Renault intenţionează să atace în forţă pieţele emergente, motiv pentru care plănuieşte modele croite după nevoile populaţiei din aceste state. Având în vedere că până în 2035 India va înregistra o creştere impresionantă a numărului de maşini aflate în circulaţie, este oarecum logic ca Renault să îşi concentreze atenţia asupra sa.
Pentru asta, francezii plănuiesc deja două produse special create. Primul dintre ele va fi dezvoltat împreună cu partenerul de alianţă Nissan şi va viza naşterea unui model abordabil, estimat la aproximativ 5000 de euro. Chiar şi aşa, maşina va fi mai scumpă decât actualul Tata Nano, principala ţintă a francezilor.
Tocmai de aceea va intra în scenă şi al doilea model pregătit de francezi. Este vorba despre un automobil low-cost ce va încerca să fure din clienţii celei mai ieftine maşini din lume. Preţul său va fi însă ceva mai mare, şi anume 3000 de euro.
Carlos Tavares, şeful operaţiunilor Renault, a declarat că va face un anunţ oficial atunci când va fi luată o decizie oficială privind viitorul celor două modele abordabile pe piaţa din China.Dacă primesc undă verde, maşinile low-cost vor fi produse la uzina indiană din Chenai şi vor fi destinate exclusiv pieţei din India.
Aşa că nu vă aşteptaţi să le găsiţi în Europa.via automotivenews
Numai sa nu uite sa puna si pedalele in pachet, la livrare.
Diferenta e ca Renault nu va vinde masini din 1970, ci unele regandite la la cerintele minime de mobilitate ale secolului 21 (douazeci si unu). E o mare diferenta de conceptie.
Prietenas, cum poti sa spui ca va fi o masina care respecta cerintele de mobilitate minime ale secolului 21? Greu de crezut, dar o masina low cost este in urma din multe puncte de vedere cu vreo 20 de ani. Sorry, mecanica si tehnologia din Logan o avea Renault in oferta si acum 20 de ani, gen cam aceleasi tipuri de suspensii, injectie multipunct, servodirectie electronica, geamuri si oglinzi electrie si... caroserie negalvarizata.
E drept insa ca cerintele au impus si alte chestii moderne, gen airbaguri, ABS, ESP sau navigatie (asta pentru ca e o chestie pe care cumparatorii o vor). dar in esenta, o masina low cost nu revolutioneaza industria auto dpdv tehnic.
Pe de alta parte nu puteai sa te bazezi pe Golf IV sau V pe niste piete unde foarte multi oameni traiau de pe o zi pe alta. Apropo, pe acele piete si Renault a vandut multi ani modele din anii '70 si '80.
Oricum, ce vrea sa faca renault acum nu e un lucru rau. Practic isi adapateaza gama de modele foarte bine pentru o piata cu un potential enorm (PSA, s-a auzit si acolo in spate? - ca tot va plangeti ca nu prea aveti bani). Si e drept si ca una e sa te preizinti cu un model vechi, si alta e sa vii cu o masina ambalata intr-un pachet mai modern.
Aberezi ca de obicei... Ce masini a vandut Renault din anii '70 ?! Vorbim de ultima decada bineinteles. A vandut cel mult masini din anii 90, precum Clio 1 sau 2, in tari emergente din America de Sud sau nordul Africii. Asta in timp ce exista Clio 3.
Si da, sa concepi de la zero, o masina ultra low-cost pt cerintele de mobilitate ale secolului 21, e o chestiune f diferita de a pune pe piata o masina din 1970 (Golf 1 luat ca exemplu).
Un Golf Mk1 din anii '70 NU AVEA "injectie multipunct, servodirectie electronica ("electronica"?!! :)) poate ne explici cum vine asta!!!), geamuri si oglinzi electrie sau caroserie galvarizata" Nu mai vbim de ESP, ABS etc... Esti varza! La fel ca si cei care te-au votat.
Doamne, greu la deal cu boii mici.
Asta ai inteles tu din ce a spus Pana, ca Golf 1 avea injectie multipunct? Scuza-ma, dar chiar m-am amuzat copis.
Eu am inteles din ce spune el ca tehnologia din Logan, Renault o avea pe masini inca de acum 20 de ani. Evident ca ea a devenit mai accesibila pe masura ce timpul a trecut iar acea tehnologie s-a dezvoltat. De-asta se poate pune o tehnologie gen servodirectie care acum 30 era o dotare de top la masini precum Mercedes SEL, si pe Logan. Practic o servodirectie este o dotare de baza pentru peste 90% din masinile zilelor noastre.
Si apropo, gresesti. Si Renault a avut modele care s-au vandut foarte multi ani pe piete emergente si nu e neaparat o rusine. India sau Africa de Sud nu se compara cu Germania.
Ah, iar acea servodirectie poate ca era electrica, nu electronica.
1. Iti recomand sa citesti si primul comentariu la stirea asta si sa vezi de la ce a pornit.
2. Aici nu vorbim de Logan, vbim de ceva chiar mai extrem - vbim de ULTRA LOW-COST ! Piese din banca de organe Renault-Nissan? Bineinteles, cum altfel?
3. Dar cum sunt diferite conceptele (golf mk1 vs. ultra-lowcost 2013)? In primul rand discutam de o masina concepta de la zero, pt a fi adaptata unei anumite piete, in speta India. Acolo trebuie o masina mica ca sa te deplasezi usor pe strazile inguste& aglomerate, trebuie sa respecte niste norme de poluare, trebuie o anumita siguranta , trebuie consum redus, deci un motor de 500cmc -1000cmc max. Asta cere India. Indienii or fi in mare parte saraci, dar nu sunt atat de prosti incat sa faca un succes de vanzari dintr-o masina din anii '70 . In concluzie, comparatia Golf Mk1 - U.L.C. e stupida!
4. da, "servodirectia electronica" a domnului Pana ramane o perla monumetala !
Dar... "e grele", iar cu desteptii" nu te poti pune, ca e fac din vorbe.
Iar "perla" mea monumentala totusi nu se poate compara cu concluzia ta ca Golf 1 avea ABS, ESP sau injectie multipunct...
Si inca odata te contrazic si-ti repet: Renault NU a vandut in ultima DECADA modele din anii '70 si '80.
Concluzia mea? :)) Concluzia mea e ca "Un Golf Mk1 din anii '70 NU AVEA injectie multipunct, servodirectie "electronica" ABS etc. Am scris mare cat capul tau: NU AVEA ! Ce e scris ramane.
Si ca sa nu ne mai lungim la vorba ca nu am cu cine:
http://en.wikipedia.org/wiki/Renault_5