Renault pregătește o mașină electrică de familie: va fi mai mare decât Zoe și se va lansa peste câțiva ani

de Daniel Popescu
Joi, 14.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault a dezvăluit că va lansa în următorii ani o mașină electrică dedicata familiilor, care va fi mai mare decât Zoe, actualul model de referință al francezilor în segmentul eco.

Renault Zoe este în prezent mașina electrică cu cele mai mari vânzări înregistrate pe continentul european, iar constructorul francez se gândește să introducă un nou model.

Acesta urmează să-și facă apariția publică peste câțiva ani și va face parte dintr-un segment mai mare, urmând să fie dedicată în special famiilor. "Va fi o mașină mai mare, într-un alt segment, prima mașină electrică pentru familie", spune Thierry Koskas, vicepreședinte executiv pentru vânzări și marketing din cadrul Renault.

Constructori precum BMW și Mercedes au branduri distincte pentru mașinile elecrice, însă Renault nu pare interesată de o astfel de soluție. "Nu există niciun răspuns potrivit pentru asta. Dar prin prisma succesului lui Zoe, care arată ca o mașină normală, în cazul nostru nu cred că avem nevoie de o formulă electrică specifică și unică", spune designerul-sef al Renault, Laurens van den Acker.

Până la lansarea noului model electric, Renault va lansa o serie de concepte electrice cu funcții autonome, așa cum este și cazul lui Symbioz, dezvăluit în această săptămână cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt.

"Anul viitor ne vom concentra pe concepte. Vă puteți aștepta la multe focuri de artificii. Ne vom concentra pe funcții autonome și vom analiza cum să integrăm noile tehnologii în interior. Care va fi limita de acceptare?", se întreabă van den Acker.

Via Auto Express

Comentarii (1)

  • Pana la vara ori moare magarul ,ori pierde samarul......
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru