Formula 1 se strecura ușor în subconștientul meu la scurt timp după Revoluție. Începusem deja să merg la școală și aflam frânturi despre acest sport cu motor, unde vitezele sunt uluitoare, monoposturile furioase, iar piloții foarte talentați. De fapt, pe atunci un singur nume îmi răsuna mereu în minte: Ayrton Senna. În 1994, la un buletin de știri, transmis într-o țară abia ieșită din comunism, aflam despre sfârșitul lui Senna în Marele Premiu al Statului San Marino.
A fost o veste tristă, chiar și pentru un puști care abia începuse să afle ce înseamnă Formula 1. Câteva decenii mai târziu, când amintirea acelui buletin de știri e singura ancoră personală în perioada lui Ayrton Senna, prețuiesc nespus faptul că am apucat chiar și puțin din acele timpuri.
Bineînțeles, copil fiind, simțeam nevoia unui alt idol, pentru că Marele Circ mergea mai departe. Cu un mare gol lăsat de Senna, dar cu multe promisiuni pentru viitor. Țin minte că terminasem clasa a treia, iar în anul acela făceam loc în vocabular unor cuvinte greu de pronunțat. Era limba germană. Nu mă speria. Ba chiar mă apropia de noul meu idol: Michael Schumacher. Tenace, rapid, fantastic de rapid pe ploaie. Recunosc, asocierea cu Ferrari era visul oricărui copil. Mai ales al unuia care, și atunci când avea febră și era răpus la pat răsfoia „surprizele” gumei Turbo în care apărea un Ferrari F40.
Schumacher a fost sportivul perfect, suficient de bun încât să-l urmăresc cu pasiune de-a lungul copilăriei și adolescenței. Făcea din Formula 1 o competiție deloc plictisitoare, controversată, udată din plin de manevre spectaculoase atunci când ploua. De obicei la Silverstone. Țin minte că acum 17 ani, când am început meseria de jurnalist auto, chiar aici, la Automarket, simțeam că apogeul carierei mele ar putea fi un interviu cu Michael Schumacher. Din păcate, e cam târziu pentru asta.
Însă nu e prea târziu să simți emoția unui mare premiu de Formula 1. Nu e prea târziu să înțelegi că Ferrari, indiferent de rezultate, este o emoție, o trăire, este cea mai frumoasă echipă din Formula 1.
În 2023, am luat avionul către Milano, m-am amestecat printre sutele de mii de tiffosi care se scurgeau către circuitul de la Monza și apoi am îmbrăcat tricoul roșu al echipei mele de suflet, pe care stă scris numele unei companii românești: Bitdefender. Cine ar fi crezut?
CIRCUITUL DE LA MONZA, SUPRANUMIT ȘI „TEMPLUL VITEZEI”
Circuitul de la Monza a luat ființă în anul 1922, deci în urmă cu un an tocmai și-a sărbătorit centenarul. A fost al treilea circuit din lume construit cu scopul de a găzdui competiții de motorsport, după Brooklands și Indianapolis. Era primul circuit din Europa, prin urmare, era clar că avea să găzduiască și Formula 1. Ceea ce a și făcut, aproape fără întrerupere, din 1949 și până în 2023. Cu excepția anului 1980. Este, așadar, unul dintre cele mai longevive Mari Premii de Formula 1. Și este considerată cursa de casă a celor de la Ferrari.
Fiind un circuit de viteză, monoposturile ating aici chiar și 370 de km/h. De altfel, pe parcursul desfășurării cursei de Formula 1, monoposturile merg în proporție de 80% la turație maximă. Deci este un test extrem pentru propulsoare și aerodinamică. De aici și numele „Temple of Speed”.
Bineînțeles, viteza poate aduce cu sine și tragedii, așa că nu e de mirare numărul mare de piloți și spectatori care au sfârșit aici.
Mai exact, 52 de piloți și 35 de spectatori. Poate cel mai celebru nume este cel al lui Alberto Ascari, câștigător de două ori al titlului pentru piloți în Formula 1, în 1952 și 1953. În 1955, acesta moare într-un viraj, la volanul unui Ferrari 750 Monza, în timpul testelor. Astăzi, șicana îi poartă numele: Variante Ascari.Chiar și Stirling Moss a avut parte de un accident spectaculos, când direcția Maserati-ului său a cedat fix în interiorul ovalului, o porțiune de mare viteză a circuitului. Acesta a scăpat miraculos.
CARE ESTE ATMOSFERA UNEI CURSE DE FORMULA 1
Astăzi, când normele de siguranță sunt atât de stricte, e greu să mai vezi de aproape mașinile care trec într-o fracțiune de secundă. Aproape că abia ai timp să citești numărul de pe monopost. Unde mai pui că gardurile sunt atât de înalte, încât cei scunzi sunt complet defavorizați, dacă vor să privească de pe marginea circuitului. Spre exemplu, în dreptul șicanei Variante Ascari am văzut improvizații făcute din lemne, pentru ca cei de pe margine să mai câștige câțiva centimetri în înălțime.
Atmosfera la Marele Premium de Formula 1 de la Monza este una incendiară. Sunt sute de mii de oameni care se scurg de pe aleile parcului către circuit. Sunt mulți voluntari care te ghidează în zona unde ai bilet, însă, infrastructura este destul de precară. Se creează cozi infernale, fie că vorbim despre toalete, apă, mâncare sau obiecte promoționale.
Partea bună este că aceste cozi nu sunt atât de mari precum am văzut în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Și, iarăși o parte bună, fiind în Italia, opțiunile de mâncare pe care le găsești sunt absolut delicioase. Chiar dacă există aglomerări uriașe, oamenii sunt disciplinați și așteaptă cuminți să le vină rândul.
PUBLICUL ITALIAN, UN VULCAN DE EMOȚIE
Biletele noastre au oferit acces în Grand Stand, adică tribuna de vizavi de linia boxelor. A fost un loc minunat pentru a putea observa vulcanul de emoție, adică publicul italian. Sâmbătă, în calificări, a fost ca și cum aș vedea o finală de Campionat Mondial, în prelungiri. Duelul pentru cel mai rapid tur de circuit, dat între Max Verstappen și Carlos Sainz a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură. Iar Pole Position-ul obținut de spaniol a adus urale și îmbrățișări în tribună.
În ziua cursei am făcut o întoarcere în timp, iar acustica a fost de partea istoriei. Impresionantă. Nu are legătură cu actualele mașini de Formula 1, pentru că știm deja controversele. Mă refer, mai degrabă, la sunetul vechilor mașini de Formula 1, care au defilat prin fața tribunei. Monoposturi Ferrari cu motoare V10 sau V12, monoposturi Jaguar, McLaren și Renault, chiar și o mașină de Formula din anii '50, toate au făcut ca părul de pe mâini să se ridici necontrolat și să îți strecoare fiori reci pe șira spinării.
O adevărată odă glorioasă, care a culminat cu momentul intonării imnului Italiei. Solemnitate și emoție, presărate cu praf magic în culorile roșu, alb și verde, pulverizat de artizanii acrobațiilor aeriene, adică Frecce Tricolori. Toate ingredientele pentru o cursă memorabilă, în care Ferrari pornea de pe locurile 2 și 3.
START ÎN CURSA DE FORMULA 1 DE LA MONZA
După un start amânat, pentru că Yuki Tsunoda a abandonat chiar în turul de încălzire la volanul monopostului Alpha Tauri, toată lumea aștepta cu sufletul la gură. Semafoarele s-au înroșit, motoarele s-au turat la unison, ca într-un stup de albine, și apoi s-a declanșat nebunia.
Carlos Sainz și Charles Leclerc au reușit să își apare pozițiile în primul viraj, iar aplauzele nu au contenit. Minute în șir. Deși, era clar că Verstappen este mai rapid și doar o minune îi putea ține la conducere pe cei de la Ferrari.După mai multe atacuri eșuate, pe care Sainz le-a parat cu tenacitatea lui Duckadam în '86, inevitabilul s-a produs, iar Verstappen a trecut în frunte, transformând cursa într-una monotonă. Sergio Perez, colegul său de la Red Bull Racing, a continuat ritmul bun și i-a smuls și locul doi lui Sainz. La final, după 51 de tururi, Ferrari a trebuit să se mulțumească cu un loc 3. A fost suficient pentru ca sute de mii de fani să invadeze circuitul și să dea năvală către podiumul de premiere.
Chiar și după ce a avut loc baia de șampanie puteai vedea oameni care alergau pe celebrul viraj Parabolica, în speranța că vor mai vedea piloții. Unii au urcat pe gardurile înalte și au căutat atenție. Alții au fluturat necontenit steagurile Scuderiei. A fost o adevărată sărbătoare, încheiată în urale și cântece de victorie. Pentru că Formula 1 poate fi la fel de pasională ca fotbalul. Dacă nu chiar peste tot în lume, cu siguranță în Italia.
O COMPANIE ROMÂNEASCĂ, PARTNER AL ECHIPEI FERRARI
Bucuria de a vedea pe viu evoluția Scuderiei în Templul Vitezei, la Monza, a fost dublată și de bucuria conștientizării că, pentru prima dată, o companie 100% românească este suficient de puternică pentru a-și înscrie numele pe monopostul și tricourile celei mai iubite echipe de Formula 1. Parteneriatul dintre Bitdefender și Ferrari a început în anul 2022, atunci când compania românească specializată în securitate cibernetică a decis să devină sponsor al Scuderiei. A primit atunci logo-ul pe casca piloților și pe monopost.
Parteneriatul a fost dus la nivelul următor anul acesta, în mai, la Maranello, în inima Ferrari. Aici, Bitdefender și Ferrari au anunțat extinderea parteneriatului. Compania românească a devenit partener de securitate oferind soluții pentru unul dintre cele mai iubite și valoroase branduri auto din lume.
Ferrari S.p.A. integrează Bitdefender Advanced Threat Intelligence în centrul său de operațiuni de Securitate (SOC) pentru a ajuta analiștii în securitate informatică de la Ferrari să valideze și să trieze mai rapid alertele, să îmbunătățească capabilitățile de threat hunting și de răspuns la incidente.
Producătorul italian beneficiază de serviciile Bitdefender Operational Intelligence Feeds care oferă informații contextualizate privind amenințările cibernetice și indicatori de compromitere (IoC) din jurul amenințărilor persistente avansate (APT), phishing și fraudă, adrese IP periculoase, domenii, URL-uri și semnături folosite pentru a răspândi amenințări informatice, exploatarea vulnerabilităților, servere de comandă și control (C2) și multe altele.
Dincolo de aceste denumiri complicate, pe care doar unii dintre voi le vor înțelege importanța în cadrul unei companii auto, este important de știu că Bitdefender este încă o companie românească ce ne pune pe harta lumii. Și o face în cadrul celui mai urmărit sport cu motor. Formula 1, în ciuda controverselor legate de regulamente și piloți, rămâne vârful competițiilor din motorsport și un generator de emoții uriașe, după cum, sper eu, a reieșit din acest reportaj.
Comentarii (1)