REPORTAJ: Cu maşinile prin "infernul alb" de lângă Bucureşti

"Infernul alb". Îl vezi în fiecare seară la televizor, din confortul canapelei de acasă. Vezi cum oamenii ies pe geamurile caselor, le plângi de milă şi îţi doreşti ca totul să se oprească pentru a le fi mai uşor nefericiţilor. Mai bei un ceai cald, mai auzi de nişte rude care nu au curent de trei zile şi vezi nişte poze pe Facebook cu câteva indicatoare troienite.

Te pui în pat, adormi şi nu-ţi dai seama că subconştientul tău lucrează şi are de gând să-ţi proiecteze un film cu "Infernul alb" în care tu eşti actorul.

Un tunel croit prin zăpadă

Zăpada reflectă extraordinar de bine razele soarelui. Atât de bine încât orbeşti atunci când priveşti în zare, în necuprinsul alb. Deschizi ochii şi te trezeşti la intrarea într-un tunel croit prin zăpadă. Exact cum ai văzut în ştirile "umflate" ale celor de la Antena 1 şi PRO TV. Eziţi la început pentru că e loc doar pentru o maşină şi pereţii de peste doi metri te înspăimântă.

Deşi nu ai suferit niciodată de claustrofobie şi nu ştii cum se manifestă, devii tot mai sigur că faci cunoştinţă cu primele simptome. Dincolo de vârful nămeţilor se întrezăresc copaci încărcaţi de gheaţă. Înaintezi pe şleaurile croite de, cel mai probabil, o freză. Ai văzut-o tot la televizor pe Discovery, doar că acum mănâncă zăpadă. Nu ştiu cum a fost iarna din '54, dar în mod cert zidurile de zăpadă îngheţată sunt desprinse de acolo.

Un accident evitat "la mustaţă"

Drumul se îngustează şi înaintezi încet.

Impactul e aici. Îl vezi. E frontal. Auzi parcă pe fundal trosnetul spoilerului. Muşchii ţi se contractă, însă dincolo de parbriz vezi două mâini ce mestecă cu disperare într-un volan ce nu vrea să mai asculte. Octavia ricoşează înapoi pe drum şi trece milimetric pe lângă tine, într-o alveolă miraculoasă, ieşită parcă din pământ. Să mai zică cineva că "drumarii" nu sunt oameni cu cap. Treci peste tremuratul picioarelor, înghiţi toţi sfinţii şi părinţii pe care vroiai să-i pomeneşti şi îţi vine să chiui de bucurie în pustiul îngheţat.

Visul se populează. Apare din spate şi colegul Dragoş, la volanul unui Aveo. Pornim în coloană prin galeria săpată parcă de o cârtiţă uriaşă. După aproape 500 de metri scurşi cu transpiraţii reci prin tranşeul croit de comandamentul de iarnă ieşim la lumină... o baie de lumină. Îmi revin obsesiv în minte versurile "Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur în depărtare".

Peisaj apocaliptic pe autostrada A2

Şoseaua ne poartă peste un pod, dincolo de care stau îngropate zeci de case. Târziu realizăm că dincolo de grilajele podului avem în faţa noastră o autostradă părăsită. Visul capătă deja un iz de coşmar, cu conotaţii apocaliptice. Pustietatea este ruptă parcă din filmele care se grăbesc să anticipeze sfârşitul lumii.

Liniştea este tulburată de un utilaj ce mătură zăpada încercând să găsească asfaltul. Nu a fost un vis. S-a întâmplat chiar astăzi. La numai 15 kilometri de forfota Bucureştiului, în apropiere de Brăneşti. Un loc de poveste, împietrit de gerul de afară, un decor perfect pentru o şedinţă foto, care i-a avut ca actori pe Chevrolet Aveo şi pe Citroen DS4, ultimul scăpat ca prin urechile acului de un şofer inconştient. Testele şi galeriile foto ale maşinilor vin în scurt timp, pe Automarket.ro