

Și tot Kodiaq a fost cobaiul care ne-a demonstrat că degeaba îți cumperi un SUV, dacă nu alegi și tracțiune integrală. Iarna te bate cu 3-0 și nu speri nici măcar la o revanșă. Cehii au așezat la o liniuță un Kodiaq 4x2 și unul 4x4. Ambele echipate cu anvelope cu ținte, aceleși motorizări și cutii de viteză. Este evident că versiunea 4x4 a lăsat-o pe cea cu 4x2 într-un nor alb de zăpadă.

Abia pe final de azi Skoda și-a adus aminte că locul unui SUV cu 4x4 nu este neapărat pe un circuit de gheață, ci mai degrabă în teren accidentat. Așa că am pornit cu o caravană de Kodiaq-uri printr-o pădure de brazi finlandezi, mestecând constant zăpada tocată sub anvelopele noastre. Șleauri alunecoase, încrucișare de punți și câteva pante acoperite cu gheață pe care Kodiaq nu le-a urcat de fiecare dată din prima. Pe tot parcursul acestui traseu am cuplat modul Off-road, care permite o patinare mai mare a roților, dispune de o reacție mai bună a diferențialelor, iar pedala de accelerație răspunde ceva mai gradual. În plus, ABS-ul își variază intensitatea.

Pentru situațiile în care a fost nevoie de plecări susținute din pantă sau de coborâri abrupte, Kodiaq a venit cu Hill Hold Control și Hill Descent Control, ambele activate automat odată cu modul Off-road.

Numai 13 sunt norocoase

Dacă ești profan și nu prea cunoști gama Skoda, ai fi tentat să spui că aici se încheie distracția: odată cu SUV-urile. Pardon! Nu doar acestea au 4x4. Skoda are în gamă un total de 13 configurații 4x4 pentru modelele sale, ceea ce înseamnă că poți alege tracțiune integrală și pentru Superb sau Octavia.

Ba chiar Octavia este modelul din istoria modernă Skoda pe care a debutat un sistem 4x4. Se întâmpla în 1999, când cehii introduceau tracțiunea integrală pe Octavia Combi. Dacă derulăm și mai mult filmul istoriei Skoda, vedem că cehii, harnici din fire cum îi știm, foloseau un sistem 4x4 încă de prin anul 1930, atunci când dădeau naștere unui vehicul militar.

În istoria modernă (adică din '99 până în prezent), Skoda a vândut 700.000 de mașini cu 4x4. Dintre acestea, 127.000 și-au găsit clienți anul trecut. Cum era de așteptat, cel mai popular 4x4 este Kodiaq, semn că europenii au înțeles că ursul are nevoie de 4x4 pentru a merge la hibernarea de iarnă în vârful muntelui.

Cele mai frumoase 30 de minute petrecute într-o Skoda

Am păstrat pentru final cireașa de pe tort.

Nu e o cireașă roșie. E una verde crud sau Dragon Skin, dacă ar fi să mă iau după numele din lista culorilor de caroserie disponibile pentru Skoda Superb. Pe Superb îl știți drept Passat-ul acela mai ieftin, cu spațiu pe locurile chiar și pentru Adriana Karembeu, deținătoarea recordului mondial Guinness pentru cele mai lungi picioare din industria modelingului (1.24 metri).

Ce legătură are culoarea cu picioarele și cu istoria 4x4 a Skoda? Nici una. Voiam doar să vă zic că în Laponia am avut ocazia să urc într-un Superb vopsit în nuanța Dragon Skin, propulsat cu motorul pe benzină de 280 de cai putere și echipat cu tracțiune integrală. Țara lui Moș Crăciun mi-a așternut la picioare un circuit de aproape trei kilometri lungime, cu multe viraje, șicane și ace de păr. Au fost cele mai frumoase 30 de minute pe care le-am petrecut într-o Skoda. 280 de cai, 350 de Nm și drifturi la limită, măturând de multe ori cu fundul mașinii malurile de zăpadă.

Cum funcționează sistemul 4x4

Ca și celelalte modele Skoda, Superb-ul care mi-a dăruit cel mai mare zâmbet folosește un sistem 4x4 cu un diferențial pe puntea față și unul pe puntea spate, ambele controlate electronic. Sistemul primește informații de la senzorii ABS instalați pe fiecare roată și poate împărți cum se cuvine cuplul motor. În cazul meu au fost 350 de Nm care au mers mai mult către puntea spate. Pentru că sisteme electronice dezactivate, pentru că distracție, pentru că drifturi.

Sistemul 4x4 s-a conformat și a trimis până la 90% din cuplul motor către puntea spate. Situație în care am descoperit partea (ne)serioasă a Superb-ului. Atunci când nu ești pe un lac înghețat și nu iei fiecare viraj de-a latul, repartiția cuplului este diferită.

Pe asfalt uscat, 96% din cuplu merge către puntea față. În situații dificile, când aderența nu e tocmai bună, ambreiajul poate împărți frățește cuplul: câte 25% pentru fiecare roată. Nu vă imaginați însă minuni de genul „tot cuplul la o roată”. Sistemul poate cel mult să transmită 85% din cuplu către o singură roată. Dar astfel de situații, când celelalte trei roți nu au deloc aderență, sunt sinonime cu „de aici nu mai ieșim” sau cu „am rămas suspendați”. Ceea ce e cam același lucru.


Acum, că v-am spus cum împarte sistemul 4x4 uriașa roată de cașcaval numit cuplu motor, nu vă rămâne decât să probați și voi funcționarea tracțiunii integrale pe modelul vostru Skoda. Mă gândesc că sunt mulți români care își doresc asta, având în vedere că anul trecut țara noastră a fost pe locul 15 în topul țărilor care au vândut cele mai multe modele Skoda cu 4x4. Dacă nu aveți o Skoda cu 4x4, atunci puteți să răsfoiți galeria foto și să vă doriți una pe viitor.

Comentarii (3)

  • Distractiv de citit și reportajul, nu doar de condus Skodele - kudos deci @bogdan, chiar dacă-s inevitabile nuanțele publicitare în orice material pseudo-comparativ *monomarcă* în care se încearcă - ba nu, chiar se reușește aici - demonstrarea faptului că-i doar în aparență plicticoasă.

    Nu m-a distrat prea tare totuși dificultatea de-a diferenția vizual la moace ;-) Karoace de Kodiace, dar se-ntîmplă asta și la case mai mari.

    P.S. Redutabila Superb 4x4 (0-100 în doar 5,4 s efectiv măsurate, cu aceiași 280 CP ca Megane RS-ul 4 mai ușor cu 250 kg! - 5,8 s) îmi pare mai degrabă un A6 Quattro *popular* decît un Passat mai ieftin - și nu doar ca dimensiuni.
    Deloc de mirare faptul că-și cam bate frații de concern (mult) mai scumpi:
    http://www.autobild.de/artikel/skoda-superb-vw-arteon-test-13150509.html
    18 1
  • Da, chiar a sunat distractiv testul. Personal consider in acest moment ca Skoda are cea mai buna oferta pt. masini de clasa medie( a se citi fara fite/pretentii) cu tractiune integrala si nu ma refer neaparat la SUV-uri. Mai ales daca vorbim de "compacte". Am cercetat piata in cautarea unui model in ultimele luni si per total Octavia si Karoq au cea mai buna oferta raportat la ce ofera masina si iata ca te si poti distra cu ele daca vrei asta. Eu am primit oferta pt. modele cu echipare ridicata ( Style + ceva optionale importante) astfel : 23.000 pt. Octavia si 24.000 pt. Karoq. Ambele cu 2.0 TDI (e singurul motor cu integrala). La banii astia cumperi "cea mai multa masina" cu un astfel de nivel de echipare si motorizare. Inca stau pe ganduri, nici nu ma grabesc, dar acum iar m-ati "zgandarit" cu reportajul asta. Singurul lucru care ma retine este ideea de a folosi in continuare "dinozaurul" 2.0 TDI si sa mai merg si cu bidonu de uree dupa mine.
    6 3
  • Gogu Carbit
    Un articol excelent, fara greseli gramaticale sau ortografice. Sunteti bine?
    Felicitari, chiar m-am bucurat sa-l citesc. Am si eu o Octavia, 2x4, insa ma bucur la fel de mult de ea.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru