Constructorul francez de automobile a anunțat o colecție nouă ce va fi produsă în ediție limitată. Nu, nu vorbim aici despre mașini, ci despre o colecție de teniși care se inspiră de la un model legendar din istoria mărcii din Hexagon. Mai exact, sursa de inspirație este chiar vechiul Renault 5 Turbo, produs între 1980 și 1986.
Noua colecție de teniși, botezată Racing Shoe5 va putea fi văzută exclusiv pe site-ul oficial al mărcii pentru produse NFT, primul magazin virtual 3D al celor de la Renault. Colecția vine în nu mai puțin de 6 modele personalizate: dintre ele, 5 sunt inspirate de R5 Turbo, iar cel de-al 6-lea model este un tribut adus conceptului R5 Turbo 3E, prezentat anul trecut.
Tenișii speciali cuprind și unele caracteristici vizuale ale lui R5 Turbo. De exemplu, înclinația din spate a pantofilor reprezintă șasiul mașinii. De asemenea, interiorul pantofilor este inspirat din tapițeria modelului de performanță, iar șireturile imită aspectul centurilor de siguranță.
Fiecare model de pantof este făcut în 160 de perechi unice, un număr care simbolizează cei 160 de cai putere ai lui R5 Turbo.Pe lângă un design unic, pantofii conțin și tehnologie avansată. De pildă, acestea conțin câte un cip NFC care poate fi scanat pentru recuperarea certificatului de autenticitate sub formă de NFT. Mai mult, același cip conține și actul de identitate al pantofului, care include detalii despre materiale, compoziție și procesele de fabricație ale fiecărei perechi în parte.
În total, vor fi produse numai 960 de astfel de perechi de teniși. Fiecare pereche va costa 265 de euro. Site-ul oficial al mărcii pentru NFT-uri va putea fi accesat de membrii comunității R3NLT începând din 15 mai, urmând ca accesul să fie oferit o zi mai târziu pentru cei care s-au înscris pentru acces anticipat. Ulterior, magazinul va putea fi accesat de publicul larg începând cu 17 mai. Site-ul unde va putea fi văzută noua colecție de teniși este: nft.renault.com.
via Renault
Comentarii (1)