Wolfsburg, Germania. Pentru iubitorii de geografie, este al cincilea oraș ca mărime din landul Saxonia Inferioară, dar pentru pasionații de automobile, Wolfsburg este sinonim cu Volkswagen. Aici își are sediul central gigantul german și tot aici se află cea mai mare uzină auto de pe Bătrânul Continent.
Ai ghicit, este vorba chiar despre fabrica Volkswagen, locul de naștere al unor modele care au scris istorie, precum Beetle și Golf.
Volkswagen ne-a invitat la el acasă pentru a descoperi, înaintea tuturor, noul SUV Tayron, dar și pentru a conduce noul Golf facelift chiar pe drumurile unde a fost gândit, dezvoltat și pe care, ulterior, a ajuns să le stăpânească. Pentru că, oriunde te-ai afla în Wolfsburg, un model Volkswagen (cu precădere Golf) se află la câțiva metri de tine.
Momentul a fost cu atât mai special cu cât, în 2024, legendarul Golf a împlinit jumătate de secol de existență.
Pentru ca experiența să fie completă, oficialii mărcii germane ne-au răsfățat cu o vizită în uzină. Acolo am văzut drumul pe care îl parcurge fiecare Golf facelift, de la momentul în care vorbim doar despre niște fâșii de metal, până în momentul în care devine o mașină complet funcțională.
Înainte de toate, însă, cred că se cuvine să începem cu o scurtă istorie a celebrului Golf. Pentru a vedea cum a ajuns să fie un best-seller la nivel global și un model de referință în industria auto.
VOLKSWAGEN GOLF - 50 DE ANI DE ISTORIE
Încă de la începuturile producției mașinilor în serie s-a încimentat ideea de a dezvolta o mașină a poporului. O mașină accesibilă, pe care să și-o permită oricine, nu numai cei privilegiați.
Deși au mai existat unele tentative, ideea de "mașina poporului" s-a concretizat în luna mai, 1934, în incinta hotelului Kaiserhof din Berlin. Adolf Hitler, conducătorul celui de-al Treilea Reich, a cerut construirea unei mașini accesibile, ușor de întreținut, care să poată transporta doi adulți și trei copii și care să nu consume mai mult de 7 litri/100 de km.
O lună mai târziu, Ferdinand Porsche a fost însărcinat cu dezvoltarea unei astfel de mașini. Acesta a fost, dacă nu ai înțeles până acum, momentul în care s-a născut KdF-Wagen. Poate o recunoști mai ușor după denumirea Volkswagen Type 1, Kafer sau, ulterior, Beetle.
Trebuie să te gândești că anii '30 nu au fost o perioadă deloc ușoară pentru Germania, având în vedere dificultățile economice prin care trecea în urma Primului Război Mondial. De pildă, în 1930 erau înmatriculate circa 500.000 de mașini în această țară.
Ca o comparație, tot atunci, în Franța și Marea Britanie existau peste un milion de mașini înmatriculate, iar în Statele Unite ale Americii peste 26 de milioane.
UN ÎNLOCUITOR PENTRU BEETLE
Revenind, Volkswagen Beetle a ajuns să fie una dintre cele mai populare și fiabile mașini produse vreodată. Tocmai de aceea, Volkswagen nu s-a gândit la un înlocuitor până în anii '50, când vremurile deja cereau o mașină modernă.
Acest înlocuitor a fost nimeni altul decât Golf, denumit așa după Gulf Stream sau, în traducere, Curentul Golfului sau Curentul Atlanticului de Nord. Pentru a-i sublinia caracterul internațional, caracterul de mașină produsă pentru piața globală.
Dar până la debutul acestui nou model, drumul a fost destul de lung. Primele prototipuri au apărut la începutul anilor '50, iar denumirile lor începeau cu literele EA.
În 1952, Volkswagen a construit prototipul EA41 împreună cu Pininfarina. Practic, un Beetle recarosat, acesta nu a ajuns niciodată în producție. A urmat apoi EA47, în 1953, acest prototip primind cel puțin 11 variante în următorii trei ani.
La mijlocul anilor '50, lumea deja începea să pună la îndoială viitorul modelului Beetle. Au apărut chiar și diverse articole în presa vremii, cu titluri ca "Este Volkswagen învechit?".
În tot acest timp, constructorul german continua să caute idei pentru un înlocuitor. Au urmat prototipurile EA53, EA97, EA158 și EA276. În 1964, Volkswagen cumpără grupul Auto Union de la Daimler-Benz, iar patru ani mai târziu un nou director vine la cârma companiei: Kurt Lotz.
Acesta accelerează și mai mult găsirea unui înlocuitor pentru Beetle. Urmează alte prototipuri, dar și o perioadă grea pentru Volkswagen. Vânzările pe piața locală au scăzut drastic, alți producători intrau pe segmentul său de piață (inclusiv Opel cu ale sale Escort și Kadett), iar profiturile s-au prăbușit în 1971.
Un an mai târziu, Opel devine cel mai mare producător auto din Germania. Între timp, Lotz este îndepărtat, iar în locul său este adus Rudolf Leiding.
La două săptămâni de la investire, Leiding stopează dezvoltarea prototipului EA266 și dă ordin ca 48 dintre cele 50 de prototipuri dezvoltate anterior să fie dezmembrate.
Cu ocazia unei vizite la Salonul Auto de la Torino, noul șef Volkswagen descoperă că 4 dintre cele 6 mașini care i-au atras atenția sunt desenate de Giorgetto Giugiaro și de studioul său de design Italdesign. La scurt timp, Giugiaro este invitat la Wolfsburg și începe munca la prototipul EA337 care, mai apoi, devine Golf. Iar restul este istorie.
Față de predecesorul său, Volkswagen Golf propunea o nouă configurație tehnică, având motorul amplasat în față și răcit cu apă.Totodată, puterea era livrată către puntea față. Așa cum bine știi, propulsorul lui Beetle era poziționat în spate și era răcit cu aer.
Prima generație Golf a intrat pe linia de asamblare a uzinei din Wolfsburg în primăvara anului 1974. În luna iulie, primele exemplare au început să fie livrate clienților.
PRIMA GENERAȚIE GOLF ȘI NAȘTEREA SEGMENTULUI COMPACT
Nașterea primei generații Volkswagen Golf coincide cu apariția segmentului compact, așa cum îl știm în prezent. Inițial, Golf era disponibil cu două motorizări pe benzină: de 1.1 litri cu 50 CP și de 1.5 litri cu 70 de cai putere.
Ulterior, în gamă și-au făcut apariția și motorizări ceva mai puternice, dar și o versiune GTI. În același an, adică 1976, și-a făcut apariția și primul Golf cu motor diesel, care oferea 50 de cai putere. A urmat apoi varianta decapotabilă Golf Cabrio și Golf GTD.
După 6.9 milioane de exemplare produse între anii 1974 și 1983, Golf primește o generație nouă.
A DOUA GENERAȚIE GOLF: TRACȚIUNE INTEGRALĂ, BINE AI VENIT
Desenat de Herbert Schafer, Golf Mk2 a fost, de fapt, o versiune modernizată a primei generații, care a păstrat formula de succes a acesteia.
A primit, desigur, o serie de tehnologii noi: ABS, catalizator și tracțiune integrală pe anumite versiuni, să menționăm doar câteva dintre ele.
Rețeta îmbunătățită a funcționat, având în vedere că au fost produse 6.3 milioane de exemplare ale lui Golf 2.
A TREIA GENERAȚIE GOLF: BUN VENIT ÎN ANII '90
Volkswagen Golf a pășit în noua eră, post-Căderea Zidului Berlinului, cu un design nou. Era anul 1991, iar caroseria pătrățoasă era înlocuită cu una rotunjită și mai aerodinamică. În plus, au apărut mai multe sisteme de siguranță, inclusiv airbag-uri pentru pasagerii din față.
A treia generație Golf a fost prima care a primit un motor cu 6 cilindri pentru versiunea VR6. Mai merită amintită varianta break și, desigur, motorul diesel 1.9 TDI care frânge inimi chiar și în ziua de azi.
Până în 1997, Volkswagen Golf 3 a fost replicat în 4.8 milioane de exemplare.
A PATRA GENERAȚIE ȘI NOUL MILENIU
Pentru a patra generație, Volkswagen Golf a mizat pe un design simplu și elegant. Să nu mai spunem de tehnologiile și motorizările disponibile la prețuri accesibile, dar și de calitatea superioară a materialelor din habitaclu.
Siguranța a fost și ea îmbunătățită, odată cu introducerea sistemului ESP.
Și performanțele au crescut, atunci când a debutat versiunea R32, în 2002. Vorbim despre cel mai puternic Golf din istorie la acea vreme.Un an mai târziu, aceeași versiune de performanță a adus o altă premieră pentru Golf: transmisia automată DSG. La scurt timp, producția lui Golf 4 a luat sfârșit, după 4.9 milioane de exemplare produse.
A CINCEA GENERAȚIE: ASPIRAȚII DE MAȘINĂ PREMIUM
În 2003 a debutat cea de-a cincea generație Golf. Volkswagen a schimbat din nou foaia, în ceea ce privește designul, și au început să își facă apariția o serie de tehnologii noi, pe care înainte le întâlneai doar în segmentele superioare.
Cu alte cuvinte, Golf începea să aibă aspirații de mașină premium, dar în același timp, păstra un preț accesibil.
Pentru prima dată, caroseria lui Golf 5 era sudată cu ajutorul laserelor, ceea ce a dus la o rigiditate mărită cu 35% prin comparație cu generația anterioară, dar și la un nivel de siguranță sporit. De altfel, Golf V a fost primul care a obținut 5 stele la testele EuroNCAP.
De asemenea, Golf V a fost primul model echipat cu 8 airbag-uri în habitaclu. Alte noutăți aduse de Golf V au fost: suspensie spate multi-link, faruri bi-xenon și cutia automată cu 7 trepte.
Volkswagen Golf V a fost produs în 3.4 milioane de exemplare.
A ȘASEA GENERAȚIE GOLF: ERA TEHNOLOGIEI
Volkswagen Golf a intrat, cu adevărat, în era tehnologiei odată cu cea de-a șasea generație, care a debutat în 2008. Au apărut sisteme ca un asistent avansat pentru faruri, asistent de parcare, asistent la pornirea în rampă și un șasiu adaptiv.
În 2009, Golf 6 a câștigat titlul Mașina Anului în Lume, un succes care s-a reflectat și în numărul de exemplare produse: 3.6 milioane până în 2012.
A ȘAPTEA GENERAȚIE: CURA DE SLĂBIRE
În vara anului 2012, Volkswagen prezenta a șaptea generație Golf. Pus la cură de slăbire, modelul compact era cu 100 de kilograme mai ușor decât predecesorul său, iar consumul de carburant a fost redus cu până la 23% din acest motiv.
Au apărut tehnologii noi de siguranță, ca sistem de frânare automată după coliziune, cruise control adaptiv, frânare de urgență automată în regim urban și Front Assist.
Tot a șaptea generație a marcat debutul primei versiuni electrice Golf. Facelift-ul din 2017 a adus, printre altele, un instrumentar de bord digital.
Odată cu această iterație, cifrele de producție au sărit din nou peste 6 milioane de exemplare.
A OPTA GENERAȚIE: ERA ELECTRIFICĂRII
Volkswagen Golf 8 a fost prezentat în 2019. Tot atunci, în gama de motorizări și-au făcut apariția propulsoarele mild-hybrid, hibrid și plug-in hybrid. Cu alte cuvinte, Golf a intrat cu adevărat în era electrificării.
A debutat tehnologia Travel Assist, iar lista cu dotări standard include Lane Assist, Front Assist, faruri LED, stopuri LED și sistem de climatizare automată.
Și uite așa am ajuns în prezent. La 50 de ani de la debutul legendarului Golf Mk1, Golf 8 primește un facelift.
Acesta aduce un sistem multimedia nou, mai ușor de utilizat, precum și motorizări PHEV noi, cu autonomie mai mare în modul de rulare electric. De asemenea, Golf VIII facelift este și primul model care primește o siglă iluminată în față, precum și un asistent vocal bazat pe ChatGPT.
De-a lungul celor 8 iterații, Volkswagen Golf a fost replicat în peste 37 de milioane de exemplare.
AM CONDUS NOUL GOLF FACELIFT CHIAR LA EL ACASĂ
Este de ajuns să conduci, chiar și pentru câțiva kilometri, un Golf pentru a-ți da seama de ce este atât de popular. Și fix asta am făcut, chiar din momentul în care am pășit pe ușile aeroportului din Hanovra, acolo unde a început, de fapt, toată experiența pregătită de Volkswagen.
Evenimentul de lansare al noului Tayron a fost organizat în curtea unui castel foarte vechi. Aflat la o distanță de circa 30 de minute de aeroportul din Hanovra, drumul până acolo l-am parcurs la volanul unui Volkswagen Golf Variant R-Line.
A fost un traseu cu de toate, de la porțiuni de autostradă fără limită de viteză, și până la drumuri secundare, prin satele specifice acestui land german. Oriunde te uitai, nu aveai cum să nu vezi un model Volkswagen. Fie el mai retro, sau unul de ultimă generație.
Cei 150 de cai putere, dezvoltați de motorul de 1.5 litri TSI, cu care a fost echipată mașina pe care am condus-o, au fost suficienți chiar și pentru rularea cu puțin peste 190 de km/h, pe porțiunile de autostradă fără limită de viteză. Am fost plăcut surprins de antifonarea habitaclului, chiar și la viteze mari.
Noul Golf facelift se conduce plăcut, lucru pe care mi l-a demonstrat și pe drumul până la hotel. Cu toții eram nerăbdători să ajungem, pentru că Volkswagen ne-a cazat chiar în interiorul complexului Autostadt, o atracție turistică adiacentă uzinei din Wolfsburg. Practic, ești gard în gard cu fabrica Volkswagen.
AUTOSTADT, DEMONSTRAȚIE DE FORȚĂ MARCA VOLKSWAGEN
Ideea acestui complex a apărut în 1994, iar lucrările au început patru ani mai târziu. Peste 400 de arhitecți au contribuit la dezvoltarea acestui centru urban, care include un muzeu (Zeithaus), o pistă de off-road pentru Volkswagen Touareg, piste de karting, cinema și mai multe pavilioane pentru fiecare dintre mărcile principale de sub umbrela gigantului Volkswagen (Skoda, Audi și așa mai departe).
Complexul Autostadt este vizitat anual de aproximativ 2 milioane de persoane.
Poate cele mai emblematice clădiri din interiorul Autostadt sunt cele două turnuri din sticlă, de 60 de metri înălțime, utilizate ca spații de depozitare pentru mașinile Volkswagen care părăsesc linia de asamblare. Cu siguranță le-ai văzut într-unul dintre filmele seriei Mission Impossible.
Circa 10% dintre exemplarele produse la Wolfsburg sunt livrate din aceste turnuri, 45% sunt livrate cu ajutorul trenurilor, iar restul de 45% cu camioane.
Cele două turnuri sunt conectate cu uzina Volkswagen printr-un tunel cu o lungime de 700 de metri. Mașinile sunt transportate cu o viteză de 1.5 metri pe secundă și mai apoi sunt "parcate" cu ajutorul roboților.
Cei care achiziționează un Volkswagen nou, pot opta să preia mașina din Autostadt. Ei primesc mai multe beneficii și pot urmări, prin intermediul unor ecrane, cum noua lor mașină este preluată de liftul automat și le este livrată cu 0 kilometri la bord.
Norocul ne-a surâs și chiar am putut vedea cum este transportat un Golf facelift din uzină și parcat, cu ajutorul liftului automat, într-unul dintre aceste turnuri.
NE-AM PLIMBAT PRIN 125 DE ANI DE ISTORIE AUTO
Complexul Autostadt este, de asemenea, casa muzeului auto ZeitHaus. Aici sunt expuse peste 60 de mărci diferite și mai bine de 260 de modele care au fost pionieri ai vremurilor lor, stabilind standardele în ceea ce privește tehnologia, designul și metodele de producție.
Practic, aici te plimbi prin 125 de ani de istorie auto și poți admira, îndeaproape, modele ca Lamborghini Countach din prima serie, Lamborghini Diablo GT, Audi quattro, Volkswagen Golf, Trabant, Jaguar E-Type, Volkswagen Beetle, sau Bugatti 57 SC Atlantic.
Dar mai bine lăsăm imaginile să vorbească. Pentru că, nu-i așa, o poză face cât o mie de cuvinte.
ISTORIA UZINEI DIN WOLFSBURG
Uzina Volkswagen din Wolfsburg este cea mai mare uzină auto din Europa și cea mai mare fabrică pe care marca germană o are la nivel global. Desigur, are o istorie bogată.
Piatra de temelie a fost pusă chiar de Adolf Hitler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în data de 26 mai 1938. În același an începea, timid, producția legendarului KdF-Wagen (Beetle), care nu a putut să fie construită în serie mare din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
În timpul conflagrației mondiale, uzina a produs mașini pentru armata germană, inclusiv Kubelwagen (Type 82) și Schwimmwagen (Type 166), toate fiind derivate, din punct de vedere al mecanicii, din Type 1 Beetle.
În 1944, fabrica era deja grav afectată de raidurile aeriene ale Aliaților, astfel că producția a fost oprită.
Urmele proiectilelor din cel de-al Doilea Război Mondial mai pot fi încă văzute în grinzile uzinei din Wolfsburg.După război, Beetle a început să devină din ce în ce mai popular. În aprilie 1945, orașul Fallersleben (cu o populație de 17.000 de persoane) a fost redenumit Wolfsburg, iar, în luna decembrie, uzina Volkswagen demara producția de serie a modelului Beetle. Până la finalul anului au fost produse 55 de exemplare.
FABRICA VOLKSWAGEN, LA UN PAS DE DISPARIȚIE
Chiar și așa, soarta uzinei din Wolfsburg era încă incertă. Fabrica urma să fie dezafectată și transportată în Marea Britanie, dar constructorii de automobile de aici nu erau interesați de ea. În consecință, a rămas operațională și a produs mașini pentru armata britanică.
De fapt, un maior britanic, Ivan Hirst, este considerat responsabil pentru redeschiderea uzinei. Lui Hirst i-a fost ordonat să preia conducerea uzinei, grav afectate de bombardamente, și, vâzând lipsa mașinilor din armata țării sale, și-a convins superiorii să comande 20.000 de vehicule.
Fără el, soarta uzinei Volkswagen din Wolfsburg era cu siguranță alta.
Până în martie 1946, capacitatea de producție era de 1.000 de unități pe lună, aceasta crescând la 2.500 de exemplare în următoarele luni. Erau utilizate circa 1.800 de mașinării grele.
În 1946 și 1947, fabrica a produs 9.878, respectiv 8.973 de mașini. În 1948, sub comanda lui Heinrich Nordhoff, capacitatea de producție s-a dublat și a ajuns la 19.244 de unități.
În 6 august 1955, mașina cu numărul 1 milion a fost asamblată la Wolfsburg, iar până în 1959, producția anuală a ajuns la 700.000 de exemplare. În același an, Volkswagen a investit mai bine de 500 de milioane de mărci germane pentru ca producția zilnică să ajungă la 3.000 de mașini.
La începutul anilor '60, fabrica avea o suprafață de 1 milion de metri pătrați, mai mult decât toată zona rezidențială din Wolfsburg. Numărul mașinilor grele ajunsese la 10.000 de exemplare, iar numărul angajaților crescuse la 43.500. Producția zilnică era de circa 5.091 de mașini.
În anii '60, Beetle s-a bucurat de un succes fulminant, dar în anii '70 s-a lovit de tot mai multă concurență. În data de 1 iulie 1974, ultimul Beetle produs la Wolfsburg părăsea linia de asamblare, după 11.916.519 unități asamblate aici.
Imediat după, Volkswagen a încetat dezvoltarea acestui model în Germania. Patru ani mai târziu, ultimul Beetle produs în Europa părăsea uzina din Emden. După acest moment, modelul emblematic a continuat să fie produs în Australia, Mexic și Nigeria.
AM VIZITAT CEA MAI MARE UZINĂ AUTO DIN EUROPA
În prezent, uzina Volkswagen din Wolfsburg se întinde pe o suprafață de 6.5 kilometri pătrați. Ca să îți faci o idee, este cam cât Gibraltarul (6.8 km pătrați). Majoritatea clădirilor sunt considerate monumente istorice, tocmai de aceea nu pot fi modificate la exterior. Cea mai lungă clădire are o lungime de 2.2 kilometri.
Uzina are nu mai puțin de 12 restaurante și circa 55.000 de angajați, care produc 4.000 de mașini în fiecare zi. De fapt, din 24 de ore, 19.5 ore există producție continuă în această fabrică.
Ca să vizitezi fiecare colțișor din această mega uzină ai avea nevoie de o lună. Noi am avut la dispoziție doar o oră, așa că cei de la Volkswagen ne-au organizat un tur rapid, dar din care am aflat foarte multe informații.
Până și "trenul" cu care ne-au transportat prin uzină era unul special. Avea 20 de metri lungime, iar "locomotiva" era un Volkswagen Golf electric, modificat special. Cu ajutorul său, am vizitat linia de producție a modelului Golf.
ATELIERUL DE CAROSERIE, PRIMA OPRIRE DIN TUR
Prima oprire a fost în atelierul de caroserie, cea mai automatizată zonă a fabricii (97% grad de automatizare). Aici sunt prelucrate peste 600 de componente metalice. Am văzut mașinile grele la lucru și am văzut cum plafonul mașinii este lipit cu ajutorul laserului, cu o toleranță de doar o zecime de milimetru.
În cadrul acestui atelier am vizitat linia de prese, care are o suprafață de 72.000 de metri pătrați și o capacitate de producție de 400.000 de caroserii. Majoritatea metalului provine din Belgia și Luxemburg.
Presele care formează diversele elemente de caroserie au o putere de 6.000 de tone, o forță pe care o simți în piept atunci când lovește metalul. Pentru că uzina a fost construită pe un teren mlăștinos, a fost nevoie ca fundația din beton, a acestei zone, să aibă o grosime de 25 de metri.
Cea mai mare presă are o forță de 7.700 de tone și cu ajutorul ei sunt formate portierele și capota. Jumătate dintre componentele produse în acest atelier sunt păstrate, restul sunt distribuite către celelalte uzine.
O oprire cu adevărat specială a fost în dreptul presei Hilo. Este singura presă care a rămas de la producția lui Beetle și, de-a lungul, anilor a produs 36 de milioane de componente. Mai mult, este perfect funcțională.
În cadrul uzinei există și 4 furnale cu aburi, cu ajutorul cărora metalul este încălzit la 950 de grade Celsius. Apoi este răcit foarte rapid la 200 de grade. Această călire are rolul de a întări fâșia de metal și, într-un final, caroseria mașinii este mai ușoară cu până la 90 de kilograme.
După ce sunt asamblate toate componentele, caroseria este transportată în atelierul de vopsitorie. Are o suprafață de 32.000 de metri pătrați și 8 etaje. Pentru că este un mediu controlat, fără nicio particulă de praf, nu ni s-a permis să o vizităm. Dar ni s-a spus că acolo este mai ceva ca la NASA.
GOLF FACELIFT: DE LA O CAROSERIE GOALĂ LA O MAȘINĂ PERFECT FUNCȚIONALĂ
Ultima oprire pe linia de producție a lui Golf a fost la punctul de asamblare finală. Aici, 85% din muncă este făcută de oameni, iar restul de 15% de roboți.
Caroseriile vin deja vopsite, cu chederele montate. Roboții instalează pedalele, gravează seria de șasiu, iar mai apoi presează chederele cu o forță egală. Aplică primer pe cadrul parbrizului și instalează bordul. Deși sunt circa 100 de combinații de bord (volan pe stângă, pe dreapta și așa mai departe), instalarea durează doar 45 de secunde.
Urmează apoi instalația electrică a bordului. După acest punct, roboții trec în plan secund, iar oamenii devin actorii principali.
Sunt instalate cablurile de frână, pe puntea spate, iar mai apoi este rândul trenului de rulare: motor, transmisie, frâne, rezervor de combustibil și bateria pentru versiunea plug-in hybrid GTE. Toate sunt ridicate, ca un întreg, cu ajutorul unor mașinării speciale, și urmează "căsătoria" cu caroseria.
Mai apoi, sunt instalate scuturile, ventilatorul și radiatorul de răcire. Roțile sunt montate automat: roboții fac o poză frânelor și așa știu ce jante trebuie să aducă. Prezoanele roților sunt strânse în 5 secunde.
Urmează apoi scaunele, volanul și portierele. Fiecare mașină este alimentată cu 5 litri de combustibil, din motive de siguranță. Este suficient pentru următorii pași pe care îi mai are de parcurs până la verificarea finală.
Mașina trece prin 8 puncte de verificare, la finalul cărora nu mai aparține Volkswagen. Este deja mașina clientului.
Vorba vine cost reduction, ca masinile de fapt s au scumpit...
Dar stai, ce conteaza stabilitatea, manevrabilitatea, chestii d astea tehnice. Important sa aiba ecranul ala din bord cat mai mare. Si cu Chat GPT
Cost cutting la greu, un design dubios si interior lipsit de ergonomie.